joi, 1 aprilie 2010
DACO-GETII - STRĂMOSII ROMÂNILOR
Secolele VIII-VII iHr.
În secolele VIII-VII iHr., în asa numita perioadă mijlocie a Hallstattului sau primei epoci a fierului, se constată o unitate etnică si spirituală a triburilor ce locuiau în zona carpato-dunăreano-pontică. Contactele cu zonele înconjurătoare sunt relativ strânse iar circulatia oamenilor si produselor este tot mai intensă. Astfel se poate explica impunerea unei limbi unice geto-dace ce se generalizează acum.
Din punct de vedere arheologic se constată o crestere a importantei fierului - armele si uneltele din acest metal se generalizează. Bronzul continuă a fi utilizat dar pentru podoabe, piese de harnasament si coifuri. Ceramica, prin forme si decorul ei specific, reprezintă o dezvoltare firească a fondului local anterior. Este perioada culturii de tip Basarabi răspândită în Voivodina, Banat, toată Câmpia Română, jumătatea de sud a Moldovei, bazinul Muresului si unele infiltrări sud-dunărene până aproape de Balcani.
În Dobrogea se întâlneste o ceramică putin variată si uneori cu un decor canelat, decor ce predomină si în părtile central-nordice ale Transilvaniei precum si în nordul Moldovei - zone în care sunt specificate anumite faciesuri locale.
Asezările sunt situate pe locuri dominante, răsfirate pe terasele râurilor sau formează mici cenusare. Locuintele sunt în majoritatea cazurilor colibe, bordeiul fiind foarte rar întâlnit. Mormintele sunt de incineratie dar se întâlnesc si înhumări în tumuli.
Ocupatiile principale sunt agricultura si cresterea vitelor iar schimburile economice si comerciale se fac în special cu vestul si sud-vestul dar si cu regiunile nord-pontice.
O orientare apuseană, spre zona Dunării mijlocii, se constată si în cultura spirituală. Simbolul ''păsării călătoare'', a păsării acvatice purtătoare a bărcii sau a carului solar reprezintă ultima manifestare în lumea nord-tracică a unor credinte si practici religioase mostenite din epocile anterioare.
Secolele VII - IV iHr
Odată cu sfârsitul secolului al VII-lea iHr. litoralul vest pontic (Pontus Euxinus numele vechi al Mării Negre) începe a fi colonizat de către navigatorii si comerciantii veniti din diferite orase grecesti. Mai întâi Histria (= orasul de lângă Istros, Dunărea), apoi Callatis (Mangalia de azi) si Tomis (Constanta) pentru a aminti doar unele asezări din Dobrogea românească.
Concomitent apar si primele informatii scrise despre locuitorii acestor regiuni - crobizii si trizii (Hecateu). Cea mai importantă mărturie o întâlnim însă la Herodot care referindu-se la rezistenta opusă de geti, locuitori din prejma Dunării, înaintării marelui rege Darius al persilor prin aceste locuri în drumul său împotriva scitilor din nordul Mării Negre, ne spune că ''getii sunt cei mai viteji si mai cinstiti dintre traci''. Se stabileste astfel, fapt confirmat si de descoperirile arheologice, că getii reprezintă ramura nordică a tracilor.
Mult mai târziu, peste circa jumătate de mileniu, alti istorici ai antichitătii îi mentionează pe daci (Caesar, Frontinus). Cea mai relevantă referire o întâlnim la Strabon care ne spune că ''getii sunt cei care se întind spre Pont si spre răsărit'' iar ''dacii cei ce locuiesc în partea opusă''. Dar tot el se grăbeste a spune că ''dacii au aceeasi limbă ca si getii''. Acelasi lucru îl spun si alti istorici antici - Dio Cassius, Appian, Trogus Pompeius.
