ALSACIANUL ALB

ALSACIANUL ALB

REQUIEM OF THE WOLF

BINE ATI VENIT !

Cand m-am apucat de acest blog, nu mi-am dat seama de cat de complicat va fi, sa expun traditia strabunilor nostrii, de cate "piese" dispun si cate altele lipsesc, (sau mai bine zis) "au disparut de-a lungul anilor... Din pacate, nu ne putem rezuma decat pe putine studii scrise: Herodot in "Istorii", Strabon in "Geografia" sa si inca cativa... Dar si aceste marturii pot fi "intoarse din condei"! Singurele marturii stiintifice, pot fi gasite in piesele arheologice gasite si ramase in patrimoniu, iar in rest pentru un "neprofesionist in ale istoriei", sunt simpe ipoteze. De aceea, am preferat sa aleg aceasta forma, si sa prezint pe acest blog, pareri profesioniste, dovezi arheologice si de alta natura, ce au fost descoperite, sau vor fi descoperite de acum incolo! Totodata, am prezentat, cateva site-uri si bloguri , ce mi se par interesante... Vizionare placuta!

sâmbătă, 6 martie 2010

ISTORIA ADEVĂRULUI ISTORIC, MOŞII ŞI STRĂMOŞII POPORULUI ROMÂN

Cu părere de rău constatăm că în România n-a avut loc nici măcar un singur congres naţional de dacologie.


Nu avem nici un Institut naţional de dacologie. Mircea Eliade a încercat sa facă ceva în anul 1939, cu sprijinul primului ministru român de atunci Armand Călinescu, când a scos şi o revistă.

La Universităţile noastre - multe câte sunt - nu se predă nici măcar un curs special de Istoria Daciei şi a poporului său antic; în ţară nu avem nici-o Catedră universitară de studierea istoriei dacice; la noi în ţară nu s-a scris încă o monografie completă privind Istoria Daciei antice, deşi avem atâtea privind Istoria Romei antice, Istoria Greciei antice, Istoria etc.

Cercetătorul Ovidiu Drâmba în lucrarea sa sinteză: “Istoria culturii şi civilizaţiei”, ediţia I, preciza că despre Dacia şi poporul dac anticii au scris 16 lucrări în limba latină şi 15 în limba greacă. O minimalizare. Până acum s-au depistat peste 221 de autori antici care au scris despre viteazul şi eroicul popor geto/dac. De ce oare atâtea lucrări ?

Pentru că, după părerea noastră, atunci în Europa s-au confruntat două concepţii opuse despre lume şi viaţă. Una era cea a strămoşilor noştri autohtoni, cea a geto/dacilor de peste 3 milioane de suflete, cifră care nu apare în niciun manual şcolar sau universitar, popor antic care s-a condus după nişte principii cu adevărat democratice -popor muncitor, cinstit, drept, tolerant- căci pe timpul lui Decebal, acesta i-a primit în ţara lui şi pe evreii alungaţi din Ierusalim şi pe ţiganii indieni.

Neamul geto/dac era iubitor de dreptate, dârz, luptător pentru apărarea bunurilor materiale şi spirituale create cu multă trudă şi sudoare, pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru independenţă şi suveranitatea ţării şi a poporului, pentru libertate, pe de o parte, iar pe de altă parte principiile Romei oligarhice, egoiste, de mare putere, prin care urmărea cotropiri de teritorii şi popoare, de dominare şi subjugare şi exploatare a popoarelor cucerite, pentru asigurarea luxului şi orgiilor imperiale.

Iată de ce răsboaiele romanilor împotriva dacilor au strârnit atâta interes, ele fiind cele mai însemnate evenimente din istoria lumii în care se confruntau două concepţii despre lume şi viaţă, iar victoria vremelnică a Romei a dat înapoi societatea omenească cu câteva bune secole.

În această confruntare pe viaţă şi pe moarte dacii lui Decebal i-a avut ca aliaţi pe fraţii lor persani, în frunte cu regele lor Pacorus al II-lea, mlădiţe ale geto/dacilor plecate cu milenii în urmă, din cetatea carpatină şi care şi ei erau ameninţaţi de aceleaşi primejdii.

Vitregiile vremurilor, care s-au abătut secole de a rândul asupra poporului român, au aruncat vrăjmăşie şi istoria lui într-un nedrept con de umbră, fiind minimalizată dinadins, cu o bună ştiinţă, marginalizată şi plasată de către "luminaţii învăţaţi" ai Europei în unghiul obscur al acesteia.

Ba mai mult, şi astazi cei ce refuză cu obstinaţie să recunoască adevărul istoric, înverşunaţi susţinători ai unor interese oculte, încearcă a ne plasa, pe noi româniii, chiar în afara acestui continent, cu scopul vădit de a ne scoate din memoria românilor, ceea ce s-a întipărit pe răbojul timpului, faptul că suntem urmaşii unui popor european, antic de eroi.

Fireşte, din cauza vicisitudinilor vremurilor, a numeroase războaie purtate de armatele marilor imperii şi regate vecine, din toate timpurile, pe pământ românesc, a jafurilor şi distrugerilor de importante bunuri materiale şi culturale, în focul mistuitor al acestora s-au aflat şi multe cronici vechi, manuscrise, documente ale Cancelariilor Ţărilor Române, precum şi altele de acest gen.

Dar cu toate aceste pierderi uriaşe de valori culturale, istoricii români sunt conştienţi că multe fonduri de arhivă, importante documente, lucrări antice de istorie şi geografie a pământurilor Daciei antice au fost luate pur şi simplu, de cotropitorii străini, interesaţi în a ne frusta de cunoaşterea mai aprofundată, mai documentată a istoriei multimilenară a poporului daco-român.

Ne simţim obligaţi să relevăm că în istoriagrafia românească, datorită unei munci de cercetare şi prin capacitatea multor istorici de interpretare a faptelor şi fenomenelor s-au realizat în ultimele două secole, pe cât s-a putut, ţinându-se seama de stadiul dezvoltării ştiinţei istorice din patria noastră, o seamă de lucrări, monografii, sinteze, studii, culegeri de documente, prin care s-a dovedit că poporul român nu a trăit în afara acestei istorii, argumentându-se în felul gândit atunci autohtonitatea şi continuitatea lui.

În acest răstimp de peste două secole, în scrierea istoriei poporului român, din cauza lipsei unei documentări corespunzătoare, cronicarii şi istoricii noştri s-au lăsat furaţi de unele aspecte făcute de istoricii străini referitor la vechimea şi afirmarea poporului român în vechea vatră strămoşească a Daciei antice, aprecieri care au distorsionat adevărul istoric, prezentându-ne pe noi românii ca un popor format chipurile din scursorile imperiului roman, din coloniştii aduşi "ex toto Orbe romano", la desăvârşirea căruia ar fi contribuit apoi şi aşa zisele "popoare" migratoare, cu cultura lor materială şi spirituală şi de limbă, şi care în realitate nu erau altceva decât nişte triburi primitive, migratoare, răsboinice, a căror cultură materială şi spirituală o purtau pe şeaua cailor lor, şi care aveau un nesemnificativ număr de cuvinte ce nu depăşea 250-300.

Şi astfel, după aceste teze şi concepţii nefondate, nici când argumentate ştiinţific, s-a prezentat poporul român ca fiind o creaţie cu totul tânără rodul unor influenţelor străine, a multor influenţe manifestate în toate domeniile de activitate atât în formarea organizaţiilor lui politice statale, în forjarea limbii până şi în creştinarea sa făcută cu sprijinul migratorilor venetici, sedentarizaţi şi creştinaţi, chipurile, mai devreme decât românii autohtoni.

Şi cu multe din asemenea inepţii, trăim astăzi, din păcate şi astăzi, întrucât cei ce le susţin, "ştiinţificii", după cum îi caracteriza marele enciclopedist român, Bogdan Petriceicu Haşdeu, nu vor să renunţe aşa de uşor la învechitele şi nerealele lor supoziţii.

