CITATE

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată (Mihai Eminescu)







Ei vor fi stăpânii lumii, dar noi, vom rămâne stăpânii timpului. (Paul Tămaş)






Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.


(W. Schiller, arheolog american)






Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer. (R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)






Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă. (Boris Pertos)






După cum vedem există o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină.


(N.Densuşianu, Dacia Preistorică, pagina 677)






Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)






Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini. (Alecu Russo)






Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ce romani. (Alecu Russo)






Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă. (Bonfini)






Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai.


(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)






Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)






Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia, însă norodul, neamul locuitorilor nu şi-au schimbat numele său, că tot romanus, apoi cu vremea şi îndelungate veacuri romani, apoi români până astăzi. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)






De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI. (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)






Afundaţi în cărţile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. (M. Kogălniceanu)






Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc. (B.P. Haşdeu)






Oare trebuie neapărat să ne laudăm cu toţi care ne-au cucerit? (Oltea Predoiu, elevă în clasa a IV-a, ian.1980)






Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)






Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor.


(D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)






Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)






DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE. (C.Cantacuzino)






Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI. (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)






Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii. (M. Kogălniceanu)






[La soldaţii români] Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat. (Metianus Capella)






Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. (Nicolae Iorga)






Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa. (Michelet, 1859)






Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri. (Tudor Arghezi, 7.4.1966)






Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit!


(Alecu Russo)






Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)






Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)






(Zamolxen) era minunat de înţelept în filosofie. (Alfonso X El Sabio)






(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)






Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)






Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legislatorii şi dascălii lor, numindu-i zei…aşa cum sunt toţi barbarii, odrisii, getii. (Clemens din Alexandria, Covoarele, 1,15)






Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată.


(Curtius Rufus, Historia Alexandri,X,1,43)






Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.


(Demostene, Discursuri)






Atunci…de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri…De ce te-ai silit împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber? (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12)






(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr. (Galenus)






Când zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară, aceea nu este altceva decât limba rustică. (Gellius)






Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)






(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)






Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)






(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr… (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)






“Martial îi scrie unui prieten că în ţara Geţilor va găsi stânca lui Prometeu. (Martial, Epigr., IX, 46)






Ce să mai spunem de britani şi de germani, care locuiesc lângă ocean, sau, ca să trecem la barbari, de daci şi sarmaţi şi sciţi dintre care neamuri cele mai multe n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei. (Origenes)






Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.


(Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)






“Papa Nicolae I spune că grecii de la acea vreme numeau Latina şi Scita limbi barbare.


(O scrisoare către Împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, 865 en)






(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea. (Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)






Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi. (Salvianus, De gubernitone, V,8)






Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii. (Theopompos, 40)






În toate Pannoniile există obiceiuri şi moravuri Romane, dar şi un fel de limbă Romană şi mulţi se ocupă şi cu literatura. (Veleius Paterculus)






[Calgacus: Romanii] “Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace” (Tacitus, Agricola, 30)






Preluare dupa: http://www.dracones.ro/

Geto-Dacii: Singurul Popor European Autohton

Dacii sunt singurul popor din antichitate pe care documentele antice, ca şi arheologia, îi consemnează ca autohtoni.

În timp ce ionienii, aheii, dorienii (- emigraţi din sudul României -), etruscii, romanii şi celelalte popoare italice (- plecaţi tot din România; tracii troieni ajunşi in Latium după un periplu prin Asia Mică -) sunt venite de undeva, în timp ce ungurii, bulgarii, ca şi popoarele celtice, germane şi slave s-au preumblat mult până ce şi-au găsit un popas; nici o atestare documentară scrisă sau amintiri păstrate în pământ şi nici o legenda nu conţine nici cea mai ştearsă referire despre vreo plecare, venire sau revenire a dacilor în spaţiul în care au fost cunoscuţi dintotdeauna.

- Japonezul Minoru Nambara, după o vizită în Maramureş spunea: “Marmureş este satul primordial. Nu ştii precis de unde vine şi te copleşeşte până la urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuţele de lemn, din făptura omului. Este un complex de realităţi care converg în a simţi aici că te afli în satul primordial. Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer în Maramureş. În alte ţări simţi, ştii că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, În Maramureş, este omul primordial în nobleţea sa princiară, nu primitivă, în frumuseţea lui de înaltă civilizaţie.” -

In context, este interesant de reţinut că dacii erau unicul popor din Europa care folosea pentru Dunăre două nume, ambele de origine dacică: Donaris pentru porţiunea de la izvoare până la Porţile de Fier şi Istros de la Porţile de Fier la Marea Neagră. Ultima porţiune a Dunării mai era numită, de elenii migraţi din zonă şi Okeanos Potamos/Fluviul Ocean. Tot elenii mai spuneau zonei de la Porţile de Fier şi Fântânile lui Achiles .

Toponimul Danuvius, folosit pentru întregul fluviu este de dată mai recentă, fiind introdus pentru prima dată de Caius Iulius Cezar, după luptele cu galii.

Zonificarea Dunării sub forma a două fluvii, având ca limită comuna Porţile de Fier, nu este de loc accidentală. În trecutul geologic al ţării noastre au existat, într-adevăr, două fluvii care izvorau din Munţii Carpaţi, aceştia formând, în epoca geologică numită cuaternar, lanţul neîntrerupt de munţi carpato-balcanic, continuu din Polonia până în vechea Tracie.

Un fluviu Donaris – culegea apa izvoarelor de pe versantul apusean al acesui lanţ muntos şi se vărsa în Marea Panonică (actuala Câmpie Panonică din Ungaria), iar altul colecta apa din izvoarele versantului răsăritean (v. fântânile lui Achilles) şi se vărsa în Marea Sarmantică, peste care s-a format Bărăganul de astăzi şi care mai păstrează ultimele rămăşiţe ale acestei mări, sub forma lacurilor sărate. În aceea vreme, lărgirea continuă a lui Istros, pe măsura apropierii de vărsarea în Marea Neagră, îi dădea un aspect aparte, de unde şi denumirea de “Fluviul Ocean”

În decursul timpurilor, datorită eroziunilor din zonele superioare montane ale celor două bazine hidrografice, s-a produs fenomenul geo-hidrologic cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de “captarea izvoarelor”.

Istros, situat într-o zonă mai joasă, a captat izvoarele lui Donaris şi astfel a luat naştere Dunărea sub forma pe care o cunoaşteam ieri, cu Cazanele şi Porţile de Fier, cu colţii de stâncă ieşind din apă, rămăşiţe ale unor impunătoare stânci, pe care anticii le-au numit “Coloanele lui Achylles”, după cum şi vechile izvoare erau “Fântânile lui Achylles”.

Mai trebuie adăugat că, în afara celor două fluvii descrise şi prezentate drept componente ale actualei Dunări, a mai existat şi un al treilea, care izvora din Munţii Pădurea Neagră şi se vărsa în Marea Panonică. Odată cu captarea lui Donaris de către Istros, s-a produs şi captarea primei porţiuni a Dunării de azi, care îşi are acum izvoarele în Munţii Pădurea Neagră.

Fenomenul descris s-a desăvârşit în prima parte a epocii geologoce a cuaternarului, deci acum circa 600.000 ani. Or, omul a trăit pe meleagurile noastre încă de acum cel puţin 1.800.000-2.000.000 ani, potrivit ultimelor descoperiri de la Bugiuleşti, de pe valea lui Grăuceanu, jud. Vâlcea.

A se vedea şi uneltele de piatră de acum 1.200.000 de ani, de la Flămânda-Turnu Măgurele.

Numai continuitatea de locuire pe acelaşi teritoriu putea asigura transmiterea, de-a lungul timpurilor, a amintirii despre un atare fenomen al naturii.

Numai această continuitate, nicodată întreruptă, putea naşte unitatea de cultură, unică în Europa, precum şi conştiinţa unui singur neam la daci, stăpâni pe pământurile care i-au hrănit de sute de mii de ani.

- Probabil veţi gândi că autorul acestor rânduri, bate câmpii, implicit şi eu, pentru că am postat şi deci îmi asum acest articol.

Dar lucrurile nu sunt aşa, în sensul că pentru cele spuse de autor există dovezi în afără de aceasta, a existentei celor doua râuri Donaris şi Istros, care curgeau de o parte şi de alta a lanţului de munţi, neântrerupt din Polonia până în Balcani, acest fapt generând câte o mare de fiecare parte a acelor munţi.

La scriitorii greci antici aflăm legenda Argonauţilor ce au venit în Scytia să fure lâna de aur a regelui Aiete. După ce răpesc lâna de aur, Argonauţii voind să se întoarcă în Elada prin Marea Neagră, nu o pot face pentru că Aiete păzea intrarea în mare; văzând asta, pornesc în direcţia opusă, spre apus. După ce ajung la izvoarele Istrului, îşi iau corabia în spate şi trec munţii şi dealurile până ajung în celălalt Istru, pe care navighează spre sud, spre Adria (Marea Adriatică) şi spre Grecia.

Şi această legendă face referire la cele două fluvii din care va lua naştere Dunărea, din care unul curgea spre răsărit, iar celălalalt spre sud.

Faptul că grecii cunoşteau existenţa a doua fluvii înainte de formarea Dunării actuale, este încă o dovadă că aceştia sunt originari din nordul Dunării.

O altă dovadă a păstrării memoriei celor doua râuri separate, este mitul sumerian numit “Zborul lui Ethan spre Cer”, în care regele Ethan este ridicat de vultur în înaltul cerului, tot mai sus, vulturul arătându-i “Marea de lângă cetatea munţilor” de la diferite înălţimi.

Această mare de lângă cetatea munţilor nu corespunde decât unei zone, anume cetăţii naturale, numită Ardeal, iar marea din apropierea acestei cetăţi este Marea Panonică sau Marea Sarmantică ce acoperea Bărăganul, de aici venind numele Okeanos Potamos, adică Fluviul Ocean atribuit Dunării de greci.

Sumerienii au păstrat amintirea acestor locuri, pentru că de aici plecaseră spre Asia oamenii de la Tărtaria cu scrierea lor, cu credinţele lor, cu obiceiurile şi legendele lor.

Paul Lazăr Tonciulescu a găsit aproape 100 de cuvinte comune între română şi sumeriana; Sumeria în Asia şi Simeria în România.

În cartea “Poveştile Peleşului” a Reginei Elisabeta a României, există o legendă despre un uriaş numit Caraiman, ce avea puterea să creeze fiinţe vii, să înverzească câmpiile, să producă cutremure şi furtuni; acest uriaş a făcut să se scurgă marea de pe câmpiile acestei tării.

În “Dacia Preistorică” aflăm următoarele:

“Dar slujba nu mi-i face
Eu trăsnetului şi fulgerului te-oi da
În Caraiman ăl mare pe Divan”

“Pe teritoriul Transilvaniei, se ridică un munte numit Căliman. Sub acest munte, un vîrf mai puţin înalt portă la poporul român numele de “Scaunul Domnului”, iar în limba Secuilor “Istenszeke”, adică “Scaunul lui Dumnezeu”.”

Această legendă a uriaşului Caraiman probează existenţa altor legende care vorbesc despre timpurile când ţara noastră era acoperită de o mare. Veridicitatea acestor legende este dovedită de urmele de creaturi marine, găsite chiar şi pe dealurile şi munţii din România. -

Numai această conştiinţă a determinat şi le-a menţinut, în stare trează sau latentă, uneori atunci când vitregia soartei s-a abătut asupra lor, îndărătnicia la încercările de deznaţionalizare .

Aceasta este seva nesecată căreia îi datorăm supravieţuirea de azi, iar nu unor influenţe inerente din partea unor popoare care s-au topit, mai repede sau mai lent, în setea de trăire a unui popor împlântat dintotdeauna în acest pământ din care a şi răsărit.

Iată, deci, că Donaris şi Istros nu sunt legende, ci istorie adevărată, ca şi coloanele lui Achylles şi Fântânile lui Achylles, pentru că sunt toponime create de oamenii locului, pe seama unor realităţi trăie.

Toate acestea confirmă atât caracterul de autohtoni ai dacilor, cât şi marea lor vechime de existenţă pe acelaşi teritoriu.


Paul Lazăr Tonciulescu şi Eugen Delcea

“Secretele Terrei – Istoria începe în Carpaţi”

ARTA PACII

de Morihei Ueshiba






Raiul se află chiar aici unde te afli şi aici este locul unde te poţi antrena. [Do jo]


Zen si Artele Martiale ca DO = Cale


[Calea-Adevarul-Viata-Legea-Dharma-Lumina / Iisus Hristos, cel mai mare judoka al tuturor timpurilor ("daruind vei dobindi", "cedeaza ca sa invingi", "non violenta", ''iubeste dusmanii",


"wei wu wei = actiunea prin nonactiune")]


Morihei Ueshiba a fost un maestru eliberat, o fiinta speciala asa cum, deocamdata, au fost si sunt putine pe pamant.