Coroborându-se mărturiile literare cu descoperirile arheologice se poate spune că geto-dacii sunt locuitorii regiunilor situate la nord de Balcani până în zona de nord a Carpatilor, de la Marea Neagră si est de Nistru până la Dunărea mijlocie din părtile Slovaciei si Pannoniei în perioada de sfârsit a primei epoci a fierului si pe tot parcursul celei de a doua epoci a fierului, adică între + 650 iHr. - + 100 iHr.
Bineînteles că pe acest imens spatiu în decursul perioadei analizate în aceste rânduri s-au petrecut si mutatii etnice. La început, în secolele VI-IV iHr. atât în părtile dobrogene cât si în centrul Transilvaniei sau nordul Moldovei a avut loc o convietuire cu neamuri scitice. Apoi, între sfârsitul sec. IV - începutul sec. II iHr., în special în părtile Transilvaniei, cu celtii iar în sec. III-II iHr. în Moldova cu bastarnii, neam de origine germanică.
Arheologic se constată o unitate a formelor de cultură materială ce se va desăvârsi cu vremea, ceea ce probează o asimilare treptată a tuturor acestor infiltrări externe.
Secolele IV - I iHr.
În a doua jumătate a sec. IV iHr. izvoarele istorice scrise mentionează mai multe confilcte militare ale lui Filip II, Alexandru cel Mare si Lysimachos, dintre 340-293 iHr., în aceste regiuni. Dar în lupte getii sunt condusi de sefi militari denumiti uneori chiar ''basileus'' sau ''rex'' - un anonim ''rex istrianorum'', Dromochaites, Zalmodegikos, Rhemaxos, Moskonos, Oroles, etc.
Descoperirile arheologice făcute în mormintele de caracter ''princiar'' - ce contineau obiecte din aur si argint decorate în stil animalier si reprezentând piese de podoabă, de paradă si harnasament - de la Agighiol, Peretu, Băiceni, Poiana-Cotofenesti, eventual zona Craiova, etc. confirmă atât existenta acestor sefi militari cât si a unor formatiuni politice de caracter statal inspirate în organizare după cele greco-macedonene.
Acum apar monedele din argint, bătute de geto-daci, imitatii de influentă celtică după originale macedonene ce circulă în paralel cu alte monede grecesti. Pe de altă parte progresele tehnice se fac observate în prelucrarea obiectelor de fier precum si în utilizarea tot mai intensă a rotii olarului în modelarea vaselor ceramice.
Asezările mai importante sunt cetăti apărate atât natural cât si artificial cu santuri, valuri si uneori chiar ziduri de cărămidă ori piatră. În ritualul înmormântării se utilizează cu predilectie incineratia dar s-au descoperit si relativ numeroase morminte de înhumatie. Izvoarele literare fac referiri la credinta în nemurire si la existenta unui zeu suprem numit Zalmoxes ce-si avea resedinta într-o pesteră pe muntele sfânt Kogaionon, iar în tinerete fusese elev al lui Pitagora.
Domnia regelui Burebista
În prima jumătate a secolului I iHr. getii ating, sub regele Burebista (+80 - 44 iHr.) apogeul puterii lor. Acum se realizează, pe cale armată, sub o singură autoritate, o stăpânire de caracter statal în genul altor regate ''barbare'' din lumea influentată de civilizatia elenistică. Progresele economice si culturale sunt remarcabile. Legăturile comerciale sunt cu toate zonele, iar interferenta cu noua civilizatie romană este tot mai intensă.
Productia vaselor ceramice, a obiectelor si uneltelor din piatră, os si metal, atât din aur cât si din argint, după model roman iar produsele romane pătrund tot mai mult si mai adânc la nord de Dunăre.
Demografic se constată o înmultire a asezărilor cu numeroase locuinte de suprafată (colibe) sau îngropate (bordeie). După unele estimări numărul populatiei depăsea cifra de 2.000.000. Asezările mai importante, denumite ''dava'' (cetate- Argedava, Prioboridava, Tamasidava etc), au roluri economice, sociale, culturale si religioase bine determinate. Se construiesc ''palate-temple'' si probabil locasuri de cult cu vetre-altar decorate. Este posibil ca prin marele preot Deceneu să se fi efectuat si anumite reforme religioase si sociale - societatea fiind împărtită în două mari categorii de oameni: tarabostes (conducători, căpetenii) si comatei (oameni liberi).