Dar, ca urmare a noilor şi excepţionalelor descoperiri arheologice, precum şi a noilor documente, cronici scrise, identificate în diferite arhive şi biblioteci din străinătate, realizate de un număr din ce în ce mai mare de cercetători, cu adevăraţi patioţi, descoperitori care nu numai că se completează, în mod consistent cu concluziile cunoscute, dar ele răstoarnă chiar radical pe cele vechi.

Iată de ce se impune imperios o rexeminare atentă, o reevaluare şi o rescriere a întregii noastre Istorii, valorificând şi integrând şi noile rezultate ale cercetării ştiinţifice. Şi acestea, mai ales acum când, cu mult trâmbiţata aşa zisa teză a "intrării în Europa civilizată" a României, de cei care o socotesc doar ca fiind o cenuşereasă a “Orientului barbar”, teză ce ţine mereu capul de afiş în mass-media română şi de peste hotare, se impune o relansare a istoriografiei naţionale prin lucrări ştiinţifice de mare rezonanţă internă şi internaţională, care să prezinte adevărul istoric cu sensurile şi resorturile sale reale, aşezându-ne, pe baza noilor descoperiri, la locul cuvenit în Istoria Universală.

Structurarea bogatului şi ineditului material documentar într-o nouă manieră de realizare a unor sinteze, care să înfăţişeze unitar, nu după graniţele politice vremelnice în care s-au găsit, timp îndelungat, anumite provincii istorice româneşti, ci după întinderea geografică firească a întregului popor din vastul spaţiu carpato- dunăreano-panono, balcanic şi pontic, înţelegându-se aici şi întinsele teritorii din nordul Mării Negre, va scoate astfel la iveală, surprinzându-i uneori chiar şi pe unii specialişti străini, luminosul şi preţiosul chihlimbar al istoriei multimilenare a poporului român, al cărui spaţiu de plămădire a avut un destin glorios, el fiind chiar "leagănul civilizaţiei europene".

Rezultatele indubitabile ale cercetării şi analizei obiective ştiinţifice a noului şi ineditului material documentar şi arheologic, oferă şansa de a cunoaşte cu adevărat adâncumea multimilenară din care românii provin, plămada etno-culturală care ne-a marcat din capul locului identitatea naţională. Adevărata istorie a poporului nostru începe cu primele descoperiri ale prezenţei genului uman pe întinsul spaţiu strămoşesc.

Din această perspectivă, au o relevanţă aparte, după părerea noastră, descoperirile realizate în ultimele patru decenii ale secolului al XII-lea, atât în arheologie, cât şi în arhive şi biblioteci din ţară şi străinătate, de importante lucrări de istorie, îndeosebi în marile centre culturale europene sau în capitalele unor foste marii imperii şi regate vecine.

Este, credem, important să amintim în această privinţă doar câteva exemple mai ilustrative ca: descoperirea tăbliţelor de lut ars de la Tărtăria, care ca şi cele de la Turdaş, din Ardealul nostru românesc, descoperite în secolul al XIX-lea, atestă cea mai veche scriere pictografică, cu peste 1500 de ani mai devreme decât cele descoperite în Sumer în Mesopotamia.

Aducerea în actualitate de către istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, a celei mai vechi cronici turceşti numirtă Oguznam, care deşi a fost tipărită şi în diferite limbi de circulaţie internaţională - germană, franceză şi rusă, încă în secolul al XVIII-lea, dar de a carei existenta, marii noştri istorici nu aflaseră, cronică în care se menţionează existenţa, în secolul al IX-lea, -mai concret la anul 839- după aprecierile istoricului Ali Ekrem, a unei "Ţări a Românilor", adică a unui stat românesc, în care curgea şi o "Apă a Românilor", ţară care s-a confruntat cu cumanii, deci ţara românilor avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct, situată în nordul Dunării şi în ţinuturile din nordul Mării Negre;

-descoperirea Atlasului german din anul 1826, în care, pe o hartă ilustrând "popoarele Europei răsăritene la anul 900" pământul românesc "Walahii oder Rumuny", se întindea din Panonia şi până la Nipru, menţionându-se totodată şi cinci voivodate româneşti, deci a unor ţărişoare locale;

-descoperirea scrisorii unui conducător cazar, referitoare la secoloul VIII-lea, în care este menţionată "ţara Ardil", adică ţara Ardealului, termen curat românesc, menţionată cu două secole înainte de invazia triburilor primitive migratoare ungare în Bazinul mijlociu al dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, spunându-l după topica limbii ungare-Erdely;

-descoperirea în Biblioteca Academiei ungare de ştiinţe din Budapesta a lucrării preotului romano-catolic Lukacs Karoly şi arheolog în acelaşi timp, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a descoperit urmele arheologice ale mai multor palate, biserici şi conace româneşti, din secolul al X-lea, tocmai din timpul cotropirii acelor pământuri româneşti de către migratorii răsboinici hunagri;

-descoperirea Cronicii împăratului german Friederich al II-lea Barbarossa, în care pentru anul 1189 se atestă existenţa unei "ţări româneşti" numită "Walahia" între Dunăre şi Munţii Carpaţi, descrindu-i-se cu lux de amănunt graniţele, ţară "independentă" condusă de un "principe", care în dialog cu împăratul şi-a afirmat suveranitatea;

-descifrarea de către specialistul aromân Stefanovschi a inscripţiei de pe inelul de aur din Celei (Sucidava) din jud. Gorj, precum şi a inscripţiei de pe inelul de le Ezerevo (Bulgaria de nord-est pământ românesc), inscripţii care au fost scrise cu alfabet grecesc dar într-o limbă română, în dialectul aromân;

-argumentarea ştiinţifică a creştinării daco-românilor încă de către Sfântul Apostol Andrei, fratele Sfântului Petru, şi de către Sfântul Apostol Pavel în sudul Dunării. Răspândirea noii credinţe a lui Hristos s-a făcut în limba daco-românească, latina dunăreană, pe care ei o vorbeau de mii de ani. Termenul de Biserică este curat daco-românesc !

În timp ce vechea istoriografie sublinia că o dată cu apariţia migratorilor, aşa zisa plămadă daco-romană s-a refugiat în munţi, unde a trăit aproape o mie de ani, iar ulterior şi-a corectat teza, afirmând că a trăit şi în pădurile de la şes, din rândul daco-românilor autohtoni se ridicau zeci de împăraţi ai Imperiului roman de răsărit de origină dacică, dintre care unii voiau să refacă Imperiul dacilor lui Decebal, că din rândul intelectualităţii autohtone creştineşti s-a ridicat o întreagă pleiadă de episcopi români, care au participat la numeroase concilii ecumenice ale Bisericii creştine, care si-au adus un aport însemnat la întărirea organizatorică a Bisericii creştineşti , a fundamentării ei dogmatice prin scrierile lor în limba latină romană, de înaltă ţinută, suirea pe tronul Sfântului Scaun de la Roma a unor papi din spaţiul daco-românesc, menţionaţi în Istoria Papilor, editată de Vatican, ca fiind "di patria incognita", specificând la unul dintre ei că este din Tomis din România; -descoperirea în parte a lucrării ilustrului cărturar român din secolul al IV-lea, Aeticus Dunăreanu, intitulată Cosmosgraphia, scrisă în limba română dunăreană cu alfabet geto/dacic, existent la marele şi viteazul popor de peste trei milioane de suflete pe timpul lui Buerebista, de mii de ani, cu mult înaintea alfabetului roman.

Şirul noilor descoperiri arheologice şi istorice care privesc istoria poporului nostru este mare. Ne permitem să mai amitim încă câteva care au o însemnătate deosebită pentru pentru argumentarea vechimii poporului daco-român şi a limbii sale daco-româneşti de neam latin. În lucrările lui Homer -Iliada şi Odiseeia-, care descrie vestitele răsboaie troiene din secolul al IX-lea î.e.n., s-au descoperit cuvinte, nume de persoane şi alte expresii daco-româneşti, provenite, fără îndoială, de la neamurile geto/dacice -ionieni, dorieni, acheeni-, plecate din spaţiul carpatin; descoperirea într-o lucrare de studii sociale a învăţatului grec Pithagora, din secolul al V-lea î.e.n. a unor cuvinte neoaş româneşti, ca spre exemplu cuvântul "Moşneni”, descrierea unor obiceiuri ale "hiperporeilor", adică a locuitorilor din nordul Dunării, care nu erau alţii decât geto/dacii ca şi strămoşii lor sciţii şi cimerienii. Ei, adică hiperboreii -scrie Pithagora- îşi lucrează pământul în devălăşie, iar produsele se împart după cantitatea de muncă depusă de fiecare. La ei , adică la hiperborei, judecătorul care judecă strâmb, este ucis imediat.