El a practicat si a predat artele martiale ca pe o cale a pacii si, desi multe traditii martiale autentice ofera perspectiva spirituala asupra caii martiale, Morihei Ueshiba a realizat calea martiala ca fiind o arta a pacii.


Printre altele, era aproape invincibil in arta sa si chiar si in exercitiile la care participau un mare numar de persoane care se angrenau in contact la nivelul sau, Morihei Ueshiba iesea cu usurinta invingator (chiar si in ultimii ani ai vietii).


Marele sau cadou facut omenirii este Arta Pacii.


Invăţăturile fondatorului aikido-ului…


Cele trei viziuni:


I. Calea unui luptător constă in manifestarea Iubirii Divine, spiritul care cuprinde şi hrăneşte tot ceea ce există. Lacrimi de recunoştinţă şi de bucurie au inceput să-mi şiroiască pe obraji.


Am perceput Pămantul ca fiind propria-mi casă, iar soarele, luna, stelele imi erau prieteni apropiaţi. Ataşamentul pentru lumea materială a dispărut. (anul 1925 la varsta de 42 de ani)


II. Pe la ora două dimineaţa, in timp ce executam ritualul de purificare, am uitat brusc toate tehnicile de arte marţiale pe care le cunoscusem vreodată. Tot ceea ce invaţătorii mei imi transmiseseră imi era acum complet nou pentru mine. Aceste tehnici reprezentau in noua viziune modalităţi de cultivare a vieţii, a cunoaşterii, a bunului simţ, şi nu instrumente de doborare a duşmanului. (anul 1940, luna decembrie)


III. Calea luptătorului a fost greşit inţeleasă, ca o modalitate de a ucide şi de a distruge pe ceilalţi. Aceia care caută competiţia comit o gravă eroare. Lovirea, jignirea sau distrugerea cuiva constituie cel mai mare pacat pe care il poate face o fiinţă umană.


Adevarata Cale a Luptătorului constă in evitarea masacrului. Ea este arta Păcii, puterea iubirii.


Lumea va cotinua să se schimbe dramatic, insă disputele şi războaiele ne pot distruge complet. Avem nevoie acum de tehnici de armonizare, şi nu de conflicte. Este nevoie de Arta Păcii şi nu de Arta Războiului.


Principiile lui Morihei Ueshiba: reconcilierea, armonia, cooperarea, empatia.


De aici incepe propriu zis “cartea”:




Frumuseţea divină


A cerului şi a pămantului!


Toate creaturile


Aparţin


Unei singure familii.


Ai - armonie, echilibru, unitate.


Ki - energie, vitalitate, spirit


Do - cale, metoda, mod de viaţa.


Arta Păcii incepe cu tine. Munceşte cu tine şi lasă Arta Păcii să se manifeste in toate activităţiile tale. Fiecare are un spirit care poate fi şelfuit, un corp care poate fi antrenat şi o cale pe care să o urmeze. Eşti in viaţă pentru a cunoaşte ceea ce este sacru in tine.


Adu pacea in propria ta viaţă şi aplică Arta Păcii in tot ce te inconjoară.


Omul nu are nevoie de case, bani, putere, sau de un anumit statut pentru a practica Arta Păcii.


Paradisul se află acolo unde te afli şi acela este locul unde te poţi antrena.


Toate lucrurile, materiale şi spirituale, işi au originea intr-o singură sursă şi sunt legate intre ele, ca şi cum ar fi o singură familie. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt cuprinse toate in forţa vieţii.


Universul a luat naştere şi s-a dezvoltat dintr-o singură sursă, iar noi evoluăm prin procesul de unificare şi armonizare.


Arta Păcii este medicamentul pentru o lume bolnavă. Răul şi dezordinea din lume există pentru ca omenirea a uitat că tot ceea ce există işi are originea intr-o singură sursă. Intoarce-te la sursă şi părăseşte gandurile pe egoism, dorinţe meschine, manie.


Cel care nu are nimic, de fapt are totul.


Dacă nu devii una,


Cu Vidul Cosmic,


Nu vei inţelege niciodată,


Arta Păcii.


Arta Păcii este aplicabila oriunde pe pămant, incepand cu vastitatea spaţiului şi terminand cu cele mai mici plante şi animale.


Forţa vieţii pătrunde peste tot şi puterea ei este nelimitată. Arta Păcii ne permite să fim conştienţi şi să pătrundem in această rezervă uriaşă a energiei universale.




Opt forţe susţin creaţia


Mişcarea şi nemişcarea,


Solidificarea şi fluidizarea,


Expansiunea şi contracţia,


Unificarea şi divizarea.


Viaţa inseamnă evoluţie..,






http://www.adanima.org/2006/07/26/arta-pacii-morihei-ueshiba-3/




http://aikibudo.ro/citate




http://www.jovis.ro/Cartea-Arta-pacii-Morihei-Ueshiba-145.htm

Pentru Sarmizegetusa Petition

Pentru Sarmizegetusa Petition

PELSAGI, TRACI, GETI, DACI

Lupi in libertate

LUPI IN LIBERTATEwww.megavideo.com/?v=T4DQ113U

DACO-GETII - STRĂMOSII ROMÂNILOR

Secolele VIII-VII iHr.




În secolele VIII-VII iHr., în asa numita perioadă mijlocie a Hallstattului sau primei epoci a fierului, se constată o unitate etnică si spirituală a triburilor ce locuiau în zona carpato-dunăreano-pontică. Contactele cu zonele înconjurătoare sunt relativ strânse iar circulatia oamenilor si produselor este tot mai intensă. Astfel se poate explica impunerea unei limbi unice geto-dace ce se generalizează acum.

Din punct de vedere arheologic se constată o crestere a importantei fierului - armele si uneltele din acest metal se generalizează. Bronzul continuă a fi utilizat dar pentru podoabe, piese de harnasament si coifuri. Ceramica, prin forme si decorul ei specific, reprezintă o dezvoltare firească a fondului local anterior. Este perioada culturii de tip Basarabi răspândită în Voivodina, Banat, toată Câmpia Română, jumătatea de sud a Moldovei, bazinul Muresului si unele infiltrări sud-dunărene până aproape de Balcani.

În Dobrogea se întâlneste o ceramică putin variată si uneori cu un decor canelat, decor ce predomină si în părtile central-nordice ale Transilvaniei precum si în nordul Moldovei - zone în care sunt specificate anumite faciesuri locale.

Asezările sunt situate pe locuri dominante, răsfirate pe terasele râurilor sau formează mici cenusare. Locuintele sunt în majoritatea cazurilor colibe, bordeiul fiind foarte rar întâlnit. Mormintele sunt de incineratie dar se întâlnesc si înhumări în tumuli.

Ocupatiile principale sunt agricultura si cresterea vitelor iar schimburile economice si comerciale se fac în special cu vestul si sud-vestul dar si cu regiunile nord-pontice.

O orientare apuseană, spre zona Dunării mijlocii, se constată si în cultura spirituală. Simbolul ''păsării călătoare'', a păsării acvatice purtătoare a bărcii sau a carului solar reprezintă ultima manifestare în lumea nord-tracică a unor credinte si practici religioase mostenite din epocile anterioare.



Secolele VII - IV iHr



Odată cu sfârsitul secolului al VII-lea iHr. litoralul vest pontic (Pontus Euxinus numele vechi al Mării Negre) începe a fi colonizat de către navigatorii si comerciantii veniti din diferite orase grecesti. Mai întâi Histria (= orasul de lângă Istros, Dunărea), apoi Callatis (Mangalia de azi) si Tomis (Constanta) pentru a aminti doar unele asezări din Dobrogea românească.

Concomitent apar si primele informatii scrise despre locuitorii acestor regiuni - crobizii si trizii (Hecateu). Cea mai importantă mărturie o întâlnim însă la Herodot care referindu-se la rezistenta opusă de geti, locuitori din prejma Dunării, înaintării marelui rege Darius al persilor prin aceste locuri în drumul său împotriva scitilor din nordul Mării Negre, ne spune că ''getii sunt cei mai viteji si mai cinstiti dintre traci''. Se stabileste astfel, fapt confirmat si de descoperirile arheologice, că getii reprezintă ramura nordică a tracilor.

Mult mai târziu, peste circa jumătate de mileniu, alti istorici ai antichitătii îi mentionează pe daci (Caesar, Frontinus). Cea mai relevantă referire o întâlnim la Strabon care ne spune că ''getii sunt cei care se întind spre Pont si spre răsărit'' iar ''dacii cei ce locuiesc în partea opusă''. Dar tot el se grăbeste a spune că ''dacii au aceeasi limbă ca si getii''. Acelasi lucru îl spun si alti istorici antici - Dio Cassius, Appian, Trogus Pompeius.

Coroborându-se mărturiile literare cu descoperirile arheologice se poate spune că geto-dacii sunt locuitorii regiunilor situate la nord de Balcani până în zona de nord a Carpatilor, de la Marea Neagră si est de Nistru până la Dunărea mijlocie din părtile Slovaciei si Pannoniei în perioada de sfârsit a primei epoci a fierului si pe tot parcursul celei de a doua epoci a fierului, adică între + 650 iHr. - + 100 iHr.

Bineînteles că pe acest imens spatiu în decursul perioadei analizate în aceste rânduri s-au petrecut si mutatii etnice. La început, în secolele VI-IV iHr. atât în părtile dobrogene cât si în centrul Transilvaniei sau nordul Moldovei a avut loc o convietuire cu neamuri scitice. Apoi, între sfârsitul sec. IV - începutul sec. II iHr., în special în părtile Transilvaniei, cu celtii iar în sec. III-II iHr. în Moldova cu bastarnii, neam de origine germanică.

Arheologic se constată o unitate a formelor de cultură materială ce se va desăvârsi cu vremea, ceea ce probează o asimilare treptată a tuturor acestor infiltrări externe.



Secolele IV - I iHr.



În a doua jumătate a sec. IV iHr. izvoarele istorice scrise mentionează mai multe confilcte militare ale lui Filip II, Alexandru cel Mare si Lysimachos, dintre 340-293 iHr., în aceste regiuni. Dar în lupte getii sunt condusi de sefi militari denumiti uneori chiar ''basileus'' sau ''rex'' - un anonim ''rex istrianorum'', Dromochaites, Zalmodegikos, Rhemaxos, Moskonos, Oroles, etc.

Descoperirile arheologice făcute în mormintele de caracter ''princiar'' - ce contineau obiecte din aur si argint decorate în stil animalier si reprezentând piese de podoabă, de paradă si harnasament - de la Agighiol, Peretu, Băiceni, Poiana-Cotofenesti, eventual zona Craiova, etc. confirmă atât existenta acestor sefi militari cât si a unor formatiuni politice de caracter statal inspirate în organizare după cele greco-macedonene.

Acum apar monedele din argint, bătute de geto-daci, imitatii de influentă celtică după originale macedonene ce circulă în paralel cu alte monede grecesti. Pe de altă parte progresele tehnice se fac observate în prelucrarea obiectelor de fier precum si în utilizarea tot mai intensă a rotii olarului în modelarea vaselor ceramice.

Asezările mai importante sunt cetăti apărate atât natural cât si artificial cu santuri, valuri si uneori chiar ziduri de cărămidă ori piatră. În ritualul înmormântării se utilizează cu predilectie incineratia dar s-au descoperit si relativ numeroase morminte de înhumatie. Izvoarele literare fac referiri la credinta în nemurire si la existenta unui zeu suprem numit Zalmoxes ce-si avea resedinta într-o pesteră pe muntele sfânt Kogaionon, iar în tinerete fusese elev al lui Pitagora.



Domnia regelui Burebista



În prima jumătate a secolului I iHr. getii ating, sub regele Burebista (+80 - 44 iHr.) apogeul puterii lor. Acum se realizează, pe cale armată, sub o singură autoritate, o stăpânire de caracter statal în genul altor regate ''barbare'' din lumea influentată de civilizatia elenistică. Progresele economice si culturale sunt remarcabile. Legăturile comerciale sunt cu toate zonele, iar interferenta cu noua civilizatie romană este tot mai intensă.

Productia vaselor ceramice, a obiectelor si uneltelor din piatră, os si metal, atât din aur cât si din argint, după model roman iar produsele romane pătrund tot mai mult si mai adânc la nord de Dunăre.