Contemporan si în parte inamic cu Iulius Caesar, Burebista va avea aceeasi soartă si cam în aceeasi perioadă. După moartea sa regatul se împarte mai întâi în patru apoi, în timpul lui Augustus, în cinci părti. Dar întinderea si coeziunea acestor grupări era fluctuantă după cum spune însusi Strabon.
Secolele I iHr. - I dHr.
Dar cu toată această fărâmitare mersul ascedent al vietii se constată în toate planurile. Arheologic se observă, în a doua jumătate a sec. I iHr. si începutul sec. I dHr., o ''renastere'' a artei prelucrării metalelor - în special a obiectelor din argint cu bogate motive geometrice, vegetale, zoomorfe si uneori si antropomorfe. Nici ceramica nu se lasă mai prejos, decoratia vaselor obtinându-se, în afara tehnicilor traditionale de incizie sau motive aplicate, prin lustruire si/sau pictură.
Marile asezări îsi continuă existenta si pe parcursul întregului secol I dHr., unele dintre ele figurând, cu numele lor, si pe harta Daciei făcută de geograful antic Ptolemeu.
Un nucleu de asezări se constituie în zona masivului Sureanul din Muntii Sebesului din Carpatii Meridionali.
Cu mai multe faze de evolutie aici se ridică si faimoasa Sarmizegetusa, capitala statului dac în sec. I dHr. Important centru metalurgic ea detine si principalul rol în cadrul vietii religioase prin multitudinea sanctuarelor dreptunghiulare si rotunde, prevăzute cu tamburi sau stâlpi. Tipuri de astfel de sanctuare se întâlnesc însă si în alte asezări contemporane atât din Transilvania cât si din Moldova. Izvoarele literare pomenesc si pe câtiva dintre regii dacilor din secolele I iHr. - I dHr., unii dintre ai având si atributii religioase. Unii au domnit în părtile Dobrogei - Rholes, Dapyx si Zyraxes - altii prin sudul Moldovei - Dicomes – ia Scorilo, Dura-Diurpaneus.
Domnia regelui Decebal
Ultimul rege al Daciei este Decebal (87- 106). Faimos prin faptele sale de arme el este cel ce s-a opus imparatilor romani Domitian si Traian. Cu acesta din urma a purtat doua mari razboaie, primul intre anii 101-102 si al doilea 105-106.
Mărturie a vitejiei sale stau două monumente ridicate de romani - monumentul triumfal de la Adamclisi (monument comemorativ, inaugurat in 109 la Adamclisi, pe un platou, la 2 km de orasul intemeiat de Traian- Tropaeum Traiani -,avind o inaltime de 42 m, in memoria victoriei obtinute aici de legiunile romane in timpul primului razboi dacic) din sudul Dobrogei si celebra Columna Traiana (capodopera a basoreliefului roman, cele 124 de episoade care urca in spirala pe trunchiul columnei, concepute ca o ilustrare a "Comentariilor lui Traian", constituie un original act de nastere al poporului roman) in centrul Romei, ridicată în 113 de către arhitectul Apollodor din Damasc, autor si al vestitului pod de peste Dunăre de la Drobeta Turnu Severin (a carui constructie fost incheiata in 105, avind o lungime de 1135 m. Despre acesta, istoricul Dio Cassius relata :"Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea.").
Toate aceste monumente precum si mentiunile din lucrările autorilor antici coroborate cu descoperirile arheologice sunt mărturii ale gradului de civilizatie la care ajunseseră dacii în pragul cuceririi romane, cucerire ce n-a dus la o depopulare ci la o dezvoltare pe o treaptă superioară a unui nou popor ce se va crea în zona carpato-dunăreano-pontică - poporul român.