Filologii noştri n-au dat crezare aprecierilor marelui nostru istoric Nicolae Iorga care subliniind raporturile românilor autohtoni cu migratorii aprecia: "Noi am vorbit româneşte în faţa goţilor, gepizilor, hunilor şi slavilor" şi aceşti "ştiinţifici" au debitat că migratorii ne-au dat o mulţime de cuvinte, până şi noţiunea de "plug" de la slavi, care pe vremea aceea nici nu cunpşteau agricultura, în timp ce arheologii români au descoperit sute de kilograme de grâu şi meiu în cetăţile dacice.

Iată că în Raportul diplomatului bizantin Panites Priscus, aflat în anul 448 la Curtea neîmblânzitului Atila, în al cărui blazon, după noile cerctări figura ca fiind şi "Rege al dacilor", se menţionează câteva cuvinte curat româneşti "meiu", "mied", "colibă", iar la masa dată de Atila în onoarea diplomaţilor bizantini s-a vorbit şi în limba ausonică, care nu era alta, după o seamă de specialităţi în domeniu, decât limba daco-românească, latina dunăreană.

Sunt toate aceste descoperiri semnificative, care corectează aprecierile mai vechi ale unor filologi români şi străini, care afirmă, după "cercetările" lor că noţiuni de cuvinte româneşti scrise, chipurile, nu apar decât abia din secolul al IX-lea.

Nu de mică importanţă au fost descoperirile privind stema regatului geto/dacilor, cei doi lei afrondaţi, nereprodusă în nici un manual şcolar sau universitar, care se regăseşte la diferiţi domnitori români până la stema României Mari din anul 1921. Documentele mai amintesc că regii daci peste 20 mai aveau şi coroane din aur pe cap.

Studii perseverente au demonstrat existenţa în vocabularul popoarelor italian, spaniol, francez, englez, irlandez, lituanian etc. a zeci şi sute de cuvinte daco-româneşti, păstrate la aceste popoare nu prin filieră latino-romană, ci cu mult înainte de înfiinţarea Imperiului roman; identificarea rostirea cuvintelor din rugăciunea Tatăl Nostru atât de românii din cele trei state Muntenia, Moldova şi Transilvania, cât şi de neamurile celtice din regiunea Wallace-lui din Marea Britanie, ceea ce dovedeşte folosirea de către toţi aceştia a limbii daco-româneşti.

Pe acest făgaş al completării istoriografiei romaneşti cu importante piese de chihlimbar, se înscrie şi aducerea în ţară de către autorul acestor rânduri şi a unui film color ce conţine texte dintr-o Veche Cronică românească, însumând 448 de pagini, datând din secolele XI-XIII, scrisă în limba română, latina dunăreană arhaică, cu alfabet geto/dac pe care românii îl mai foloseau -după argumentarea lui Haşdeu-, încă şi pe vremea domnitorului muntean Vlad Ţepeş.

Descifrat cu ajutorul dicţionarului latino arhaic-român a lui Ion Nădejdie, de către cercetătoarea Mihai-Enăciuc, Codexul românesc cuprinde îndemnuri -la luptă ale domnitorului Vlad-, ca şi al altora şi la rezistenţă a ostaşilor valahi în faţa agresiunilor migratorilor pecenegi din răsărit şi a ungurilor din partea apuseană, conduşi de regii Ştefan I., Ştefan al II-lea precum şi al altora, în nu mai puţin de 54 de bătălii victorioase şi din care rezultă că ţara românescă -de la Arad şi Streiu, de la Maramureş şi până la Marea cea Mare- era un stat bine organizat, având o cultură materială şi spirituală creştinească, bine consolidată, menţinându-se chiar şi existenţa unui portativ muzical, apreciat de specialiştii de la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, ca fiind printre primele din lume.

Din toate aceste descoperiri se desprinde convingător că poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei, ai cărui strămoşi geto/dacii au contribuit la formarea poporului elen, grec, că romanii sunt nepoţii târzii ai acestora, că mlădiţele din puternicul şi vânjosul trup al viteazului şi eroicului popor geto/dac, au contribuit la formarea poporului spaniol, francez, irlandez, şi la îmbogăţirea limbii acestora, precum şi a limii engleze însăşi.

Totodată se mai desprinde că poporul român a fost acela care moştenind înfloritoarea cultură materială şi spirituală şi de limbă a strămoşilor lui autohtoni, a geto/dacilor, el a fost acela care a contribuit la formarea ca popoare sedentarizate a triburilor primitive sârbo-croate, protobulgare, ungare şi ucrainiene pe pământurile noastre strămoşeşti, şi la îmbogăţirea limbii acestor popoare.

Din nefericire, asistăm cu mâhnire la o recrudescenţă a unor teorii retrograde care ne îndeamnă: "Nu mai încercaţi să trageţi tot timpul spuza pe turta ideologiei naţionale"-cum s-a exprimat un lider politic.

La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care toţi istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul "naţiunii culturale". Prin "naţiuni culturale" autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie...modificate, pentru că ele nu mai corespund "criteriilor culturale", după care ar urma "spiritualizarea" lor, cum le place unora să spună. Primele victime se cunosc: Iugoslavia şi Cehoslovacia. Promovarea acestor jalnice supoziţii în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă dezvăluie, de fapt, ţelul urmărit. Eforturile patrioţilor români pentru ca ţara aceasta să cunoască o înflorire reală economică şi socială, pe măsura timpurilor în care trăim, să realizeze un adevărat stat de drept şi profund democratic au intrat într-un nedrept con de umbră. De fapt o "Românie suverană şi independentă', cum suna şi generosul crez politic al seniorului Corneliu Coposu, o Românie a Păcii în marele buchet al statelor Uniunii Europene, unde "spiritualizarea graniţelor, a frontierelor dintre diferite ţări " nu înseamnă -după cum remarca încă din perioada înterbelică chiar marele nostru diplomat de talie europeană, Nicolae Titulescu- acceptarea recroirii geografiei politice europene (după care unii politologi şi destabilizatori revizionişti ai situaţiei politice actuale visează nostalgic, făcând demersuri aberante pentru ca acest proces să se realizeze cât mai curând posibil A.D.), ci "ca o adâncire a colaborării şi încrederii, pe baza egalităţii în drepturi ale tuturor ţărilor suverane şi independente".

Acei care nu sunt legaţi trup şi suflet de acest popor şi de această ţară, nu pot înţelege -şi poate că nici nu vor, deşi trăiesc în această ţară, unde li se asigură condiţii de viaţă ca nici unde în vreo altă ţară-, de ce românii patrioţi acordă o aşa de mare importanţă trecutului lor zbuciumat şi eroic". Istoria - remarca marele nostru istoric, Nicolae Iorga - care se putea crede până acum o materie pe lângă celelalte, se invederează din ce în ce mai mult că este o necesitate pentru conştiinţa umană: "şi pentru chibzuirea împrejurărilor, şi pentru tragerea concluziilor şi pentru îndemnuri şi pentru mângâieri."

Afirmaţiile cinice, ofensatoare, profesate de un om politic, care se pretinde a fi şi istoric, trăind un şir de ani în străinătate, după care "Invocarea milenarismului nostru este inadmisibilă", că "Noi (românii) suntem un amestec divers de cumani, de pecenegi şi de toţi care au venit peste noi" pot fi însă infirmate, recurgând la memoria documentelor istorice.