Demografic se constată o înmultire a asezărilor cu numeroase locuinte de suprafată (colibe) sau îngropate (bordeie). După unele estimări numărul populatiei depăsea cifra de 2.000.000. Asezările mai importante, denumite ''dava'' (cetate- Argedava, Prioboridava, Tamasidava etc), au roluri economice, sociale, culturale si religioase bine determinate. Se construiesc ''palate-temple'' si probabil locasuri de cult cu vetre-altar decorate. Este posibil ca prin marele preot Deceneu să se fi efectuat si anumite reforme religioase si sociale - societatea fiind împărtită în două mari categorii de oameni: tarabostes (conducători, căpetenii) si comatei (oameni liberi).

Contemporan si în parte inamic cu Iulius Caesar, Burebista va avea aceeasi soartă si cam în aceeasi perioadă. După moartea sa regatul se împarte mai întâi în patru apoi, în timpul lui Augustus, în cinci părti. Dar întinderea si coeziunea acestor grupări era fluctuantă după cum spune însusi Strabon.



Secolele I iHr. - I dHr.

Dar cu toată această fărâmitare mersul ascedent al vietii se constată în toate planurile. Arheologic se observă, în a doua jumătate a sec. I iHr. si începutul sec. I dHr., o ''renastere'' a artei prelucrării metalelor - în special a obiectelor din argint cu bogate motive geometrice, vegetale, zoomorfe si uneori si antropomorfe. Nici ceramica nu se lasă mai prejos, decoratia vaselor obtinându-se, în afara tehnicilor traditionale de incizie sau motive aplicate, prin lustruire si/sau pictură.

Marile asezări îsi continuă existenta si pe parcursul întregului secol I dHr., unele dintre ele figurând, cu numele lor, si pe harta Daciei făcută de geograful antic Ptolemeu.

Un nucleu de asezări se constituie în zona masivului Sureanul din Muntii Sebesului din Carpatii Meridionali.

Cu mai multe faze de evolutie aici se ridică si faimoasa Sarmizegetusa, capitala statului dac în sec. I dHr. Important centru metalurgic ea detine si principalul rol în cadrul vietii religioase prin multitudinea sanctuarelor dreptunghiulare si rotunde, prevăzute cu tamburi sau stâlpi. Tipuri de astfel de sanctuare se întâlnesc însă si în alte asezări contemporane atât din Transilvania cât si din Moldova. Izvoarele literare pomenesc si pe câtiva dintre regii dacilor din secolele I iHr. - I dHr., unii dintre ai având si atributii religioase. Unii au domnit în părtile Dobrogei - Rholes, Dapyx si Zyraxes - altii prin sudul Moldovei - Dicomes – ia Scorilo, Dura-Diurpaneus.



Domnia regelui Decebal



Ultimul rege al Daciei este Decebal (87- 106). Faimos prin faptele sale de arme el este cel ce s-a opus imparatilor romani Domitian si Traian. Cu acesta din urma a purtat doua mari razboaie, primul intre anii 101-102 si al doilea 105-106.







Mărturie a vitejiei sale stau două monumente ridicate de romani - monumentul triumfal de la Adamclisi (monument comemorativ, inaugurat in 109 la Adamclisi, pe un platou, la 2 km de orasul intemeiat de Traian- Tropaeum Traiani -,avind o inaltime de 42 m, in memoria victoriei obtinute aici de legiunile romane in timpul primului razboi dacic) din sudul Dobrogei si celebra Columna Traiana (capodopera a basoreliefului roman, cele 124 de episoade care urca in spirala pe trunchiul columnei, concepute ca o ilustrare a "Comentariilor lui Traian", constituie un original act de nastere al poporului roman) in centrul Romei, ridicată în 113 de către arhitectul Apollodor din Damasc, autor si al vestitului pod de peste Dunăre de la Drobeta Turnu Severin (a carui constructie fost incheiata in 105, avind o lungime de 1135 m. Despre acesta, istoricul Dio Cassius relata :"Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea.").

Toate aceste monumente precum si mentiunile din lucrările autorilor antici coroborate cu descoperirile arheologice sunt mărturii ale gradului de civilizatie la care ajunseseră dacii în pragul cuceririi romane, cucerire ce n-a dus la o depopulare ci la o dezvoltare pe o treaptă superioară a unui nou popor ce se va crea în zona carpato-dunăreano-pontică - poporul român.



PRELUAT DUPA :http://media.ici.ro/history/ist02

GENOCID ROMAN IN DACIA

PARTEA I-a

PARTEA A II-a


ALTA VERSIUNE

PSALMII LUI ZAMOLXE

- se canta numai de catre marele preot, o data pe an, la sarbatoarea "Intrarii in lumina"

I


Iata-ma, Zamolxe sunt eu , Stapinitorul,
duh de pamint si lumina , Mai-marele
peste douazeci si unu de riuri de Soare curgind,
peste douazeci si unu de riuri de Luna imbratisindu- se.
Barbat peste barbatii mei credinciosi,
peste femeile credinciaose: cadelnitare- n miresme,
lumina din lumina dedesupt si deasupra.


Iata, infloresc!Peste trupul meu veniti herghelii
de cai inaripati, bouri si toate rumegatoarele
si pasteti-mi iarba pieptului puternic,
indestulati- va din zorii si inserarile mele
si-n rut faceti dragoste, turme nesfirsite
de dragoste peste cimpiile de dragoste,
infierbintati ziua si noapte cu patima.


Veniti fiare si copaci si pasari
sub semnul meu si intariti-va firea:
diminetile mele: culcusuri pentru pui,
amiezile: leagan pentru seminte,
vulturi, cerul meu podoaba pentru aripi,
veniti cu veghea voastra rotunda
si rotiti-va: hora peste linistea mea.


Preoti, iata insemnele mele:
Inaltul peste adanc, Ziua peste noapte,
Duhul peste piatra si carne, iar deasupra
Aura mea soare si stele: sfanta patrundere
Preoti, imbracati aspre vesminte si armele,
iata, intram in lumina: sa bata clopotele
in iarba si-n sangele fiilor mei


II


Iata-ma, Zamolxe sunt eu, nebiruitul
si leg lumina de intuneric si leg
intunericul de lumina, cu privirile
adun crugul astrilor deasupra fruntii mele:
pentru fiecare om: o stea,
pentru fiecare copac: o raza,
pentru fiecare salbaticiune: o noapte de spaima.


Iata-ma, Zamolxe sunt eu; Taina
din taina adancului, Lumina din
lumina cerului intins si inalt
si de jur imprejur tacere si flacara,
duh peste duhul vostru, limba
peste gurile voaste, putere
pentru sangele celor din mine porniti.


Veniti, copii mei si atingeti-mi parul,
veniti, fetele mele si sarutati-mi buzele,
inchinati-va gandului meu pururea
iata sarbatoarea slavei mele, taine
si har din mine izvorand pentru voi,
aici, pe valea de dragoste a cerului,
impreunati-va si vazduhul sa tipe, bucurandu-se.


Peste trupul meu culcati-va sangele:
frumosii si frumoasele fiecare pereche
un cer si un paman, taina din taina
eu in inima si cautare si dor si-mplinire,
fiii mei, ficele mele de dragoste si de daruire,
praznicul acesta din trupul meu pentru voi,
fecundati pamantul, dati-i sentimente si seminte


Iata-ma Zamolxe, sunt eu, Stapanitorul
peste Soarele din mine, rotund,
peste Pamantul din mine, rotund, leganat
intre cele douazeci si unu de rauri din mine plecand,
din mine munti si paduri de putere,
campii de belsug si purpuriile vinuri
si pasari din parul si umerii mei.


Peste raurile mele cine va indrazni?
In padurile mele cine va patrunde?
Campiile mele cine le va incurca?
Pieirea lor de la lumina mea!
Pieirea lor de la raurile mele!
Pieirea lor in campiile mele adanci!
Pieirea lor de bratele fiilor mei!


Veniti copii la Muntele de taina: Kogaion,
in el puterea puterilor si toate radacinile,
si aurul si fierul in adancul adancului,
si vlaga celor plecati dintre voi,
veniti la Muntele muntilor cu varful in cer,
copii, lumina e a noastra in Marele Pisc,
veniti cu arcul si sagetile si toate sfintele arme.


Marele Zamolxe sunt eu, Nebiruitul
si leg noaptea de zi, ziua de noapte
si rod dau pamantului si femeilor
si barbatie, din coapsele mele, barbatilor,
peste Kogaion, iata-ma: scanteietor!
Clopote sunati la marginea duhului meu:
"Intram in lumina, in nesfarsita lumina!


Iata-ma, Zamolxe sunt eu, Stapanitorul
peste cer si pamant, Mai-marele
peste duhuri intelepte si cele de umbra,
iata-ma, Barbat peste barbatii mei credinciosi,
har peste femeile mele credincioase,
intre cele douazeci si unu de rauri: trup fara trup,
pentru toti: apa si aer si foc.


Cetatile mele, veniti la Intrarea-n lumina:
toate drumurile s-au deschis
spre Muntele indragostit calauzindu-va;
barbati ai trupului fara de moarte
impodobiti-va chipul, inarmati-va bratele,
asezati-va-n suflet femeile si toata obarsia,
veniti, in mine timpul infloreste.


Sositi! Iata duhurile norilor de intuneric asteapta
- dincolo de ei chipul meu de lumina!
Sositi! Pentru voi trupul meu si toate cele ceresti,
pentru voi ierburi si fructe si pasari,
pentru voi pietrelor inima si zbor
sositi neinvinsilor, acum
ura sagetilor voaste spre norii de ura
Iata, Zamolxe sunt eu, Stapanitorul!
Intrati in lumina mea, biruitorilor
iata, painea si vinul si mierea pamantului,
luati-le, binecuvantate- s pentru cetatile voastre;
peste voi duhul meu pasare orbitoare!
Nuntiti-va trupurile!
Peste toate, si-n toate sunt Eu! Bucurati-va!

ISTORIA ADEVĂRULUI ISTORIC, MOŞII ŞI STRĂMOŞII POPORULUI ROMÂN

Cu părere de rău constatăm că în România n-a avut loc nici măcar un singur congres naţional de dacologie.


Nu avem nici un Institut naţional de dacologie. Mircea Eliade a încercat sa facă ceva în anul 1939, cu sprijinul primului ministru român de atunci Armand Călinescu, când a scos şi o revistă.

La Universităţile noastre - multe câte sunt - nu se predă nici măcar un curs special de Istoria Daciei şi a poporului său antic; în ţară nu avem nici-o Catedră universitară de studierea istoriei dacice; la noi în ţară nu s-a scris încă o monografie completă privind Istoria Daciei antice, deşi avem atâtea privind Istoria Romei antice, Istoria Greciei antice, Istoria etc.

Cercetătorul Ovidiu Drâmba în lucrarea sa sinteză: “Istoria culturii şi civilizaţiei”, ediţia I, preciza că despre Dacia şi poporul dac anticii au scris 16 lucrări în limba latină şi 15 în limba greacă. O minimalizare. Până acum s-au depistat peste 221 de autori antici care au scris despre viteazul şi eroicul popor geto/dac. De ce oare atâtea lucrări ?

Pentru că, după părerea noastră, atunci în Europa s-au confruntat două concepţii opuse despre lume şi viaţă. Una era cea a strămoşilor noştri autohtoni, cea a geto/dacilor de peste 3 milioane de suflete, cifră care nu apare în niciun manual şcolar sau universitar, popor antic care s-a condus după nişte principii cu adevărat democratice -popor muncitor, cinstit, drept, tolerant- căci pe timpul lui Decebal, acesta i-a primit în ţara lui şi pe evreii alungaţi din Ierusalim şi pe ţiganii indieni.

Neamul geto/dac era iubitor de dreptate, dârz, luptător pentru apărarea bunurilor materiale şi spirituale create cu multă trudă şi sudoare, pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru independenţă şi suveranitatea ţării şi a poporului, pentru libertate, pe de o parte, iar pe de altă parte principiile Romei oligarhice, egoiste, de mare putere, prin care urmărea cotropiri de teritorii şi popoare, de dominare şi subjugare şi exploatare a popoarelor cucerite, pentru asigurarea luxului şi orgiilor imperiale.

Iată de ce răsboaiele romanilor împotriva dacilor au strârnit atâta interes, ele fiind cele mai însemnate evenimente din istoria lumii în care se confruntau două concepţii despre lume şi viaţă, iar victoria vremelnică a Romei a dat înapoi societatea omenească cu câteva bune secole.

În această confruntare pe viaţă şi pe moarte dacii lui Decebal i-a avut ca aliaţi pe fraţii lor persani, în frunte cu regele lor Pacorus al II-lea, mlădiţe ale geto/dacilor plecate cu milenii în urmă, din cetatea carpatină şi care şi ei erau ameninţaţi de aceleaşi primejdii.