PRELUAT DUPA :http://media.ici.ro/history/ist02
În secolele VIII-VII iHr., în asa numita perioadă mijlocie a Hallstattului sau primei epoci a fierului, se constată o unitate etnică si spirituală a triburilor ce locuiau în zona carpato-dunăreano-pontică. Contactele cu zonele înconjurătoare sunt relativ strânse iar circulatia oamenilor si produselor este tot mai intensă. Astfel se poate explica impunerea unei limbi unice geto-dace ce se generalizează acum.
Din punct de vedere arheologic se constată o crestere a importantei fierului - armele si uneltele din acest metal se generalizează. Bronzul continuă a fi utilizat dar pentru podoabe, piese de harnasament si coifuri. Ceramica, prin forme si decorul ei specific, reprezintă o dezvoltare firească a fondului local anterior. Este perioada culturii de tip Basarabi răspândită în Voivodina, Banat, toată Câmpia Română, jumătatea de sud a Moldovei, bazinul Muresului si unele infiltrări sud-dunărene până aproape de Balcani.
În Dobrogea se întâlneste o ceramică putin variată si uneori cu un decor canelat, decor ce predomină si în părtile central-nordice ale Transilvaniei precum si în nordul Moldovei - zone în care sunt specificate anumite faciesuri locale.
Asezările sunt situate pe locuri dominante, răsfirate pe terasele râurilor sau formează mici cenusare. Locuintele sunt în majoritatea cazurilor colibe, bordeiul fiind foarte rar întâlnit. Mormintele sunt de incineratie dar se întâlnesc si înhumări în tumuli.
Ocupatiile principale sunt agricultura si cresterea vitelor iar schimburile economice si comerciale se fac în special cu vestul si sud-vestul dar si cu regiunile nord-pontice.
O orientare apuseană, spre zona Dunării mijlocii, se constată si în cultura spirituală. Simbolul ''păsării călătoare'', a păsării acvatice purtătoare a bărcii sau a carului solar reprezintă ultima manifestare în lumea nord-tracică a unor credinte si practici religioase mostenite din epocile anterioare.
Secolele VII - IV iHr
Odată cu sfârsitul secolului al VII-lea iHr. litoralul vest pontic (Pontus Euxinus numele vechi al Mării Negre) începe a fi colonizat de către navigatorii si comerciantii veniti din diferite orase grecesti. Mai întâi Histria (= orasul de lângă Istros, Dunărea), apoi Callatis (Mangalia de azi) si Tomis (Constanta) pentru a aminti doar unele asezări din Dobrogea românească.
Concomitent apar si primele informatii scrise despre locuitorii acestor regiuni - crobizii si trizii (Hecateu). Cea mai importantă mărturie o întâlnim însă la Herodot care referindu-se la rezistenta opusă de geti, locuitori din prejma Dunării, înaintării marelui rege Darius al persilor prin aceste locuri în drumul său împotriva scitilor din nordul Mării Negre, ne spune că ''getii sunt cei mai viteji si mai cinstiti dintre traci''. Se stabileste astfel, fapt confirmat si de descoperirile arheologice, că getii reprezintă ramura nordică a tracilor.
Mult mai târziu, peste circa jumătate de mileniu, alti istorici ai antichitătii îi mentionează pe daci (Caesar, Frontinus). Cea mai relevantă referire o întâlnim la Strabon care ne spune că ''getii sunt cei care se întind spre Pont si spre răsărit'' iar ''dacii cei ce locuiesc în partea opusă''. Dar tot el se grăbeste a spune că ''dacii au aceeasi limbă ca si getii''. Acelasi lucru îl spun si alti istorici antici - Dio Cassius, Appian, Trogus Pompeius.
Coroborându-se mărturiile literare cu descoperirile arheologice se poate spune că geto-dacii sunt locuitorii regiunilor situate la nord de Balcani până în zona de nord a Carpatilor, de la Marea Neagră si est de Nistru până la Dunărea mijlocie din părtile Slovaciei si Pannoniei în perioada de sfârsit a primei epoci a fierului si pe tot parcursul celei de a doua epoci a fierului, adică între + 650 iHr. - + 100 iHr.