Cercetări şi descoperiri noi, arheologice şi documentare, demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că istoria poporului român nu începe nici cu cumanii sau pecenegii şi nici cu cotropirile romane în Dacia străbună şi cu învingerea regelui erou, Decebal. Existenţa lui etnică, cultura lui materială şi spirituală precede cu milenii acest moment "trecător" din istoria lui zbuciumată. Ea nu începe nici cu istoria geto/dacilor -părinţi autohtoni ai poporului nostru, cum ar fi ispitiţi unii să creadă. "Dacă vrem să vorbim de continuitate -remarca în mod strălucit Mircea Eliade_ ea trebuie căutată la un nivel mult mai adânc decât cel circumscris de istoria Geto/dacilor, a Daco-romanilor şi a descendenţilor lor, Românii. Căci cultul lui Zamolxis, la fel ca şi miturile şi simbolurile care stau la baza folclorului religios al românilor, îşi au rădăcinile într-o lume de valori spirituale care precede apariţia marilor civilizaţii ale Orientului Apropiat şi ale Mediteranei".

Celor care ţin cu tot dinadinsul la vechile supoziţii din istoria poporului român s-au alăturat politologii de duzină, răsădiţi ca ciupercile, peste noapte, după anul 1989, care n-au întârziat să-i blameze şi să-i eticheteze pe toţi acei istorici care au îndrăsnit să pună în lumină faţa adevărată a istoriei noastre, drept "naţionalişti", "şovini", ba chiar "fascişti", "protocronişti", în cel mai rău sens al cuvântului. Scopul, contrar rigorilor ştiinţifice, urmăreşte nu numai denigrarea, pentru că, prin noile descoperiri arheologice şi cercetări istorice, se susţine necesitatea nu numai a se rescrie istoria românilor, dar şi schimbarea ordinii valorilor pe scena Istoriei Universale, în favoarea poporului român. Aceşti politologi transnaţionali, pripăşiţi în România, sunt "dispuşi -după aprecierile lui Nicolae Densuşianu- să vadă valori oriunde, nu numai la ei acasă, nu ! "

Mai mult, aceşti politologi sunt incapabili să întreţină un dialog sincer, obiectiv.

În acest context istoric deosebit de complex, dobândeşte o şi mai mare actualitate nevoia revederii istoriei noastre naţionale din perspectiva noilor descoperiri ştiinţifice, care să pună în adevărata lor lumină cu obiectivitate şi onestitate, procesele, fenomenele şi faptele istorice aşa cum au fost ele în realitate. Iată de ce suntem întru totul de acord cu concluzia istoricului francez, academicianul Jean Jaques Amper (1800-1864) care considera, pe bună dreptate, că "Se va rescrie mereu istoria, pentru că idealul istoric, ca şi idealul artei şi poeziei nu va fi niciodată complet realizat. S-ar părea că nu ar trebui să fie aşa, s-ar părea că faptele fiind cunoscute s-ar putea scrie odată pentru totdeauna o istorie definitivă. Dar faptele nu sunt istorie, ele nu sunt decât învelişul, precum marmura îi este statuii; la fel cum sculptorul trebuie să facă să iasă din fapte-forma şi viaţa."





AUTOR Augustin DEAC



In acest sens, cititi "Ei, VLAHII, au fost daci si dacii suntem noi", un articol scris de dr. Napoleon Sãvescu si publicat de Arim pe http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/
Sursa: DACIA magazin - martie 2003

joi, 4 martie 2010

Aşezări dacice şi necropole din sud-vest România (2nd c. BC-1st c. AD)

Valeriu Sîrbu, Muzeul Brăilei, Brăila, România si Margareta Arsenescu, Universitatea Bucureşti, Bucureşti, România,

Analiză a relaţiilor dintre lumea "de viaţă" şi afterworld "" în această regiune şi perioada este extrem de interesant, după cum arată o serie de caracteristici originale: a) nu există vestigii funerare numai între 170/150 - 50 î.Hr. ; după această perioadă, ele sunt lipsite de până la cucerirea romană (106 d.Hr.), b) luând în considerare inventar funerar, am putea atribui aceste vestigii de razboinici, mai ales călăreţi, atâta timp cât avem doar câteva bucăţi de informaţii cu privire la post-tratament cu moartea a restului populaţiei; c) aşezări şi cetăţi continua existenţa lor, toate de-a lungul acestei perioade, care este după mormintele devin "invizibile". d) cu toate că vestigii funerare şi aşezările sunt cunoscute în întreaga regiune, numai în cazuri excepţionale, cei doi ar putea fi legate de un altul.