Vitregiile vremurilor, care s-au abătut secole de a rândul asupra poporului român, au aruncat vrăjmăşie şi istoria lui într-un nedrept con de umbră, fiind minimalizată dinadins, cu o bună ştiinţă, marginalizată şi plasată de către "luminaţii învăţaţi" ai Europei în unghiul obscur al acesteia.

Ba mai mult, şi astazi cei ce refuză cu obstinaţie să recunoască adevărul istoric, înverşunaţi susţinători ai unor interese oculte, încearcă a ne plasa, pe noi româniii, chiar în afara acestui continent, cu scopul vădit de a ne scoate din memoria românilor, ceea ce s-a întipărit pe răbojul timpului, faptul că suntem urmaşii unui popor european, antic de eroi.

Fireşte, din cauza vicisitudinilor vremurilor, a numeroase războaie purtate de armatele marilor imperii şi regate vecine, din toate timpurile, pe pământ românesc, a jafurilor şi distrugerilor de importante bunuri materiale şi culturale, în focul mistuitor al acestora s-au aflat şi multe cronici vechi, manuscrise, documente ale Cancelariilor Ţărilor Române, precum şi altele de acest gen.

Dar cu toate aceste pierderi uriaşe de valori culturale, istoricii români sunt conştienţi că multe fonduri de arhivă, importante documente, lucrări antice de istorie şi geografie a pământurilor Daciei antice au fost luate pur şi simplu, de cotropitorii străini, interesaţi în a ne frusta de cunoaşterea mai aprofundată, mai documentată a istoriei multimilenară a poporului daco-român.

Ne simţim obligaţi să relevăm că în istoriagrafia românească, datorită unei munci de cercetare şi prin capacitatea multor istorici de interpretare a faptelor şi fenomenelor s-au realizat în ultimele două secole, pe cât s-a putut, ţinându-se seama de stadiul dezvoltării ştiinţei istorice din patria noastră, o seamă de lucrări, monografii, sinteze, studii, culegeri de documente, prin care s-a dovedit că poporul român nu a trăit în afara acestei istorii, argumentându-se în felul gândit atunci autohtonitatea şi continuitatea lui.

În acest răstimp de peste două secole, în scrierea istoriei poporului român, din cauza lipsei unei documentări corespunzătoare, cronicarii şi istoricii noştri s-au lăsat furaţi de unele aspecte făcute de istoricii străini referitor la vechimea şi afirmarea poporului român în vechea vatră strămoşească a Daciei antice, aprecieri care au distorsionat adevărul istoric, prezentându-ne pe noi românii ca un popor format chipurile din scursorile imperiului roman, din coloniştii aduşi "ex toto Orbe romano", la desăvârşirea căruia ar fi contribuit apoi şi aşa zisele "popoare" migratoare, cu cultura lor materială şi spirituală şi de limbă, şi care în realitate nu erau altceva decât nişte triburi primitive, migratoare, răsboinice, a căror cultură materială şi spirituală o purtau pe şeaua cailor lor, şi care aveau un nesemnificativ număr de cuvinte ce nu depăşea 250-300.

Şi astfel, după aceste teze şi concepţii nefondate, nici când argumentate ştiinţific, s-a prezentat poporul român ca fiind o creaţie cu totul tânără rodul unor influenţelor străine, a multor influenţe manifestate în toate domeniile de activitate atât în formarea organizaţiilor lui politice statale, în forjarea limbii până şi în creştinarea sa făcută cu sprijinul migratorilor venetici, sedentarizaţi şi creştinaţi, chipurile, mai devreme decât românii autohtoni.

Şi cu multe din asemenea inepţii, trăim astăzi, din păcate şi astăzi, întrucât cei ce le susţin, "ştiinţificii", după cum îi caracteriza marele enciclopedist român, Bogdan Petriceicu Haşdeu, nu vor să renunţe aşa de uşor la învechitele şi nerealele lor supoziţii.

Dar, ca urmare a noilor şi excepţionalelor descoperiri arheologice, precum şi a noilor documente, cronici scrise, identificate în diferite arhive şi biblioteci din străinătate, realizate de un număr din ce în ce mai mare de cercetători, cu adevăraţi patioţi, descoperitori care nu numai că se completează, în mod consistent cu concluziile cunoscute, dar ele răstoarnă chiar radical pe cele vechi.

Iată de ce se impune imperios o rexeminare atentă, o reevaluare şi o rescriere a întregii noastre Istorii, valorificând şi integrând şi noile rezultate ale cercetării ştiinţifice. Şi acestea, mai ales acum când, cu mult trâmbiţata aşa zisa teză a "intrării în Europa civilizată" a României, de cei care o socotesc doar ca fiind o cenuşereasă a “Orientului barbar”, teză ce ţine mereu capul de afiş în mass-media română şi de peste hotare, se impune o relansare a istoriografiei naţionale prin lucrări ştiinţifice de mare rezonanţă internă şi internaţională, care să prezinte adevărul istoric cu sensurile şi resorturile sale reale, aşezându-ne, pe baza noilor descoperiri, la locul cuvenit în Istoria Universală.

Structurarea bogatului şi ineditului material documentar într-o nouă manieră de realizare a unor sinteze, care să înfăţişeze unitar, nu după graniţele politice vremelnice în care s-au găsit, timp îndelungat, anumite provincii istorice româneşti, ci după întinderea geografică firească a întregului popor din vastul spaţiu carpato- dunăreano-panono, balcanic şi pontic, înţelegându-se aici şi întinsele teritorii din nordul Mării Negre, va scoate astfel la iveală, surprinzându-i uneori chiar şi pe unii specialişti străini, luminosul şi preţiosul chihlimbar al istoriei multimilenare a poporului român, al cărui spaţiu de plămădire a avut un destin glorios, el fiind chiar "leagănul civilizaţiei europene".

Rezultatele indubitabile ale cercetării şi analizei obiective ştiinţifice a noului şi ineditului material documentar şi arheologic, oferă şansa de a cunoaşte cu adevărat adâncumea multimilenară din care românii provin, plămada etno-culturală care ne-a marcat din capul locului identitatea naţională. Adevărata istorie a poporului nostru începe cu primele descoperiri ale prezenţei genului uman pe întinsul spaţiu strămoşesc.

Din această perspectivă, au o relevanţă aparte, după părerea noastră, descoperirile realizate în ultimele patru decenii ale secolului al XII-lea, atât în arheologie, cât şi în arhive şi biblioteci din ţară şi străinătate, de importante lucrări de istorie, îndeosebi în marile centre culturale europene sau în capitalele unor foste marii imperii şi regate vecine.

Este, credem, important să amintim în această privinţă doar câteva exemple mai ilustrative ca: descoperirea tăbliţelor de lut ars de la Tărtăria, care ca şi cele de la Turdaş, din Ardealul nostru românesc, descoperite în secolul al XIX-lea, atestă cea mai veche scriere pictografică, cu peste 1500 de ani mai devreme decât cele descoperite în Sumer în Mesopotamia.

Aducerea în actualitate de către istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, a celei mai vechi cronici turceşti numirtă Oguznam, care deşi a fost tipărită şi în diferite limbi de circulaţie internaţională - germană, franceză şi rusă, încă în secolul al XVIII-lea, dar de a carei existenta, marii noştri istorici nu aflaseră, cronică în care se menţionează existenţa, în secolul al IX-lea, -mai concret la anul 839- după aprecierile istoricului Ali Ekrem, a unei "Ţări a Românilor", adică a unui stat românesc, în care curgea şi o "Apă a Românilor", ţară care s-a confruntat cu cumanii, deci ţara românilor avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct, situată în nordul Dunării şi în ţinuturile din nordul Mării Negre;

-descoperirea Atlasului german din anul 1826, în care, pe o hartă ilustrând "popoarele Europei răsăritene la anul 900" pământul românesc "Walahii oder Rumuny", se întindea din Panonia şi până la Nipru, menţionându-se totodată şi cinci voivodate româneşti, deci a unor ţărişoare locale;

-descoperirea scrisorii unui conducător cazar, referitoare la secoloul VIII-lea, în care este menţionată "ţara Ardil", adică ţara Ardealului, termen curat românesc, menţionată cu două secole înainte de invazia triburilor primitive migratoare ungare în Bazinul mijlociu al dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, spunându-l după topica limbii ungare-Erdely;

-descoperirea în Biblioteca Academiei ungare de ştiinţe din Budapesta a lucrării preotului romano-catolic Lukacs Karoly şi arheolog în acelaşi timp, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a descoperit urmele arheologice ale mai multor palate, biserici şi conace româneşti, din secolul al X-lea, tocmai din timpul cotropirii acelor pământuri româneşti de către migratorii răsboinici hunagri;

-descoperirea Cronicii împăratului german Friederich al II-lea Barbarossa, în care pentru anul 1189 se atestă existenţa unei "ţări româneşti" numită "Walahia" între Dunăre şi Munţii Carpaţi, descrindu-i-se cu lux de amănunt graniţele, ţară "independentă" condusă de un "principe", care în dialog cu împăratul şi-a afirmat suveranitatea;

-descifrarea de către specialistul aromân Stefanovschi a inscripţiei de pe inelul de aur din Celei (Sucidava) din jud. Gorj, precum şi a inscripţiei de pe inelul de le Ezerevo (Bulgaria de nord-est pământ românesc), inscripţii care au fost scrise cu alfabet grecesc dar într-o limbă română, în dialectul aromân;

-argumentarea ştiinţifică a creştinării daco-românilor încă de către Sfântul Apostol Andrei, fratele Sfântului Petru, şi de către Sfântul Apostol Pavel în sudul Dunării. Răspândirea noii credinţe a lui Hristos s-a făcut în limba daco-românească, latina dunăreană, pe care ei o vorbeau de mii de ani. Termenul de Biserică este curat daco-românesc !

În timp ce vechea istoriografie sublinia că o dată cu apariţia migratorilor, aşa zisa plămadă daco-romană s-a refugiat în munţi, unde a trăit aproape o mie de ani, iar ulterior şi-a corectat teza, afirmând că a trăit şi în pădurile de la şes, din rândul daco-românilor autohtoni se ridicau zeci de împăraţi ai Imperiului roman de răsărit de origină dacică, dintre care unii voiau să refacă Imperiul dacilor lui Decebal, că din rândul intelectualităţii autohtone creştineşti s-a ridicat o întreagă pleiadă de episcopi români, care au participat la numeroase concilii ecumenice ale Bisericii creştine, care si-au adus un aport însemnat la întărirea organizatorică a Bisericii creştineşti , a fundamentării ei dogmatice prin scrierile lor în limba latină romană, de înaltă ţinută, suirea pe tronul Sfântului Scaun de la Roma a unor papi din spaţiul daco-românesc, menţionaţi în Istoria Papilor, editată de Vatican, ca fiind "di patria incognita", specificând la unul dintre ei că este din Tomis din România; -descoperirea în parte a lucrării ilustrului cărturar român din secolul al IV-lea, Aeticus Dunăreanu, intitulată Cosmosgraphia, scrisă în limba română dunăreană cu alfabet geto/dacic, existent la marele şi viteazul popor de peste trei milioane de suflete pe timpul lui Buerebista, de mii de ani, cu mult înaintea alfabetului roman.

Şirul noilor descoperiri arheologice şi istorice care privesc istoria poporului nostru este mare. Ne permitem să mai amitim încă câteva care au o însemnătate deosebită pentru pentru argumentarea vechimii poporului daco-român şi a limbii sale daco-româneşti de neam latin. În lucrările lui Homer -Iliada şi Odiseeia-, care descrie vestitele răsboaie troiene din secolul al IX-lea î.e.n., s-au descoperit cuvinte, nume de persoane şi alte expresii daco-româneşti, provenite, fără îndoială, de la neamurile geto/dacice -ionieni, dorieni, acheeni-, plecate din spaţiul carpatin; descoperirea într-o lucrare de studii sociale a învăţatului grec Pithagora, din secolul al V-lea î.e.n. a unor cuvinte neoaş româneşti, ca spre exemplu cuvântul "Moşneni”, descrierea unor obiceiuri ale "hiperporeilor", adică a locuitorilor din nordul Dunării, care nu erau alţii decât geto/dacii ca şi strămoşii lor sciţii şi cimerienii. Ei, adică hiperboreii -scrie Pithagora- îşi lucrează pământul în devălăşie, iar produsele se împart după cantitatea de muncă depusă de fiecare. La ei , adică la hiperborei, judecătorul care judecă strâmb, este ucis imediat.