Bineînteles că pe acest imens spatiu în decursul perioadei analizate în aceste rânduri s-au petrecut si mutatii etnice. La început, în secolele VI-IV iHr. atât în părtile dobrogene cât si în centrul Transilvaniei sau nordul Moldovei a avut loc o convietuire cu neamuri scitice. Apoi, între sfârsitul sec. IV - începutul sec. II iHr., în special în părtile Transilvaniei, cu celtii iar în sec. III-II iHr. în Moldova cu bastarnii, neam de origine germanică.
Arheologic se constată o unitate a formelor de cultură materială ce se va desăvârsi cu vremea, ceea ce probează o asimilare treptată a tuturor acestor infiltrări externe.
Secolele IV - I iHr.
În a doua jumătate a sec. IV iHr. izvoarele istorice scrise mentionează mai multe confilcte militare ale lui Filip II, Alexandru cel Mare si Lysimachos, dintre 340-293 iHr., în aceste regiuni. Dar în lupte getii sunt condusi de sefi militari denumiti uneori chiar ''basileus'' sau ''rex'' - un anonim ''rex istrianorum'', Dromochaites, Zalmodegikos, Rhemaxos, Moskonos, Oroles, etc.
Descoperirile arheologice făcute în mormintele de caracter ''princiar'' - ce contineau obiecte din aur si argint decorate în stil animalier si reprezentând piese de podoabă, de paradă si harnasament - de la Agighiol, Peretu, Băiceni, Poiana-Cotofenesti, eventual zona Craiova, etc. confirmă atât existenta acestor sefi militari cât si a unor formatiuni politice de caracter statal inspirate în organizare după cele greco-macedonene.
Acum apar monedele din argint, bătute de geto-daci, imitatii de influentă celtică după originale macedonene ce circulă în paralel cu alte monede grecesti. Pe de altă parte progresele tehnice se fac observate în prelucrarea obiectelor de fier precum si în utilizarea tot mai intensă a rotii olarului în modelarea vaselor ceramice.
Asezările mai importante sunt cetăti apărate atât natural cât si artificial cu santuri, valuri si uneori chiar ziduri de cărămidă ori piatră. În ritualul înmormântării se utilizează cu predilectie incineratia dar s-au descoperit si relativ numeroase morminte de înhumatie. Izvoarele literare fac referiri la credinta în nemurire si la existenta unui zeu suprem numit Zalmoxes ce-si avea resedinta într-o pesteră pe muntele sfânt Kogaionon, iar în tinerete fusese elev al lui Pitagora.
Domnia regelui Burebista
În prima jumătate a secolului I iHr. getii ating, sub regele Burebista (+80 - 44 iHr.) apogeul puterii lor. Acum se realizează, pe cale armată, sub o singură autoritate, o stăpânire de caracter statal în genul altor regate ''barbare'' din lumea influentată de civilizatia elenistică. Progresele economice si culturale sunt remarcabile. Legăturile comerciale sunt cu toate zonele, iar interferenta cu noua civilizatie romană este tot mai intensă.
Productia vaselor ceramice, a obiectelor si uneltelor din piatră, os si metal, atât din aur cât si din argint, după model roman iar produsele romane pătrund tot mai mult si mai adânc la nord de Dunăre.
Demografic se constată o înmultire a asezărilor cu numeroase locuinte de suprafată (colibe) sau îngropate (bordeie). După unele estimări numărul populatiei depăsea cifra de 2.000.000. Asezările mai importante, denumite ''dava'' (cetate- Argedava, Prioboridava, Tamasidava etc), au roluri economice, sociale, culturale si religioase bine determinate. Se construiesc ''palate-temple'' si probabil locasuri de cult cu vetre-altar decorate. Este posibil ca prin marele preot Deceneu să se fi efectuat si anumite reforme religioase si sociale - societatea fiind împărtită în două mari categorii de oameni: tarabostes (conducători, căpetenii) si comatei (oameni liberi).