De aceea vom vorbi despre prima descoperiri funerare şi aşezări şi, în final, vom încerca să dea o explicaţie. Analizele noastre va lua în considerare numai acele elemente ale vestigii de utilă pentru acest subiect al acestui colocviu.
Zona geografică ne referim la include regiunile Banat, Oltenia, Vest Ţara Românească şi Transilvania de sud-est (fig. 1); cu toate acestea, vom lua în considerare descoperirile de alte domenii, precum, şi anume sudul şi nordul Dunării, în vederea pentru a face unele analogii şi comparaţii.
Perioada în analize este de aproximativ trei secole (200 î.Hr. - 106 d.Hr.) lungi, atunci când schimbările profunde au avut loc în credinţele şi practicile funerare ale geto-dacilor (Sîrbu 1985, p. 89-126; 1993; 2002, p. 374-393; Universitatea Babeş 1988, p. 3-32) . Analiza vestigii funerare din acest ora şi locul unde a generat diferite, uneori chiar contradictorii opinii, cu privire la originea lor culturale sau etnice. Ei au fost atribuite la celţii (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p.17-33, Popescu 1963), tracii (Nikolov 1990, p. 14-26) sau de la comunităţile mixte de daci şi celţi (Zirra 1971, p.234 , 1976, p. 181; Sîrbu 1993, p. 25). Fundalul documentar disponibile la un moment dat, în timp sau în amestec de factori politice şi ideologice în interpretarea de istorie pentru o jumătate de secol de cont pentru o parte din această confuzie.
Elementele găsite în Gruia i-au permis lui V. Pârvan (1924, p. 35-50), pentru a analiza piese de informaţiile disponibile din istorici antici cu privire la evoluţiile din mici şi mijlocii de zona Dunării în ultimii trei secole înainte de zona de pre-creştine. V. Pârvan a spus în lucrările publicate pe vestigiile identificate la Gruia că celţii erau deja prezenti în regiunea Orientului Dunării, şi anume zona dintre Belgrad şi Vidin, pe la mijlocul secolului al IV î.en, care a împins populatia tracilor şi iliri mai departe est (Pârvan 1924, p. 43-46). V. Pârvan a datat mormintele din Gruia la mijlocul 3a-lea î.Hr. şi a crezut el a fost a face cu celţii care Brennus lăsat în urmă în Moesia pentru a lupta Gets şi Triballi, cu ocazia expediţiei balcanice (278-277 î.Hr.). Un act de faptul că ar trebui să morminte urnă incinerare de la data de 4 - 5 secolele lea î.Hr. au fost găsite în Gruia (Crăciunescu 1999, p. 46).
Studiu realizat de CS Nicolaescu-Plopşor, cea care a adus la cunoştinţa arheologii "vestigii din Oltenia, a marcat un început în stare proaspătă în investigaţii cu privire la identificarea corectă a elementelor care fac parte din colecţiile muzeelor locale (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p.17-33). El a subliniat modul în care războinic morminte reprezentat grupul de nord-dunăreni, care a inclus elemente celtice-tip, dar de asemenea, remarcat prezenţa artefacte tracice (pumnale curbate, biţi căpăstru şi hand-made nave) (Fig. 2-4). Vlad Zirra adus o contribuţie esenţială la cercetare pe vestigiile celtice, ca studiul său continuă să fie o bază pentru tipologice-analiza cronologică a elementelor La Tène găsite în spaţiul carpato-danubian (Zirra 1971, p. 171-238).
Având în vedere prezenţa multor bine structurată şi, din data de aşezări şi necropole prezente în interiorul arcului carpatic (Zirra 1971, p. 171-238), o problemă ce în ce mai interesant este apariţia unor celtic vestigii arheologice, dar la o dată ulterioară şi la sud de Carpati, vizibil concentrat în România sud-vest. Cele două categorii de vestigii sunt nu numai în diferite domenii şi datează din diferite perioade de timp, dar au, de asemenea istorii diferite.
Prezenţa bratari cu sisteme de închidere Steckverschluss (Fântânele, Murgeni) sau simple, cu capete apărea cu litere aldine (Copşa Mică, Şeica, Archiud, Fântânele), fibule de timpuriu Dux (Fântânele, Murgeni) stau dovada prezenţei celţilor aici de la cât mai devreme Lt. B1 - B2 locotenent, şi anume de la ultima treime a secolului al 4-lea - începutul secolului al 3-lea î.Hr. (Zirra 1991, p. 177-184; Rustoiu 2005, p. 45-64).
Vestigiile celtice sunt concentrate în podişul Transilvaniei şi de câmpie, plus bazinul superior al Somesului, în timp ce vaile din jur (Haţeg, Hunedoara, Fagaras, Bârsa, sf. Gheorghe şi Ciuc) nu au nici o necropole sau aşezări, ci doar morminte izolate sau de produse (Sîrbu 2006, fig. 1-2); pe de altă parte, aceste văi, şi apoi Banat şi Maramureş, au inclus concluziile dacice - adevărat, doar câteva până în prezent (Sîrbu 2006).
Acest lucru sugerează că celţii ocupat teritoriul dintre Mureş şi Someş, la vest de Munţii Apuseni, iar câmpiile şi de podiş în intra-spaţiul carpatic, plus vale în bazinul superior al Someşului (Zirra 1974, p. 138-164; Vaida 2004, p. 375-392; Voinescu 2001).
Nu există constatări de vestigii celtice de acest gen din Transilvania după 2-lea î.Hr. ND (lipsa de centre oppida este revelator în acest sens), dar cauzele dispariţia lor nu sunt încă clare. Pe de altă parte, concluziile dacice în acest domeniu, în creştere a numărului incepand cu mijlocul secolului al 2-lea î.Hr..
Este dificil să admită că dacii asimilate celtii, deoarece vestigiile celtice păstrarea caracteristicilor acestora până la sfârşitul anului, şi inventarul de aşezări dacice si cetati din II 2 - secolele 1 st î.Hr. arată descrescătoare a influentelor celtice. Poate că, migraţia celtii "la vest urmat atât cauze interne şi puterea în creştere a dacilor. Cursul acestor razboinic dacice din Carpatii de sud-vest poate fi jucat un rol aici (Rustoiu 2002, p. 25-40), o problemă care va fi tratate cu spre sfârşitul anului. Acesta poate fi, de asemenea, că rezolvarea bastarnilor "în nord-Republica Moldova centrală în jur de 200 î.Hr. (Universitatea Babeş 2001, p. 522-529) împins dacii acolo spre Transilvania.
Documentaţia disponibilă, în prezent, permite una până la data de constatările Celtic la 330/220 - 170/160 î.Hr., dar poate celtii au rămas la vest de Munţii Apuseni, până la a doua jumătate a 2-lea î.Hr. II-a.
Literatura de specialitate, de la locul de muncă Zenon Woźniak a lui, încă mai utilizează conceptul de Padea "-Panagjurski Kolonii grup" pentru a desemna, de la un cultural-punct de vedere arheologic, vestigiile în Bulgaria (în special din regiunea de nord-vest), Serbia de nord-vest şi de sud-vest România (Woźniak 1974). Unele dintre descoperiri primul de acest tip, găsit în cele două localităţi omonim - Panagjurište şi Padea (V. Zirra 1971, p. 234, de referinţă 303 si fig. 23/16, 18, 20, 22, 26, 29), punctul aici pentru un aspect cultural al vârstei de fier al doilea în regiunea în cauză. Totusi, acestea nu sunt printre constatările cele mai spectaculoase, cum ar fi cea de la Panagjurište (Najdenova 1967, p. 70-74); Dimitrova, Gizdova 1974, p. 321-331; 1975, p. 321-331, 1975, p. 39-87). 39-87).
Descoperiri funerare
Mormintele plate. Avem de-a face cu 40 de descoperiri, cu mai mult de 90 de morminte au confirmat, cele mai multe dintre ele fortuite, inclusiv o necropola - Spahii, grupuri mici de morminte, cum ar fi Cetate (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947 p. 19-20) sau Cepari, Corlate ( Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 22-23), Gruia (Pârvan 1924, p. 35-50; Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 26), Padea (Zirra 1971, p. 234, nota de subsol 303), Chirnogi (Şerbănescu 2000, p. 34-35) morminte izolate sau doar obiecte izolate, în principal arme (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 17-33; Zirra 1971, p.222-228, ABB. 23; Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 77-91).
Uneori, chiar şi săpături sistematice (Rast) nu a gasit nici oase incinerate, ci doar obiecte de inventar (Tudor 1968, p. 517-526), în sensul am putea fi aici pentru a face fie cu cenotaphs sau depozite votive.
O adevarata necropola a fost identificat la Turburea-Spahii şi Remetea Mare.