Filologii noştri n-au dat crezare aprecierilor marelui nostru istoric Nicolae Iorga care subliniind raporturile românilor autohtoni cu migratorii aprecia: "Noi am vorbit româneşte în faţa goţilor, gepizilor, hunilor şi slavilor" şi aceşti "ştiinţifici" au debitat că migratorii ne-au dat o mulţime de cuvinte, până şi noţiunea de "plug" de la slavi, care pe vremea aceea nici nu cunpşteau agricultura, în timp ce arheologii români au descoperit sute de kilograme de grâu şi meiu în cetăţile dacice.

Iată că în Raportul diplomatului bizantin Panites Priscus, aflat în anul 448 la Curtea neîmblânzitului Atila, în al cărui blazon, după noile cerctări figura ca fiind şi "Rege al dacilor", se menţionează câteva cuvinte curat româneşti "meiu", "mied", "colibă", iar la masa dată de Atila în onoarea diplomaţilor bizantini s-a vorbit şi în limba ausonică, care nu era alta, după o seamă de specialităţi în domeniu, decât limba daco-românească, latina dunăreană.

Sunt toate aceste descoperiri semnificative, care corectează aprecierile mai vechi ale unor filologi români şi străini, care afirmă, după "cercetările" lor că noţiuni de cuvinte româneşti scrise, chipurile, nu apar decât abia din secolul al IX-lea.

Nu de mică importanţă au fost descoperirile privind stema regatului geto/dacilor, cei doi lei afrondaţi, nereprodusă în nici un manual şcolar sau universitar, care se regăseşte la diferiţi domnitori români până la stema României Mari din anul 1921. Documentele mai amintesc că regii daci peste 20 mai aveau şi coroane din aur pe cap.

Studii perseverente au demonstrat existenţa în vocabularul popoarelor italian, spaniol, francez, englez, irlandez, lituanian etc. a zeci şi sute de cuvinte daco-româneşti, păstrate la aceste popoare nu prin filieră latino-romană, ci cu mult înainte de înfiinţarea Imperiului roman; identificarea rostirea cuvintelor din rugăciunea Tatăl Nostru atât de românii din cele trei state Muntenia, Moldova şi Transilvania, cât şi de neamurile celtice din regiunea Wallace-lui din Marea Britanie, ceea ce dovedeşte folosirea de către toţi aceştia a limbii daco-româneşti.

Pe acest făgaş al completării istoriografiei romaneşti cu importante piese de chihlimbar, se înscrie şi aducerea în ţară de către autorul acestor rânduri şi a unui film color ce conţine texte dintr-o Veche Cronică românească, însumând 448 de pagini, datând din secolele XI-XIII, scrisă în limba română, latina dunăreană arhaică, cu alfabet geto/dac pe care românii îl mai foloseau -după argumentarea lui Haşdeu-, încă şi pe vremea domnitorului muntean Vlad Ţepeş.

Descifrat cu ajutorul dicţionarului latino arhaic-român a lui Ion Nădejdie, de către cercetătoarea Mihai-Enăciuc, Codexul românesc cuprinde îndemnuri -la luptă ale domnitorului Vlad-, ca şi al altora şi la rezistenţă a ostaşilor valahi în faţa agresiunilor migratorilor pecenegi din răsărit şi a ungurilor din partea apuseană, conduşi de regii Ştefan I., Ştefan al II-lea precum şi al altora, în nu mai puţin de 54 de bătălii victorioase şi din care rezultă că ţara românescă -de la Arad şi Streiu, de la Maramureş şi până la Marea cea Mare- era un stat bine organizat, având o cultură materială şi spirituală creştinească, bine consolidată, menţinându-se chiar şi existenţa unui portativ muzical, apreciat de specialiştii de la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, ca fiind printre primele din lume.

Din toate aceste descoperiri se desprinde convingător că poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei, ai cărui strămoşi geto/dacii au contribuit la formarea poporului elen, grec, că romanii sunt nepoţii târzii ai acestora, că mlădiţele din puternicul şi vânjosul trup al viteazului şi eroicului popor geto/dac, au contribuit la formarea poporului spaniol, francez, irlandez, şi la îmbogăţirea limbii acestora, precum şi a limii engleze însăşi.

Totodată se mai desprinde că poporul român a fost acela care moştenind înfloritoarea cultură materială şi spirituală şi de limbă a strămoşilor lui autohtoni, a geto/dacilor, el a fost acela care a contribuit la formarea ca popoare sedentarizate a triburilor primitive sârbo-croate, protobulgare, ungare şi ucrainiene pe pământurile noastre strămoşeşti, şi la îmbogăţirea limbii acestor popoare.

Din nefericire, asistăm cu mâhnire la o recrudescenţă a unor teorii retrograde care ne îndeamnă: "Nu mai încercaţi să trageţi tot timpul spuza pe turta ideologiei naţionale"-cum s-a exprimat un lider politic.

La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care toţi istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul "naţiunii culturale". Prin "naţiuni culturale" autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie...modificate, pentru că ele nu mai corespund "criteriilor culturale", după care ar urma "spiritualizarea" lor, cum le place unora să spună. Primele victime se cunosc: Iugoslavia şi Cehoslovacia. Promovarea acestor jalnice supoziţii în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă dezvăluie, de fapt, ţelul urmărit. Eforturile patrioţilor români pentru ca ţara aceasta să cunoască o înflorire reală economică şi socială, pe măsura timpurilor în care trăim, să realizeze un adevărat stat de drept şi profund democratic au intrat într-un nedrept con de umbră. De fapt o "Românie suverană şi independentă', cum suna şi generosul crez politic al seniorului Corneliu Coposu, o Românie a Păcii în marele buchet al statelor Uniunii Europene, unde "spiritualizarea graniţelor, a frontierelor dintre diferite ţări " nu înseamnă -după cum remarca încă din perioada înterbelică chiar marele nostru diplomat de talie europeană, Nicolae Titulescu- acceptarea recroirii geografiei politice europene (după care unii politologi şi destabilizatori revizionişti ai situaţiei politice actuale visează nostalgic, făcând demersuri aberante pentru ca acest proces să se realizeze cât mai curând posibil A.D.), ci "ca o adâncire a colaborării şi încrederii, pe baza egalităţii în drepturi ale tuturor ţărilor suverane şi independente".

Acei care nu sunt legaţi trup şi suflet de acest popor şi de această ţară, nu pot înţelege -şi poate că nici nu vor, deşi trăiesc în această ţară, unde li se asigură condiţii de viaţă ca nici unde în vreo altă ţară-, de ce românii patrioţi acordă o aşa de mare importanţă trecutului lor zbuciumat şi eroic". Istoria - remarca marele nostru istoric, Nicolae Iorga - care se putea crede până acum o materie pe lângă celelalte, se invederează din ce în ce mai mult că este o necesitate pentru conştiinţa umană: "şi pentru chibzuirea împrejurărilor, şi pentru tragerea concluziilor şi pentru îndemnuri şi pentru mângâieri."

Afirmaţiile cinice, ofensatoare, profesate de un om politic, care se pretinde a fi şi istoric, trăind un şir de ani în străinătate, după care "Invocarea milenarismului nostru este inadmisibilă", că "Noi (românii) suntem un amestec divers de cumani, de pecenegi şi de toţi care au venit peste noi" pot fi însă infirmate, recurgând la memoria documentelor istorice.

Cercetări şi descoperiri noi, arheologice şi documentare, demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că istoria poporului român nu începe nici cu cumanii sau pecenegii şi nici cu cotropirile romane în Dacia străbună şi cu învingerea regelui erou, Decebal. Existenţa lui etnică, cultura lui materială şi spirituală precede cu milenii acest moment "trecător" din istoria lui zbuciumată. Ea nu începe nici cu istoria geto/dacilor -părinţi autohtoni ai poporului nostru, cum ar fi ispitiţi unii să creadă. "Dacă vrem să vorbim de continuitate -remarca în mod strălucit Mircea Eliade_ ea trebuie căutată la un nivel mult mai adânc decât cel circumscris de istoria Geto/dacilor, a Daco-romanilor şi a descendenţilor lor, Românii. Căci cultul lui Zamolxis, la fel ca şi miturile şi simbolurile care stau la baza folclorului religios al românilor, îşi au rădăcinile într-o lume de valori spirituale care precede apariţia marilor civilizaţii ale Orientului Apropiat şi ale Mediteranei".

Celor care ţin cu tot dinadinsul la vechile supoziţii din istoria poporului român s-au alăturat politologii de duzină, răsădiţi ca ciupercile, peste noapte, după anul 1989, care n-au întârziat să-i blameze şi să-i eticheteze pe toţi acei istorici care au îndrăsnit să pună în lumină faţa adevărată a istoriei noastre, drept "naţionalişti", "şovini", ba chiar "fascişti", "protocronişti", în cel mai rău sens al cuvântului. Scopul, contrar rigorilor ştiinţifice, urmăreşte nu numai denigrarea, pentru că, prin noile descoperiri arheologice şi cercetări istorice, se susţine necesitatea nu numai a se rescrie istoria românilor, dar şi schimbarea ordinii valorilor pe scena Istoriei Universale, în favoarea poporului român. Aceşti politologi transnaţionali, pripăşiţi în România, sunt "dispuşi -după aprecierile lui Nicolae Densuşianu- să vadă valori oriunde, nu numai la ei acasă, nu ! "

Mai mult, aceşti politologi sunt incapabili să întreţină un dialog sincer, obiectiv.

În acest context istoric deosebit de complex, dobândeşte o şi mai mare actualitate nevoia revederii istoriei noastre naţionale din perspectiva noilor descoperiri ştiinţifice, care să pună în adevărata lor lumină cu obiectivitate şi onestitate, procesele, fenomenele şi faptele istorice aşa cum au fost ele în realitate. Iată de ce suntem întru totul de acord cu concluzia istoricului francez, academicianul Jean Jaques Amper (1800-1864) care considera, pe bună dreptate, că "Se va rescrie mereu istoria, pentru că idealul istoric, ca şi idealul artei şi poeziei nu va fi niciodată complet realizat. S-ar părea că nu ar trebui să fie aşa, s-ar părea că faptele fiind cunoscute s-ar putea scrie odată pentru totdeauna o istorie definitivă. Dar faptele nu sunt istorie, ele nu sunt decât învelişul, precum marmura îi este statuii; la fel cum sculptorul trebuie să facă să iasă din fapte-forma şi viaţa."





AUTOR Augustin DEAC



In acest sens, cititi "Ei, VLAHII, au fost daci si dacii suntem noi", un articol scris de dr. Napoleon Sãvescu si publicat de Arim pe http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/
Sursa: DACIA magazin - martie 2003

Aşezări dacice şi necropole din sud-vest România (2nd c. BC-1st c. AD)

Valeriu Sîrbu, Muzeul Brăilei, Brăila, România si Margareta Arsenescu, Universitatea Bucureşti, Bucureşti, România,

Analiză a relaţiilor dintre lumea "de viaţă" şi afterworld "" în această regiune şi perioada este extrem de interesant, după cum arată o serie de caracteristici originale: a) nu există vestigii funerare numai între 170/150 - 50 î.Hr. ; după această perioadă, ele sunt lipsite de până la cucerirea romană (106 d.Hr.), b) luând în considerare inventar funerar, am putea atribui aceste vestigii de razboinici, mai ales călăreţi, atâta timp cât avem doar câteva bucăţi de informaţii cu privire la post-tratament cu moartea a restului populaţiei; c) aşezări şi cetăţi continua existenţa lor, toate de-a lungul acestei perioade, care este după mormintele devin "invizibile". d) cu toate că vestigii funerare şi aşezările sunt cunoscute în întreaga regiune, numai în cazuri excepţionale, cei doi ar putea fi legate de un altul.