Contemporan si în parte inamic cu Iulius Caesar, Burebista va avea aceeasi soartă si cam în aceeasi perioadă. După moartea sa regatul se împarte mai întâi în patru apoi, în timpul lui Augustus, în cinci părti. Dar întinderea si coeziunea acestor grupări era fluctuantă după cum spune însusi Strabon.
Secolele I iHr. - I dHr.
Dar cu toată această fărâmitare mersul ascedent al vietii se constată în toate planurile. Arheologic se observă, în a doua jumătate a sec. I iHr. si începutul sec. I dHr., o ''renastere'' a artei prelucrării metalelor - în special a obiectelor din argint cu bogate motive geometrice, vegetale, zoomorfe si uneori si antropomorfe. Nici ceramica nu se lasă mai prejos, decoratia vaselor obtinându-se, în afara tehnicilor traditionale de incizie sau motive aplicate, prin lustruire si/sau pictură.
Marile asezări îsi continuă existenta si pe parcursul întregului secol I dHr., unele dintre ele figurând, cu numele lor, si pe harta Daciei făcută de geograful antic Ptolemeu.
Un nucleu de asezări se constituie în zona masivului Sureanul din Muntii Sebesului din Carpatii Meridionali.
Cu mai multe faze de evolutie aici se ridică si faimoasa Sarmizegetusa, capitala statului dac în sec. I dHr. Important centru metalurgic ea detine si principalul rol în cadrul vietii religioase prin multitudinea sanctuarelor dreptunghiulare si rotunde, prevăzute cu tamburi sau stâlpi. Tipuri de astfel de sanctuare se întâlnesc însă si în alte asezări contemporane atât din Transilvania cât si din Moldova. Izvoarele literare pomenesc si pe câtiva dintre regii dacilor din secolele I iHr. - I dHr., unii dintre ai având si atributii religioase. Unii au domnit în părtile Dobrogei - Rholes, Dapyx si Zyraxes - altii prin sudul Moldovei - Dicomes – ia Scorilo, Dura-Diurpaneus.
Domnia regelui Decebal
Ultimul rege al Daciei este Decebal (87- 106). Faimos prin faptele sale de arme el este cel ce s-a opus imparatilor romani Domitian si Traian. Cu acesta din urma a purtat doua mari razboaie, primul intre anii 101-102 si al doilea 105-106.
Mărturie a vitejiei sale stau două monumente ridicate de romani - monumentul triumfal de la Adamclisi (monument comemorativ, inaugurat in 109 la Adamclisi, pe un platou, la 2 km de orasul intemeiat de Traian- Tropaeum Traiani -,avind o inaltime de 42 m, in memoria victoriei obtinute aici de legiunile romane in timpul primului razboi dacic) din sudul Dobrogei si celebra Columna Traiana (capodopera a basoreliefului roman, cele 124 de episoade care urca in spirala pe trunchiul columnei, concepute ca o ilustrare a "Comentariilor lui Traian", constituie un original act de nastere al poporului roman) in centrul Romei, ridicată în 113 de către arhitectul Apollodor din Damasc, autor si al vestitului pod de peste Dunăre de la Drobeta Turnu Severin (a carui constructie fost incheiata in 105, avind o lungime de 1135 m. Despre acesta, istoricul Dio Cassius relata :"Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea.").
Toate aceste monumente precum si mentiunile din lucrările autorilor antici coroborate cu descoperirile arheologice sunt mărturii ale gradului de civilizatie la care ajunseseră dacii în pragul cuceririi romane, cucerire ce n-a dus la o depopulare ci la o dezvoltare pe o treaptă superioară a unui nou popor ce se va crea în zona carpato-dunăreano-pontică - poporul român.
PRELUAT DUPA :http://media.ici.ro/history/ist02
luni, 29 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)