Săpături Salvage, Turburea-Spahii (judetul Gorj) a evidenţiat aproximativ 30 de morminte de incineraţie plat, aproape toate le-incineraţie în groapă. Doar un mormânt este un caz de incineratie urnă (M10), dar pot exista alţii au fost printre cele distruse. Element mai multe obiecte din sticla au fost publicate, care ar putea fi inventar de 9 morminte: arme şi unelte de harnaşament (cel puţin o sabie LtD1 de fier, avangarde, lama unui cuţit curbe, un pinten LtD1, un pic căpăstru, fragmente dintr-un scut Materiale de cherestrea (?), toate acestea fier, apoi unele accesorii de îmbrăcăminte şi bijuterii (extremităţile de cupluri din foi de argint, fragment dintr-o fibule de bronz, un alb-gălbui perle de sticlă, un fragment de brăţară din sticlă albastră, cu o alb zig-zag de finisare si un fragment dintr-o navă de Situla. Zona de necropola a dat de mai multe nave de fragmente ceramice, cele mai multe dintre ele realizate manual (inclusiv halbă-urnă), dar, de asemenea, fragmente de ceramică roata-a făcut. vestigiile de decontare, au fost observate în apropiere, o contemporane cu necropola, de asemenea, distruse de lucrari agricole. Unele elemente din inventarul de complexe au fost salvate (Gherghe 1978, p. 15-31)
Salvage săpături în Chirnogi (judetul Calarasi) gasit 6 apartament in-morminte groapă de incinerare, care stau dovada existenţei unor vestigii astfel în mod semnificativ mai departe în jos pe Dunăre. Doi dintre morminte, morminte, probabil, razboinic, s-au site-uri de unelte de harnaşament, bucăţi de un coif de bronz şi o bracelet de fier cu trei Oves, în timp ce alte patru morminte au avut doar o cu roata din halbă dacice puţin, toate de acelaşi tip, depus pe partea de sus a oaselor (Şerbănescu 2000, p. 34-35)
În Remetea Mare (judeţul Timiş), Florin Medeleţ cercetate o necropola cu 17 de morminte (16 incinerare, o înhumare), plus 3-4 morminte distruse. Trei sau patru au fost morminte de incineraţie în urne, cu capace, care au fost mîna nave care pot fi atribuite la daci, plus un mormant de inhumatie cu un sortiment de elemente Illyric de sex feminin. S-ar putea face cu o comunitate cu o majoritate de Scordiscians, a ajuns aici după expediţia din Balcani, dar că nu a trecut mult timp aici, pentru că inventarul este de la un interval de timp îngust (în jur de 270 - 240 î.Hr.) (aşa cum a constatat de către colegul târziu Florin Medeleţ şi de Aurel Rustoiu).
Deşi acest necropola este de la aceeaşi perioadă ca şi vestigiile celtice din Transilvania şi Munţii Apuseni de Vest, şi anume înainte de descoperirile de la Padea "-Panaghiurski Kolonii" grup în România de sud-vest, prezenţa sa în Banat şi aparent aparţinând Scordiscians ne-au condus la cred că ar trebui să fie luate în considerare. Evident, acesta este numai după constatările aici sunt publicate pe care le putem compara-le bine cu vestigii din Transilvania şi Oltenia.
Un alt articol reprezentativ este mormânt plat incinerare în Corcova (judeţul Mehedinţi), site-ul unei roţi gri-a făcut cana-urnă şi a unui inventar funerar constând din arme îndoite şi arsă (o sabie lungă în teacă său, un pumnal curbat într-o decorat teacă, un varf de lance - toate dintre ele de fier), o ceaşcă şi două La Tene C fibule de fier, foarte deformată (Stîngă 1992, p. 154; Sîrbu, Rustoiu, Crăciunescu 1999, p. 217-229) (Fig. 6) .
Noi va introduce în scurt timp o parte din caracteristicile acestor constatări.
Exterior formă - numai morminte plate.
Ritul funerar - incineraţie în exclusivitate.
Ritualuri. 80% din descoperirile revelat-incinerare în groapă, în timp ce într-un număr mic de cazuri au folosit urne (Padea, Corcova, Gruia, Spahii, Slatina), de obicei, o oase câteva incineraţi au fost depuse. De incinerare a morţilor a avut loc în altă parte; numai la Spahii am putea fi identificat rug (Gherghe 1978, p.16-17), dar ar putea fi, de asemenea, incinerare a ofertei, deoarece nu oase umane au fost găsite în zonă.
Uneori, gropi, de obicei, circulare, au fost arse, iar obiectele au fost trecute prin foc şi îndoite, în special de arme.
Inventar recuperate funerar constă în principal de arme şi muniţii, ham de viteze, apoi accesorii de îmbrăcăminte şi bijuterii, foarte rar, vase ceramice (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p. 17-33; Zirra 1971, p. 134-137; Sîrbu, Rustoiu 1999 , p. 77-91; Sîrbu, Rustoiu, Crăciunescu 1999, p. 217-229) (Fig. 2-4).
Unul de multe ori constată că arme, cele mari, în special, (sabia, vârful de lance şi scut), au fost îndoite şi introduse pe rug, împreună cu cei morţi. Rămâne de văzut măsura în care această parte a ritualului poate diferenţia tracii de la celţii, dat fiind faptul că această practică este, de asemenea documentat în târziu necropole Halstatt (Vulpe 1967 pl. 20 / 4, 22/11, 16, 20 / 9).
Armele ofensivă sunt sabiile lung (de circa 27 de articole în 21 de localităţi), cuţite, Spears (aproximativ 50 de articole în 27 de localităţi) şi pumnale curbate (aproximativ 22 de articole în 18 localităţi), în timp ce scuturile alcătuiesc cele defensivă (Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 80-81) (Fig. 2/1-12; 3/1-3, 5-8; 4 / 1, 3, 5).
Ca regulă, uneltele de harnaşament compune din traco-Frau, capastru de tip, dar există şi alte tipuri de asemenea (Zirra 1981, p. 124-128; Werner 1988, p. 81-101) (Fig. 2 / 13, 3 / 4) .
Bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte, în special de fibule, care nu sunt faptul că numeroase sau modificate, sunt, de o schimbare, ghiduri cronologică de important, deoarece data de la C2 locotenent - Lt. D (Popović 1991, p. 319-324; Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 82-84) (Fig. 4 / 4, 6-7).
Centurile găsite la Corlatele (Fig. 4 / 11), de bronz şi catarame de fier (Babeş1983, p. 196-221), a margele si bratari de sticlă forma o altă categorie de obiecte.
Nu sunt de faptul că navele ceramica multe şi sunt toţi de origine dacică, care ar putea fi explicat fie prin lor de a nu fi recuperate în timpul descoperiri fortuite, deşi prezenţa lor a fost menţionat, în căutarea lor sau mai putin spectaculoase decât uneltele de arma. În timp ce o găsite în Oltenia, fie de mîna borcane şi tipic cani dacice, sau căni şi plăci găsit, de asemenea, de pe teritoriul Scordiscian (Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 84), toate navele din Transilvania sunt de mîna şi sunt caracteristice ale dacilor, fie că este vorba borcane şi căni (Ciugudean 1980, p. 425-432; Moga 1982 p. 87-91).
Cronologie. Analiza de inventar funerar al tuturor acestor descoperiri arată lor datează din C2 locotenent-D1, şi anume între 170/160 - 50 î.Hr..
Ca şi în mai mult de 70% din descoperiri, armament, echipamente militare şi a uneltelor de harnaşament s-au găsit, am putea presupune erau războinici, în principal, călăreţi (Nicolăescu-Plopşor 1945-1947, p.17-33; Sîrbu, Rustoiu 1999, p. 88), din păcate, un număr mic de oase incinerate au fost recuperate şi avem până acum numai trei analize antropologice, realizat de Alexandra Comsa, doi de la Blandiana si unul de la Tărtăria, prin urmare, toate am putea face este de a emite consideraţii generale.
Morminte tumulare. În aceeaşi regiune ca şi mormintele plat, morminte tumulare au fost lansate - toate dintre ele incineraţie şi care aparţin bărbaţi adulţi - în Oltenia, Poiana (Berciu 1934, p. 25; Vulpe 1976, p. 208), Ţara Românească de vest - Lăceni şi Orbeasca de Sus (Moscalu 1977, p. 329-340) şi Transilvania de sud-vest, precum şi, Cugir (Crişan 1980, p. 81-87) (Fig. 6) şi Călan (Rustoiu, Sîrbu, Ferencz 2001-2002, p. Obiectele găsite în interiorul mormintele tumulare, similare cu cele ale celor plat, care se adaugă, uneori, căşti de protecţie şi cămăşi de mail, ne permit să se presupună că acestea aparţineau călăreţi aristocrat (Vulpe 1976, p. 193-215; Babeş 1988, p. 5-8; Sîrbu 1994, p. 83-121; Rustoiu 1994, p. 33-37). Navele sunt ceramică dacică, dar uneori am găsit importurile elenistice. Astfel de morminte au fost, de asemenea, inaugurat în restul Ţara Românească şi Moldova şi ele de la data de 1 secolul I î.Hr., în sud de Carpaţi şi Transilvania de sud-vest şi din secolul 1 AD din Moldova (Vulpe 1976, p. 193-215; Universitatea Babeş 1988, p. 7; Sîrbu 1994, p.135). După evaluarea situaţiei din aceste morminte în apropiere de centre rezidenţiale dacice, daco sau elenistică origine a navelor de ceramică şi majoritatea obiectelor metalice, putem conchide au îngropat acolo aristocraţi războinic dacice.