De aceea vom vorbi despre prima descoperiri funerare şi aşezări şi, în final, vom încerca să dea o explicaţie. Analizele noastre va lua în considerare numai acele elemente ale vestigii de utilă pentru acest subiect al acestui colocviu.
Zona geografică ne referim la include regiunile Banat, Oltenia, Vest Ţara Românească şi Transilvania de sud-est (fig. 1); cu toate acestea, vom lua în considerare descoperirile de alte domenii, precum, şi anume sudul şi nordul Dunării, în vederea pentru a face unele analogii şi comparaţii.
Perioada în analize este de aproximativ trei secole (200 î.Hr. - 106 d.Hr.) lungi, atunci când schimbările profunde au avut loc în credinţele şi practicile funerare ale geto-dacilor (Sîrbu 1985, p. 89-126; 1993; 2002, p. 374-393; Universitatea Babeş 1988, p. 3-32) . Analiza vestigii funerare din acest ora şi locul unde a generat diferite, uneori chiar contradictorii opinii, cu privire la originea lor culturale sau etnice. Ei au fost atribuite la celţii (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p.17-33, Popescu 1963), tracii (Nikolov 1990, p. 14-26) sau de la comunităţile mixte de daci şi celţi (Zirra 1971, p.234 , 1976, p. 181; Sîrbu 1993, p. 25). Fundalul documentar disponibile la un moment dat, în timp sau în amestec de factori politice şi ideologice în interpretarea de istorie pentru o jumătate de secol de cont pentru o parte din această confuzie.
Elementele găsite în Gruia i-au permis lui V. Pârvan (1924, p. 35-50), pentru a analiza piese de informaţiile disponibile din istorici antici cu privire la evoluţiile din mici şi mijlocii de zona Dunării în ultimii trei secole înainte de zona de pre-creştine. V. Pârvan a spus în lucrările publicate pe vestigiile identificate la Gruia că celţii erau deja prezenti în regiunea Orientului Dunării, şi anume zona dintre Belgrad şi Vidin, pe la mijlocul secolului al IV î.en, care a împins populatia tracilor şi iliri mai departe est (Pârvan 1924, p. 43-46). V. Pârvan a datat mormintele din Gruia la mijlocul 3a-lea î.Hr. şi a crezut el a fost a face cu celţii care Brennus lăsat în urmă în Moesia pentru a lupta Gets şi Triballi, cu ocazia expediţiei balcanice (278-277 î.Hr.). Un act de faptul că ar trebui să morminte urnă incinerare de la data de 4 - 5 secolele lea î.Hr. au fost găsite în Gruia (Crăciunescu 1999, p. 46).
Studiu realizat de CS Nicolaescu-Plopşor, cea care a adus la cunoştinţa arheologii "vestigii din Oltenia, a marcat un început în stare proaspătă în investigaţii cu privire la identificarea corectă a elementelor care fac parte din colecţiile muzeelor locale (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p.17-33). El a subliniat modul în care războinic morminte reprezentat grupul de nord-dunăreni, care a inclus elemente celtice-tip, dar de asemenea, remarcat prezenţa artefacte tracice (pumnale curbate, biţi căpăstru şi hand-made nave) (Fig. 2-4). Vlad Zirra adus o contribuţie esenţială la cercetare pe vestigiile celtice, ca studiul său continuă să fie o bază pentru tipologice-analiza cronologică a elementelor La Tène găsite în spaţiul carpato-danubian (Zirra 1971, p. 171-238).
Având în vedere prezenţa multor bine structurată şi, din data de aşezări şi necropole prezente în interiorul arcului carpatic (Zirra 1971, p. 171-238), o problemă ce în ce mai interesant este apariţia unor celtic vestigii arheologice, dar la o dată ulterioară şi la sud de Carpati, vizibil concentrat în România sud-vest. Cele două categorii de vestigii sunt nu numai în diferite domenii şi datează din diferite perioade de timp, dar au, de asemenea istorii diferite.
Prezenţa bratari cu sisteme de închidere Steckverschluss (Fântânele, Murgeni) sau simple, cu capete apărea cu litere aldine (Copşa Mică, Şeica, Archiud, Fântânele), fibule de timpuriu Dux (Fântânele, Murgeni) stau dovada prezenţei celţilor aici de la cât mai devreme Lt. B1 - B2 locotenent, şi anume de la ultima treime a secolului al 4-lea - începutul secolului al 3-lea î.Hr. (Zirra 1991, p. 177-184; Rustoiu 2005, p. 45-64).
Vestigiile celtice sunt concentrate în podişul Transilvaniei şi de câmpie, plus bazinul superior al Somesului, în timp ce vaile din jur (Haţeg, Hunedoara, Fagaras, Bârsa, sf. Gheorghe şi Ciuc) nu au nici o necropole sau aşezări, ci doar morminte izolate sau de produse (Sîrbu 2006, fig. 1-2); pe de altă parte, aceste văi, şi apoi Banat şi Maramureş, au inclus concluziile dacice - adevărat, doar câteva până în prezent (Sîrbu 2006).
Acest lucru sugerează că celţii ocupat teritoriul dintre Mureş şi Someş, la vest de Munţii Apuseni, iar câmpiile şi de podiş în intra-spaţiul carpatic, plus vale în bazinul superior al Someşului (Zirra 1974, p. 138-164; Vaida 2004, p. 375-392; Voinescu 2001).
Nu există constatări de vestigii celtice de acest gen din Transilvania după 2-lea î.Hr. ND (lipsa de centre oppida este revelator în acest sens), dar cauzele dispariţia lor nu sunt încă clare. Pe de altă parte, concluziile dacice în acest domeniu, în creştere a numărului incepand cu mijlocul secolului al 2-lea î.Hr..
Este dificil să admită că dacii asimilate celtii, deoarece vestigiile celtice păstrarea caracteristicilor acestora până la sfârşitul anului, şi inventarul de aşezări dacice si cetati din II 2 - secolele 1 st î.Hr. arată descrescătoare a influentelor celtice. Poate că, migraţia celtii "la vest urmat atât cauze interne şi puterea în creştere a dacilor. Cursul acestor razboinic dacice din Carpatii de sud-vest poate fi jucat un rol aici (Rustoiu 2002, p. 25-40), o problemă care va fi tratate cu spre sfârşitul anului. Acesta poate fi, de asemenea, că rezolvarea bastarnilor "în nord-Republica Moldova centrală în jur de 200 î.Hr. (Universitatea Babeş 2001, p. 522-529) împins dacii acolo spre Transilvania.
Documentaţia disponibilă, în prezent, permite una până la data de constatările Celtic la 330/220 - 170/160 î.Hr., dar poate celtii au rămas la vest de Munţii Apuseni, până la a doua jumătate a 2-lea î.Hr. II-a.
Literatura de specialitate, de la locul de muncă Zenon Woźniak a lui, încă mai utilizează conceptul de Padea "-Panagjurski Kolonii grup" pentru a desemna, de la un cultural-punct de vedere arheologic, vestigiile în Bulgaria (în special din regiunea de nord-vest), Serbia de nord-vest şi de sud-vest România (Woźniak 1974). Unele dintre descoperiri primul de acest tip, găsit în cele două localităţi omonim - Panagjurište şi Padea (V. Zirra 1971, p. 234, de referinţă 303 si fig. 23/16, 18, 20, 22, 26, 29), punctul aici pentru un aspect cultural al vârstei de fier al doilea în regiunea în cauză. Totusi, acestea nu sunt printre constatările cele mai spectaculoase, cum ar fi cea de la Panagjurište (Najdenova 1967, p. 70-74); Dimitrova, Gizdova 1974, p. 321-331; 1975, p. 321-331, 1975, p. 39-87). 39-87).
Descoperiri funerare
Mormintele plate. Avem de-a face cu 40 de descoperiri, cu mai mult de 90 de morminte au confirmat, cele mai multe dintre ele fortuite, inclusiv o necropola - Spahii, grupuri mici de morminte, cum ar fi Cetate (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947 p. 19-20) sau Cepari, Corlate ( Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 22-23), Gruia (Pârvan 1924, p. 35-50; Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 26), Padea (Zirra 1971, p. 234, nota de subsol 303), Chirnogi (Şerbănescu 2000, p. 34-35) morminte izolate sau doar obiecte izolate, în principal arme (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 17-33; Zirra 1971, p.222-228, ABB. 23; Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 77-91).
Uneori, chiar şi săpături sistematice (Rast) nu a gasit nici oase incinerate, ci doar obiecte de inventar (Tudor 1968, p. 517-526), în sensul am putea fi aici pentru a face fie cu cenotaphs sau depozite votive.
O adevarata necropola a fost identificat la Turburea-Spahii şi Remetea Mare.
Săpături Salvage, Turburea-Spahii (judetul Gorj) a evidenţiat aproximativ 30 de morminte de incineraţie plat, aproape toate le-incineraţie în groapă. Doar un mormânt este un caz de incineratie urnă (M10), dar pot exista alţii au fost printre cele distruse. Element mai multe obiecte din sticla au fost publicate, care ar putea fi inventar de 9 morminte: arme şi unelte de harnaşament (cel puţin o sabie LtD1 de fier, avangarde, lama unui cuţit curbe, un pinten LtD1, un pic căpăstru, fragmente dintr-un scut Materiale de cherestrea (?), toate acestea fier, apoi unele accesorii de îmbrăcăminte şi bijuterii (extremităţile de cupluri din foi de argint, fragment dintr-o fibule de bronz, un alb-gălbui perle de sticlă, un fragment de brăţară din sticlă albastră, cu o alb zig-zag de finisare si un fragment dintr-o navă de Situla. Zona de necropola a dat de mai multe nave de fragmente ceramice, cele mai multe dintre ele realizate manual (inclusiv halbă-urnă), dar, de asemenea, fragmente de ceramică roata-a făcut. vestigiile de decontare, au fost observate în apropiere, o contemporane cu necropola, de asemenea, distruse de lucrari agricole. Unele elemente din inventarul de complexe au fost salvate (Gherghe 1978, p. 15-31)
Salvage săpături în Chirnogi (judetul Calarasi) gasit 6 apartament in-morminte groapă de incinerare, care stau dovada existenţei unor vestigii astfel în mod semnificativ mai departe în jos pe Dunăre. Doi dintre morminte, morminte, probabil, razboinic, s-au site-uri de unelte de harnaşament, bucăţi de un coif de bronz şi o bracelet de fier cu trei Oves, în timp ce alte patru morminte au avut doar o cu roata din halbă dacice puţin, toate de acelaşi tip, depus pe partea de sus a oaselor (Şerbănescu 2000, p. 34-35)
În Remetea Mare (judeţul Timiş), Florin Medeleţ cercetate o necropola cu 17 de morminte (16 incinerare, o înhumare), plus 3-4 morminte distruse. Trei sau patru au fost morminte de incineraţie în urne, cu capace, care au fost mîna nave care pot fi atribuite la daci, plus un mormant de inhumatie cu un sortiment de elemente Illyric de sex feminin. S-ar putea face cu o comunitate cu o majoritate de Scordiscians, a ajuns aici după expediţia din Balcani, dar că nu a trecut mult timp aici, pentru că inventarul este de la un interval de timp îngust (în jur de 270 - 240 î.Hr.) (aşa cum a constatat de către colegul târziu Florin Medeleţ şi de Aurel Rustoiu).
Deşi acest necropola este de la aceeaşi perioadă ca şi vestigiile celtice din Transilvania şi Munţii Apuseni de Vest, şi anume înainte de descoperirile de la Padea "-Panaghiurski Kolonii" grup în România de sud-vest, prezenţa sa în Banat şi aparent aparţinând Scordiscians ne-au condus la cred că ar trebui să fie luate în considerare. Evident, acesta este numai după constatările aici sunt publicate pe care le putem compara-le bine cu vestigii din Transilvania şi Oltenia.
Un alt articol reprezentativ este mormânt plat incinerare în Corcova (judeţul Mehedinţi), site-ul unei roţi gri-a făcut cana-urnă şi a unui inventar funerar constând din arme îndoite şi arsă (o sabie lungă în teacă său, un pumnal curbat într-o decorat teacă, un varf de lance - toate dintre ele de fier), o ceaşcă şi două La Tene C fibule de fier, foarte deformată (Stîngă 1992, p. 154; Sîrbu, Rustoiu, Crăciunescu 1999, p. 217-229) (Fig. 6) .
Noi va introduce în scurt timp o parte din caracteristicile acestor constatări.
Exterior formă - numai morminte plate.
Ritul funerar - incineraţie în exclusivitate.
Ritualuri. 80% din descoperirile revelat-incinerare în groapă, în timp ce într-un număr mic de cazuri au folosit urne (Padea, Corcova, Gruia, Spahii, Slatina), de obicei, o oase câteva incineraţi au fost depuse. De incinerare a morţilor a avut loc în altă parte; numai la Spahii am putea fi identificat rug (Gherghe 1978, p.16-17), dar ar putea fi, de asemenea, incinerare a ofertei, deoarece nu oase umane au fost găsite în zonă.
Uneori, gropi, de obicei, circulare, au fost arse, iar obiectele au fost trecute prin foc şi îndoite, în special de arme.
Inventar recuperate funerar constă în principal de arme şi muniţii, ham de viteze, apoi accesorii de îmbrăcăminte şi bijuterii, foarte rar, vase ceramice (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 17-33; Zirra 1971, p. 134-137; Sîrbu, Rustoiu 1999 , p. 77-91; Sîrbu, Rustoiu, Crăciunescu 1999, p. 217-229) (Fig. 2-4).
Unul de multe ori constată că arme, cele mari, în special, (sabia, vârful de lance şi scut), au fost îndoite şi introduse pe rug, împreună cu cei morţi. Rămâne de văzut măsura în care această parte a ritualului poate diferenţia tracii de la celţii, dat fiind faptul că această practică este, de asemenea documentat în târziu necropole Halstatt (Vulpe 1967 pl. 20 / 4, 22/11, 16, 20 / 9).
Armele ofensivă sunt sabiile lung (de circa 27 de articole în 21 de localităţi), cuţite, Spears (aproximativ 50 de articole în 27 de localităţi) şi pumnale curbate (aproximativ 22 de articole în 18 localităţi), în timp ce scuturile alcătuiesc cele defensivă (Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 80-81) (Fig. 2/1-12; 3/1-3, 5-8; 4 / 1, 3, 5).
Ca regulă, uneltele de harnaşament compune din traco-Frau, capastru de tip, dar există şi alte tipuri de asemenea (Zirra 1981, p. 124-128; Werner 1988, p. 81-101) (Fig. 2 / 13, 3 / 4) .
Bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte, în special de fibule, care nu sunt faptul că numeroase sau modificate, sunt, de o schimbare, ghiduri cronologică de important, deoarece data de la C2 locotenent - Lt. D (Popović 1991, p. 319-324; Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 82-84) (Fig. 4 / 4, 6-7).
Centurile găsite la Corlatele (Fig. 4 / 11), de bronz şi catarame de fier (Babeş1983, p. 196-221), a margele si bratari de sticlă forma o altă categorie de obiecte.
Nu sunt de faptul că navele ceramica multe şi sunt toţi de origine dacică, care ar putea fi explicat fie prin lor de a nu fi recuperate în timpul descoperiri fortuite, deşi prezenţa lor a fost menţionat, în căutarea lor sau mai putin spectaculoase decât uneltele de arma. În timp ce o găsite în Oltenia, fie de mîna borcane şi tipic cani dacice, sau căni şi plăci găsit, de asemenea, de pe teritoriul Scordiscian (Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 84), toate navele din Transilvania sunt de mîna şi sunt caracteristice ale dacilor, fie că este vorba borcane şi căni (Ciugudean 1980, p. 425-432; Moga 1982 p. 87-91).
Cronologie. Analiza de inventar funerar al tuturor acestor descoperiri arată lor datează din C2 locotenent-D1, şi anume între 170/160 - 50 î.Hr..
Ca şi în mai mult de 70% din descoperiri, armament, echipamente militare şi a uneltelor de harnaşament s-au găsit, am putea presupune erau războinici, în principal, călăreţi (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p.17-33; Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 88), din păcate, un număr mic de oase incinerate au fost recuperate şi avem până acum numai trei analize antropologice, realizat de Alexandra Comsa, doi de la Blandiana si unul de la Tărtăria, prin urmare, toate am putea face este de a emite consideraţii generale.
Morminte tumulare. În aceeaşi regiune ca şi mormintele plat, morminte tumulare au fost lansate - toate dintre ele incineraţie şi care aparţin bărbaţi adulţi - în Oltenia, Poiana (Berciu 1934, p. 25; Vulpe 1976, p. 208), Ţara Românească de vest - Lăceni şi Orbeasca de Sus (Moscalu 1977, p. 329-340) şi Transilvania de sud-vest, precum şi, Cugir (Crişan 1980, p. 81-87) (Fig. 6) şi Călan (Rustoiu, Sîrbu, Ferencz 2001-2002, p. Obiectele găsite în interiorul mormintele tumulare, similare cu cele ale celor plat, care se adaugă, uneori, căşti de protecţie şi cămăşi de mail, ne permit să se presupună că acestea aparţineau călăreţi aristocrat (Vulpe 1976, p. 193-215; Babeş 1988, p. 5-8; Sîrbu 1994, p. 83-121; Rustoiu 1994, p. 33-37). Navele sunt ceramică dacică, dar uneori am găsit importurile elenistice. Astfel de morminte au fost, de asemenea, inaugurat în restul Ţara Românească şi Moldova şi ele de la data de 1 secolul I î.Hr., în sud de Carpaţi şi Transilvania de sud-vest şi din secolul 1 AD din Moldova (Vulpe 1976, p. 193-215; Universitatea Babeş 1988, p. 7; Sîrbu 1994, p.135). După evaluarea situaţiei din aceste morminte în apropiere de centre rezidenţiale dacice, daco sau elenistică origine a navelor de ceramică şi majoritatea obiectelor metalice, putem conchide au îngropat acolo aristocraţi războinic dacice.
Un număr mare de morminte tumulare sunt concentrate la sud de Dunăre, în aceeaşi perioadă. De multe ori, ei alcătuiesc necropole reale, cum ar fi în Altimir, Gorna Malina, Târnava (Theodossiev, Torbov 1995, p. 11-58) sau de cei din jurul oraşului Vraca (Theodossiev 2000)
Tradiţie de tumuli de constructii este deja înregistrate în epoca bronzului târziu şi a fierului în vârstă fragedă trac şi Autariat zona de locuit (Theodossiev 2000, p. 26), dar acest tip de monument funerar nu mai este prezentă în lume orientale celtică a 3-lea-secolele 1 st î.Hr. (Todorović 1968, p. 16-18), care sugerează fie că tumuli poate să aparţină populaţiile locale - trac şi dacice, sau că au adoptat practica de la ei.
"Non incinerat oase umane în contexte non funerare". Un alt lucru interesant este prezenţa "non incinerat oase umane în contexte non funerar" peste tot zona de excavat. Vorbim aici despre schelete întregi, părţi de carcase şi oase izolate - a craniului sau orice altă parte a corpului (Fig. 7). Acestea au fost dezvelit în aşezările de Divici, Ostrovul Şimian, Celei, Ocniţa, şi vom adăuga la toate aceste "Orlea domeniul gropi", care conţine 23 persoane fizice (Comşa 1972, p. 65-78). Constatări similare sunt cunoscute în toată zona de geto-dacilor "locuinţă, fiind o caracteristică a perioadei de" graveless ", o situaţie care poate fi întâlnit în alte regiuni culturale de asemenea.
Ele nu fac parte din categoria de morminte comune, atât timp cât caracteristicile lor sunt în mod evident diferite: ele nu sunt găsite în necropole, dar în interiorul aşezărilor, în gropi izolate sau locuri de cult; nu există reguli în înlătura şi de orientare, Piese de schelet sau oase izolate alcătuiesc un procent mare de aceasta, mai multe schelete întregi sunt în poziţii anormale sau purtând urme de violenţă, exista o multime de copii, dar nu şi bătrîni, şi nu există stocuri tradiţionale (Sîrbu, 1986, p. 91 -108, 1993, p. 31-36, 86-100, 1997, p. 193-221; Universitatea Babeş 1988, p. 13-16).
Descoperirile recente din Hunedoara - Gradina Castelul arată unele caracteristici neobişnuite. Ne-a face cu doar 24 de inhumed decedat, cuprinzând aproape 36 de persoane fizice, cu un număr de caracteristici neobişnuit: nu morminte au fost sapate pentru morţi, în schimb, cavităţilor prezente în piatră au fost utilizate, cei morţi sunt toţi copiii, nu există nici o manieră consecventă a depozitare sau să orienteze mort, cele mai multe dintre ele s-au aşezat într-o singură bucată, dar există, de asemenea schelete care lipsesc piese sau unele sunt doar craniul sau oasele postcranial, inventarul constă în cea mai mare parte de articole de îmbrăcăminte şi de arme şi nu există nici ceramica. Numai trei incinerat decedate au fost găsite, tot de pe ei tineri, intre 16 si 22 de ani, una dintre ele fiind un razboinic; constatările înapoi la data de 40/50 - 106 î.Hr.. (Sîrbu, Luca, Roman, Purece 2005, p.18-19; mai mult pe acest lucru în prezentul volum).
Aşezări şi cetăţi
Nenumărate sud aşezări, fortificate sau nu, si cetati, datand din al 4-lea -3 secolele II-III î.Hr. şi secolul al 2-lea î.Hr. - 1 secolul AD sunt prezente din Carpaţi şi la nord de Porţile de Fier. După cum ne referim acum numai la 2 secolul II î.Hr. - 1 secolul I d.Hr., ne permit să amintim câteva dintre ele: Socol (săpături Caius Săcărin), Stenca Liubcovei, Divici (Guma, Rustoiu, Săcărin 1997, p. 401-427 ) (Fig. 8), şi Schela Cladovei (Boroneanţ, Davidescu 1968, p. 253-259), pe malul stâng al Dunării, la nord de Portile de Fier, Celei, Gropşani (Popilian, Nica 1998, p. 43 -- 95), Sprâncenata (Preda 1986), Bâzdâna (Tătulea 1984, p. 92-110), Spahii (Gherghe 1978, p. 15-31) şi Ocniţa (Berciu 1981), în Oltenia, Cugir (Crişan 1980, p. 8), , Costeşti, Piatra Rosie (Daicoviciu 1954), Şeuşa (Ferencz, Ciuta 2000, p. 22-29), precum şi Lancrăm (Popa, Simina 2004) (Fig. 11), în Transilvania de sud-est.
Inventar al acestor aşezări dacice este aproape în întregime, precum şi obiecte celtice reprezintă mai puţin de 0,5% (nave de grafit, bijuterii, accesorii de îmbrăcăminte, mai ales fibule). Desigur, elenistică şi romană importurile au fost de asemenea găsit în site-uri, dar acestea nu sunt reprezentative pentru analiza noastră, importanţa lor este de numai cronologică. Două obiecte excepţionale, poate de Celtic sau de origine galo-romane sunt masca de Ocniţa (Berciu 1981, p. 100-101), precum şi bustul lui Piatra Rosie (Daicoviciu 1954, p. 117-118, fig. 37-38).
Printre aceste site-uri, ne propunem să introducă Ocniţa, cu două complexe culturale: camera de Underground nr. 2, care conţine un inventar bogat şi variat - arme, uneltele de harnaşament, bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte, figurine antropomorfe şi vasele de ceramică, multe dintre ele pictate (Berciu 1981, p. 80-96) (Fig. 10) şi nr groapă. 125, cu 28 de obiecte de întregul ceşti (opaiţ, borcane, scut Materiale de cherestrea, teaca pumnal, fibula, etc) (Berciu, Iosifaru, Diaconescu 1993, p. 149-156) (Fig. 9). După cum se poate vedea, numai anumite obiecte sunt similare cu cele descoperite în morminte (suliţă şi capete de săgeată, căpăstru, Materiale de cherestrea scut, peroneu).
O atenţie specială trebuie acordată aşezările întărite în jurul zonei locuinţă Scordiscian, cum ar fi site-urile din Židovar şi Mihailovac, fortificate cu un şanţ şi vallum de apărare. Inventar arheologic aici, datand din secolele II-2-st 1 î.Hr. (şi, poate, 1 AD secolului) este formată în principal din ceramică, bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte (fibule, în special), cuţite şi unelte de harnaşament, care s-au omologii lor din regiunea civilizaţiei La Tene. Cu toate acestea, unele dintre produse ar putea fi clasificate ca fiind efectuate în moda La Tene, dar nu caracteristice civilizaţiei celtice. Anume, cuţitele curbe sau Ltd pinteni fac parte din elementele care celţii împrumutat de la zonele de locuit, în nord şi nord-vestul Peninsulei Balcanice (Bozic 1984, Fig. 3)
De asemenea, menţionat faptul că, aşezările întărite în Židovar şi Mihailovac includ destul de navele de câteva dacice (aproximativ 10% din toate elementele din Židovar), probabil din cauza relaţiilor comerciale strânse între cele două popoare, precum şi de o prezenţă dacice etnică în mediul Scordiscian. Tipurile de nave caracteristice ale dacilor şi Scordiscians (Popović 2000, p. 83-111) sunt destul de diferite pentru a fi în măsură să le spun în afară, în site-urile din această regiune, ceea ce înseamnă o-ar putea elaborează statistici fiabile, mai degrabă de prezenţa lor în diferitele tipuri de descoperiri. Sudul Banatului, în imediata vecinătate a Dunării (Popović 1989-1990, p. 165-176), este o zonă destul de consecvent în ceea ce priveşte cultural-arheologice, sensul Dunării, în jurul Portile de Fier, nu pare să fi constituit o frontieră politică.