Un număr mare de morminte tumulare sunt concentrate la sud de Dunăre, în aceeaşi perioadă. De multe ori, ei alcătuiesc necropole reale, cum ar fi în Altimir, Gorna Malina, Târnava (Theodossiev, Torbov 1995, p. 11-58) sau de cei din jurul oraşului Vraca (Theodossiev 2000)
Tradiţie de tumuli de constructii este deja înregistrate în epoca bronzului târziu şi a fierului în vârstă fragedă trac şi Autariat zona de locuit (Theodossiev 2000, p. 26), dar acest tip de monument funerar nu mai este prezentă în lume orientale celtică a 3-lea-secolele 1 st î.Hr. (Todorović 1968, p. 16-18), care sugerează fie că tumuli poate să aparţină populaţiile locale - trac şi dacice, sau că au adoptat practica de la ei.
"Non incinerat oase umane în contexte non funerare". Un alt lucru interesant este prezenţa "non incinerat oase umane în contexte non funerar" peste tot zona de excavat. Vorbim aici despre schelete întregi, părţi de carcase şi oase izolate - a craniului sau orice altă parte a corpului (Fig. 7). Acestea au fost dezvelit în aşezările de Divici, Ostrovul Şimian, Celei, Ocniţa, şi vom adăuga la toate aceste "Orlea domeniul gropi", care conţine 23 persoane fizice (Comşa 1972, p. 65-78). Constatări similare sunt cunoscute în toată zona de geto-dacilor "locuinţă, fiind o caracteristică a perioadei de" graveless ", o situaţie care poate fi întâlnit în alte regiuni culturale de asemenea.
Ele nu fac parte din categoria de morminte comune, atât timp cât caracteristicile lor sunt în mod evident diferite: ele nu sunt găsite în necropole, dar în interiorul aşezărilor, în gropi izolate sau locuri de cult; nu există reguli în înlătura şi de orientare, Piese de schelet sau oase izolate alcătuiesc un procent mare de aceasta, mai multe schelete întregi sunt în poziţii anormale sau purtând urme de violenţă, exista o multime de copii, dar nu şi bătrîni, şi nu există stocuri tradiţionale (Sîrbu, 1986, p. 91 -108, 1993, p. 31-36, 86-100, 1997, p. 193-221; Universitatea Babeş 1988, p. 13-16).
Descoperirile recente din Hunedoara - Gradina Castelul arată unele caracteristici neobişnuite. Ne-a face cu doar 24 de inhumed decedat, cuprinzând aproape 36 de persoane fizice, cu un număr de caracteristici neobişnuit: nu morminte au fost sapate pentru morţi, în schimb, cavităţilor prezente în piatră au fost utilizate, cei morţi sunt toţi copiii, nu există nici o manieră consecventă a depozitare sau să orienteze mort, cele mai multe dintre ele s-au aşezat într-o singură bucată, dar există, de asemenea schelete care lipsesc piese sau unele sunt doar craniul sau oasele postcranial, inventarul constă în cea mai mare parte de articole de îmbrăcăminte şi de arme şi nu există nici ceramica. Numai trei incinerat decedate au fost găsite, tot de pe ei tineri, intre 16 si 22 de ani, una dintre ele fiind un razboinic; constatările înapoi la data de 40/50 - 106 î.Hr.. (Sîrbu, Luca, Roman, Purece 2005, p.18-19; mai mult pe acest lucru în prezentul volum).
Aşezări şi cetăţi
Nenumărate sud aşezări, fortificate sau nu, si cetati, datand din al 4-lea -3 secolele II-III î.Hr. şi secolul al 2-lea î.Hr. - 1 secolul AD sunt prezente din Carpaţi şi la nord de Porţile de Fier. După cum ne referim acum numai la 2 secolul II î.Hr. - 1 secolul I d.Hr., ne permit să amintim câteva dintre ele: Socol (săpături Caius Săcărin), Stenca Liubcovei, Divici (Guma, Rustoiu, Săcărin 1997, p. 401-427 ) (Fig. 8), şi Schela Cladovei (Boroneanţ, Davidescu 1968, p. 253-259), pe malul stâng al Dunării, la nord de Portile de Fier, Celei, Gropşani (Popilian, Nica 1998, p. 43 -- 95), Sprâncenata (Preda 1986), Bâzdâna (Tătulea 1984, p. 92-110), Spahii (Gherghe 1978, p. 15-31) şi Ocniţa (Berciu 1981), în Oltenia, Cugir (Crişan 1980, p. 8), , Costeşti, Piatra Rosie (Daicoviciu 1954), Şeuşa (Ferencz, Ciuta 2000, p. 22-29), precum şi Lancrăm (Popa, Simina 2004) (Fig. 11), în Transilvania de sud-est.
Inventar al acestor aşezări dacice este aproape în întregime, precum şi obiecte celtice reprezintă mai puţin de 0,5% (nave de grafit, bijuterii, accesorii de îmbrăcăminte, mai ales fibule). Desigur, elenistică şi romană importurile au fost de asemenea găsit în site-uri, dar acestea nu sunt reprezentative pentru analiza noastră, importanţa lor este de numai cronologică. Două obiecte excepţionale, poate de Celtic sau de origine galo-romane sunt masca de Ocniţa (Berciu 1981, p. 100-101), precum şi bustul lui Piatra Rosie (Daicoviciu 1954, p. 117-118, fig. 37-38).
Printre aceste site-uri, ne propunem să introducă Ocniţa, cu două complexe culturale: camera de Underground nr. 2, care conţine un inventar bogat şi variat - arme, uneltele de harnaşament, bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte, figurine antropomorfe şi vasele de ceramică, multe dintre ele pictate (Berciu 1981, p. 80-96) (Fig. 10) şi nr groapă. 125, cu 28 de obiecte de întregul ceşti (opaiţ, borcane, scut Materiale de cherestrea, teaca pumnal, fibula, etc) (Berciu, Iosifaru, Diaconescu 1993, p. 149-156) (Fig. 9). După cum se poate vedea, numai anumite obiecte sunt similare cu cele descoperite în morminte (suliţă şi capete de săgeată, căpăstru, Materiale de cherestrea scut, peroneu).
O atenţie specială trebuie acordată aşezările întărite în jurul zonei locuinţă Scordiscian, cum ar fi site-urile din Židovar şi Mihailovac, fortificate cu un şanţ şi vallum de apărare. Inventar arheologic aici, datand din secolele II-2-st 1 î.Hr. (şi, poate, 1 AD secolului) este formată în principal din ceramică, bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte (fibule, în special), cuţite şi unelte de harnaşament, care s-au omologii lor din regiunea civilizaţiei La Tene. Cu toate acestea, unele dintre produse ar putea fi clasificate ca fiind efectuate în moda La Tene, dar nu caracteristice civilizaţiei celtice. Anume, cuţitele curbe sau Ltd pinteni fac parte din elementele care celţii împrumutat de la zonele de locuit, în nord şi nord-vestul Peninsulei Balcanice (Bozic 1984, Fig. 3)
De asemenea, menţionat faptul că, aşezările întărite în Židovar şi Mihailovac includ destul de navele de câteva dacice (aproximativ 10% din toate elementele din Židovar), probabil din cauza relaţiilor comerciale strânse între cele două popoare, precum şi de o prezenţă dacice etnică în mediul Scordiscian. Tipurile de nave caracteristice ale dacilor şi Scordiscians (Popović 2000, p. 83-111) sunt destul de diferite pentru a fi în măsură să le spun în afară, în site-urile din această regiune, ceea ce înseamnă o-ar putea elaborează statistici fiabile, mai degrabă de prezenţa lor în diferitele tipuri de descoperiri. Sudul Banatului, în imediata vecinătate a Dunării (Popović 1989-1990, p. 165-176), este o zonă destul de consecvent în ceea ce priveşte cultural-arheologice, sensul Dunării, în jurul Portile de Fier, nu pare să fi constituit o frontieră politică.
Este evident că aşezările întărite în România de sud sunt dacice. Pe baza documentaţiei disponibile, nu pozitiv culturale, arheologice sau clasificarea etnică este posibil pentru centrele fortificate din nord-vestul Bulgariei. Pentru moment, nu cetati cu caracteristică zid de piatra ale lumii dacice de nord s-au atras atenţia, cum ar fi cele în Munţii Carpaţi (Glodariu 1983, p. 75-130; Antonescu, 1984, p. 99-174), cu toate că unii cercetători nu menţionează prezenţa de fortificaţii pe munţilor, în nord-vestul Bulgariei (Theodossiev 2000). Ce apariţia de obiecte, de asemenea, prezent în zona de Scordiscian La Tène puncte în această regiune este existenţa unei vieţi de tranzacţionare activă în Balcani, dincolo de frontierele instabilă, uneori, a unui număr de entităţi politice din antichitate tarziu.
Consideraţii finale