Este evident că aşezările întărite în România de sud sunt dacice. Pe baza documentaţiei disponibile, nu pozitiv culturale, arheologice sau clasificarea etnică este posibil pentru centrele fortificate din nord-vestul Bulgariei. Pentru moment, nu cetati cu caracteristică zid de piatra ale lumii dacice de nord s-au atras atenţia, cum ar fi cele în Munţii Carpaţi (Glodariu 1983, p. 75-130; Antonescu, 1984, p. 99-174), cu toate că unii cercetători nu menţionează prezenţa de fortificaţii pe munţilor, în nord-vestul Bulgariei (Theodossiev 2000). Ce apariţia de obiecte, de asemenea, prezent în zona de Scordiscian La Tène puncte în această regiune este existenţa unei vieţi de tranzacţionare activă în Balcani, dincolo de frontierele instabilă, uneori, a unui număr de entităţi politice din antichitate tarziu.
Consideraţii finale
Studiile realizate până în prezent de apel pentru o analiză a vestigiilor în două părţi distincte: 170/160) - 50 î.Hr., pe o perioadă care include mai multe cetăţi şi aşezări, precum şi necropole; b) 50 î.Hr. - 106 d.Hr., cu nenumărate cetăţi şi necropole, dar nici unul dintre vestigiile comune funerare.
Pentru prima perioadă, săpăturile arheologice atesta o realitate remarcabilă: morminte dintr-o zonă de mare - nord-vestul Bulgariei, Serbiei de nord-est şi sud-estul România - arată inventarele funerare, mai degrabă similare: sabii lungi, cuţite de luptă, de tip celtic lanţurile de centură, pumnale dacice de tip şi Frau, capastru, plus avangarde şi scuturi, în aşa-numitele Padea - Panaghiurski Kolonii de grup.
Cu toate acestea, anumite diferenţe de zonă există. La sud de Dunăre, şi anume în Serbia de nord-est, bijuterii şi Scordiscian-navele de tip sunt dominante, iar în nord-vestul Bulgariei, concluziile sunt fie trac, ilir sau dacice. Cu toate acestea, atunci când este vorba de nord a râului, de cele mai multe obiecte, navele de ceramică, în special, sunt de origine dacica.
Cu toate acestea, riturilor şi ritualurilor sunt diferite. În timp ce în sud de Dunăre nu sunt prea multe ca inhumaţie tumulare şi morminte plate cu totul, nu mai sunt decât morminte de incineraţie plat asociate cu stocurile de acest tip la nord de râul.
Aceste constatări arată standardizare de arme (sulita-sabie-scut şi, destul de des, cuţite, apoi Frau, capastru), în special pentru cavalerie, care ar putea indica o colaborare între aristocraţiile dacice, Scordiscian şi ilirice din regiune în timpul lor de expediţii de jaf la de Sud sau lupta împotriva ofensivei romane din Balcanii de nord.
Arheologii au considerat aceste morminte a apartinut mercenari, deoarece astfel de obiecte au fost, de asemenea, găsite în zone mai departe (coastelor de nord si de vest a Mării Negre).
În scopul de a stabili origini etnice şi culturale ale vestigii funerare, noi trebuie să ia în considerare aşezări, cetăţi şi locuri de cult din regiune. Pe malul nordic al Dunării, în principal, în apropiere de Portile de Fier, o serie de oraşe şi aşezări fortificate s-au descoperit (Socol, Divici, Stenca Liubcovei), care "fortificat" fluviul cel mare, iar acest lucru înseamnă Masters de la locul trăit aici.
Un număr de nave dacice au fost găsite în Scordiscian aşezări fortificate (Mihailovic şi Zidovar), uneori în cantităţi semnificative (10% la Zidovar) (Gavela 1952). Cum putem explica prezenţa lor? Fie prin intermediul relaţiilor comerciale dintre cele două popoare, sau de o prezenţă eficientă dacice de pe teritoriul Scordiscian, în sudul Banatului, apropie de Dunăre. În zona Portile de Fier, pe ambele maluri ale Dunării sunt similare în ceea ce rămâne arheologice sunt în cauză, care ar putea sugera Dunării nu a fost nici etnic, nici politic. Este evident că aşezările fortificate din nord-vestul Bulgariei sau România sud nu sunt legate de populaţie Scordiscian. Prezenţa Scordiscian-obiectele de tip constatat, de asemenea, în La Tène indică zona de nimic altceva, dar intens schimburilor comerciale în Balcani, dincolo de frontiere, de multe ori instabil, al anumitor entităţi politice ale antichităţii târzii.
Trebuie să ne amintim că materialele Scordiscian, Celtic, în general, sunt foarte rare în aşezările din nordul Dunării, mai puţin de 0,5%
Prezenţa unor morminte tumulare, cu un inventar similar ca şi în toată zona de nord-Dunăre, în apropiere de centre dacice rezidential, demonstrează existenţa unui aristocraţiei locale militare.
Dacă luăm în considerare realităţile arheologice ale Dunării de nord, am putea concluziona că în continuare trebuie să fie atribuită dacilor. Nu există dovezi arheologice pentru a atesta existenţa unor aşezări şi necropole Scordiscian, la nord de Dunăre, dar, cu siguranţă, ar putea exista unele morminte izolate Scordiscian.
Luminoase, în acest scop este descoperirea în Veliki Vetren, pe Muntele Juhor în Serbia, au fost un găsit un piept conţinând circa 14 de seturi de arme, uneltele de harnaşament, bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte caracteristică de cavaleri, elemente de tipuri de obicei găsite în mormintele această perioadă (Stojić 1999, p. 105-107). Aceasta descoperire este dovada faptului că astfel de clase de elemente circulat zone întinse şi popoare diferite, şi nu pot fi folosite ca argumente finale în atribuirea vestigii din aceasta zona la anumite grupuri etnice sau culturale.
Totusi, alte realităţi istorice sunt importante în acest sens: puterea Scordiscian a fost distrus de expansiunea romană până la sfârşitul anului II 2 - începutul secolului 1 î.Hr., în timp ce puterea dacice creşte în mod semnificativ de la începutul secolului 1 BC. Totusi, alte Realităţi istorice sunt importante În acest sens: Puterea Scordiscian o fost distrus de expansiunea romană până la Sfârşitul a 2-lea - începutul secolului 1 i.Hr., in timp ce puterea Dacice Creste in mod semnificativ de la începutul secolului 1 î.Hr. . Astfel, este dificil de a accepta nord Scordiscian dominaţie a Dunării, care este dovedit nici de surse scrise, nici de vestigii arheologice. Astfel, Dificil este de o accepta nord dominaţie Scordiscian a Dunării, de îngrijire dovedit este nici de surse scrise, nici de Vestigii arheologice. Mai mult decât atât, există dovezi arheologice pentru existenţa unor puternice comunităţi dacice la sud de Dunăre, unul dintre ei, în regiunea dintre Lom şi Iskar. Mai mult decat Atât, exista Dovezi arheologice pentru Existenţa únor puternice Comunităţi Dacice La sud de Dunare, unul dintre ei, în regiunea dintre Lom şi Iskar.
De exemplu, un loc important de cult a fost dezvăluită la Bagačina, constând din mai multe gropi (aşa-numita "domeniul de gropi"), cu abundente şi variate depozite votive. De exemplu, un loc de cult important de un fost dezvăluită la Bagačina, constând din mai multe gropi (asa-numita "Domeniul de gropi"), cu abundente şi variate depozite votive. Vaze nenumărate (borcane, cani, cesti, kantharoi, decorate în relief boluri) sunt tipice pentru a ceramicii dacice din II 2 - 1 st-lea î.Hr. (Bonev, Alexandrov 1996, p. 39-41, fig. 8) (fig .12). Constatări, unele dintre ele din perioadele anterioare, atestă existenţa unor comunităţi puternice dacice din apropiere. Din păcate, foarte puţine aşezări din regiune au fost excavat, motiv pentru care de cele mai multe vestigii sunt rezultatul unor descoperiri fortuite funerare.
Domeniile "de gropi" care conţin depozite, cum ar fi cel de la Bagacina sunt atestate în aproape toate geto-dacilor zona de "locuinţă pentru această perioadă (Sîrbu 1993, p. 96-100, 1997, p. 193-221).
De asemenea, importante descoperiri sunt compuse din elemente tipice silverwork dacice, uneori chiar şi în comori, cum ar fi cele din Galice (Fettich 1953, fig. 5-12) sau Jakimovo (Milcev 1973, p. 1-14). Avem de-a face cu tulpină cupe, navele mastos, phalerae figurativ, fibule cu colectari sau multi-bratari spirala realizate din plăci cu extremităţilor zoomorfe, toate dintre ele realizate din argint, uneori aurit. Astfel de elemente sunt caracteristice nord-dunăreni dacice de elită, în special cea din Transilvania.
Toate aceste tipuri de site-uri (aşezări, site-uri de cult, unele morminte, fortificaţii posibil masivului) şi artefacte (ceramică, accesorii de îmbrăcăminte, mai multe categorii de arme şi unelte de harnaşament, obiecte silverwork) sugerează că II 2-secolele 1 st nordul Bulgariei ar putea fi clasificate ca parte a geto "clasic-culturii dacice".
Constatările din Portile de Fier dovada stand regiune a existenţei, de către 200 î.Hr., pe de o aristocraţie războinic, cavalerie, în special, cu arme şi echipamente standardizate. Pe la mijlocul al 2-lea î.Hr. II-a, astfel de constatări apar în Oltenia şi Muntenia de vest, şi până la sfârşitul aceluiaşi secol, în sud-vestul Transilvaniei.
Morminte tumulare în România de sud-vest, precum şi în restul data de Ţara Românească de la sfârşitul II 2 - începutul secolului 1 î.Hr.. Inventar al aşezări şi obiecte funerare, în toate aceste categorii de morminte, navele de ceramică, în special, să indice avem de-a face cu dacii. Poate că nu este deloc întâmplător că cele mai multe dintre morminte cu arme sunt datate în prima jumătate a secolului 1 î.Hr., pe o perioadă de expansiune dacice, în principal, sub domnia lui Burebista (Crişan 1975).
Migrarea acestor războinici "de sud", pentru a Transilvaniei de sud-est ar putea fi cauzat de plecare al celtilor. Nu este întâmplător faptul că geto-dacii stabiliţi în regiunea centrul lor politice, militare şi religioase - la Grădiştea de Munte (Sarmizegetusa Regia), precum şi a construit sistemul de cele mai impresionante fortificaţii în societatea autohtonă (Glodariu et al. 1996).
Vestigii găsite în aşezări şi necropole din acest loc şi perioadă nu sunt relevante, atunci când am să evalueze relaţiile dintre "lumea celor vii" şi afterworld "sau lumii" de mort ".
Am avea, de asemenea aşezări şi necropole pentru prima perioadă, 170/160 - 50 î.Hr., dar o serie de alte aspecte apărea. Pe baza conţinutului lor, am putea spune Warriors, călăreţii în special, au fost îngropate în aceste morminte, dar ceea ce nu stim este modul în care acestea tratate alte tipuri de moarte (oamenii de rând, femei, copii, bătrâni). Anumite constatări, cum ar fi cele inclusiv catarame, fac parte din obiecte tipic feminine. Numai la Spahii am putea starea asocierea cu necropola de decontare propriu; ca pentru restul, ar trebui să fim bucuroşi să ia act de existenţa, în acelaşi loc şi timp, de vestigii funerar, împreună cu aşezări şi cetăţi. Datorită faptului că Warriors au fost îngropate în aceste morminte, este dificil să se compara inventarul lor cu aşezările ", deoarece rezultatul ar fi lipsită de relevanţă: în primul caz, este un inventar care a apartinut unei singure categorii (Warriors), în timp ce în al doilea, este un inventar necesare pentru toţi membrii comunităţii.
Astfel, avem următoarele dovezi şi motivele pentru atribuirea funerar plat rămâne la daci, şi nu la Scordiscians: toate orasele, aşezări şi morminte tumulare, în nordul Dunării sunt dacice, o parte din obiectele lor, în special a navelor, sunt de obicei dacice, în timp ce o serie de arme ofensive şi defensive reprezintă seturi de luptă standardizate, comune pe o arie geografică mult mai mare si inclusiv populaţii diferite.
b) situaţia devine mai gravă în ultimul secol şi jumătate anterior la cucerirea romană, o perioadă cu o mulţime de cetăţi şi aşezări, dar nu vestigii funerare. Lipsa de morminte este un fenomen comun peste tot geto-dacice zona de locuit (ca în anumite zone ale celţilor), şi nu ar putea fi explicat fie prin lipsa de cercetari sau de Herodot "(IV, 94) declaraţie despre tracii a şti cum să devină nemuritor!

Preluata dupa http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/acta%20V%20special%20number/915dacian.htm!