Studiile realizate până în prezent de apel pentru o analiză a vestigiilor în două părţi distincte: 170/160) - 50 î.Hr., pe o perioadă care include mai multe cetăţi şi aşezări, precum şi necropole; b) 50 î.Hr. - 106 d.Hr., cu nenumărate cetăţi şi necropole, dar nici unul dintre vestigiile comune funerare.
Pentru prima perioadă, săpăturile arheologice atesta o realitate remarcabilă: morminte dintr-o zonă de mare - nord-vestul Bulgariei, Serbiei de nord-est şi sud-estul România - arată inventarele funerare, mai degrabă similare: sabii lungi, cuţite de luptă, de tip celtic lanţurile de centură, pumnale dacice de tip şi Frau, capastru, plus avangarde şi scuturi, în aşa-numitele Padea - Panaghiurski Kolonii de grup.
Cu toate acestea, anumite diferenţe de zonă există. La sud de Dunăre, şi anume în Serbia de nord-est, bijuterii şi Scordiscian-navele de tip sunt dominante, iar în nord-vestul Bulgariei, concluziile sunt fie trac, ilir sau dacice. Cu toate acestea, atunci când este vorba de nord a râului, de cele mai multe obiecte, navele de ceramică, în special, sunt de origine dacica.
Cu toate acestea, riturilor şi ritualurilor sunt diferite. În timp ce în sud de Dunăre nu sunt prea multe ca inhumaţie tumulare şi morminte plate cu totul, nu mai sunt decât morminte de incineraţie plat asociate cu stocurile de acest tip la nord de râul.
Aceste constatări arată standardizare de arme (sulita-sabie-scut şi, destul de des, cuţite, apoi Frau, capastru), în special pentru cavalerie, care ar putea indica o colaborare între aristocraţiile dacice, Scordiscian şi ilirice din regiune în timpul lor de expediţii de jaf la de Sud sau lupta împotriva ofensivei romane din Balcanii de nord.
Arheologii au considerat aceste morminte a apartinut mercenari, deoarece astfel de obiecte au fost, de asemenea, găsite în zone mai departe (coastelor de nord si de vest a Mării Negre).
În scopul de a stabili origini etnice şi culturale ale vestigii funerare, noi trebuie să ia în considerare aşezări, cetăţi şi locuri de cult din regiune. Pe malul nordic al Dunării, în principal, în apropiere de Portile de Fier, o serie de oraşe şi aşezări fortificate s-au descoperit (Socol, Divici, Stenca Liubcovei), care "fortificat" fluviul cel mare, iar acest lucru înseamnă Masters de la locul trăit aici.
Un număr de nave dacice au fost găsite în Scordiscian aşezări fortificate (Mihailovic şi Zidovar), uneori în cantităţi semnificative (10% la Zidovar) (Gavela 1952). Cum putem explica prezenţa lor? Fie prin intermediul relaţiilor comerciale dintre cele două popoare, sau de o prezenţă eficientă dacice de pe teritoriul Scordiscian, în sudul Banatului, apropie de Dunăre. În zona Portile de Fier, pe ambele maluri ale Dunării sunt similare în ceea ce rămâne arheologice sunt în cauză, care ar putea sugera Dunării nu a fost nici etnic, nici politic. Este evident că aşezările fortificate din nord-vestul Bulgariei sau România sud nu sunt legate de populaţie Scordiscian. Prezenţa Scordiscian-obiectele de tip constatat, de asemenea, în La Tène indică zona de nimic altceva, dar intens schimburilor comerciale în Balcani, dincolo de frontiere, de multe ori instabil, al anumitor entităţi politice ale antichităţii târzii.
Trebuie să ne amintim că materialele Scordiscian, Celtic, în general, sunt foarte rare în aşezările din nordul Dunării, mai puţin de 0,5%
Prezenţa unor morminte tumulare, cu un inventar similar ca şi în toată zona de nord-Dunăre, în apropiere de centre dacice rezidential, demonstrează existenţa unui aristocraţiei locale militare.
Dacă luăm în considerare realităţile arheologice ale Dunării de nord, am putea concluziona că în continuare trebuie să fie atribuită dacilor. Nu există dovezi arheologice pentru a atesta existenţa unor aşezări şi necropole Scordiscian, la nord de Dunăre, dar, cu siguranţă, ar putea exista unele morminte izolate Scordiscian.
Luminoase, în acest scop este descoperirea în Veliki Vetren, pe Muntele Juhor în Serbia, au fost un găsit un piept conţinând circa 14 de seturi de arme, uneltele de harnaşament, bijuterii şi accesorii de îmbrăcăminte caracteristică de cavaleri, elemente de tipuri de obicei găsite în mormintele această perioadă (Stojić 1999, p. 105-107). Aceasta descoperire este dovada faptului că astfel de clase de elemente circulat zone întinse şi popoare diferite, şi nu pot fi folosite ca argumente finale în atribuirea vestigii din aceasta zona la anumite grupuri etnice sau culturale.
Totusi, alte realităţi istorice sunt importante în acest sens: puterea Scordiscian a fost distrus de expansiunea romană până la sfârşitul anului II 2 - începutul secolului 1 î.Hr., în timp ce puterea dacice creşte în mod semnificativ de la începutul secolului 1 BC. Totusi, alte Realităţi istorice sunt importante În acest sens: Puterea Scordiscian o fost distrus de expansiunea romană până la Sfârşitul a 2-lea - începutul secolului 1 i.Hr., in timp ce puterea Dacice Creste in mod semnificativ de la începutul secolului 1 î.Hr. . Astfel, este dificil de a accepta nord Scordiscian dominaţie a Dunării, care este dovedit nici de surse scrise, nici de vestigii arheologice. Astfel, Dificil este de o accepta nord dominaţie Scordiscian a Dunării, de îngrijire dovedit este nici de surse scrise, nici de Vestigii arheologice. Mai mult decât atât, există dovezi arheologice pentru existenţa unor puternice comunităţi dacice la sud de Dunăre, unul dintre ei, în regiunea dintre Lom şi Iskar. Mai mult decat Atât, exista Dovezi arheologice pentru Existenţa únor puternice Comunităţi Dacice La sud de Dunare, unul dintre ei, în regiunea dintre Lom şi Iskar.
De exemplu, un loc important de cult a fost dezvăluită la Bagačina, constând din mai multe gropi (aşa-numita "domeniul de gropi"), cu abundente şi variate depozite votive. De exemplu, un loc de cult important de un fost dezvăluită la Bagačina, constând din mai multe gropi (asa-numita "Domeniul de gropi"), cu abundente şi variate depozite votive. Vaze nenumărate (borcane, cani, cesti, kantharoi, decorate în relief boluri) sunt tipice pentru a ceramicii dacice din II 2 - 1 st-lea î.Hr. (Bonev, Alexandrov 1996, p. 39-41, fig. 8) (fig .12). Constatări, unele dintre ele din perioadele anterioare, atestă existenţa unor comunităţi puternice dacice din apropiere. Din păcate, foarte puţine aşezări din regiune au fost excavat, motiv pentru care de cele mai multe vestigii sunt rezultatul unor descoperiri fortuite funerare.
Domeniile "de gropi" care conţin depozite, cum ar fi cel de la Bagacina sunt atestate în aproape toate geto-dacilor zona de "locuinţă pentru această perioadă (Sîrbu 1993, p. 96-100, 1997, p. 193-221).
De asemenea, importante descoperiri sunt compuse din elemente tipice silverwork dacice, uneori chiar şi în comori, cum ar fi cele din Galice (Fettich 1953, fig. 5-12) sau Jakimovo (Milcev 1973, p. 1-14). Avem de-a face cu tulpină cupe, navele mastos, phalerae figurativ, fibule cu colectari sau multi-bratari spirala realizate din plăci cu extremităţilor zoomorfe, toate dintre ele realizate din argint, uneori aurit. Astfel de elemente sunt caracteristice nord-dunăreni dacice de elită, în special cea din Transilvania.
Toate aceste tipuri de site-uri (aşezări, site-uri de cult, unele morminte, fortificaţii posibil masivului) şi artefacte (ceramică, accesorii de îmbrăcăminte, mai multe categorii de arme şi unelte de harnaşament, obiecte silverwork) sugerează că II 2-secolele 1 st nordul Bulgariei ar putea fi clasificate ca parte a geto "clasic-culturii dacice".
Constatările din Portile de Fier dovada stand regiune a existenţei, de către 200 î.Hr., pe de o aristocraţie războinic, cavalerie, în special, cu arme şi echipamente standardizate. Pe la mijlocul al 2-lea î.Hr. II-a, astfel de constatări apar în Oltenia şi Muntenia de vest, şi până la sfârşitul aceluiaşi secol, în sud-vestul Transilvaniei.
Morminte tumulare în România de sud-vest, precum şi în restul data de Ţara Românească de la sfârşitul II 2 - începutul secolului 1 î.Hr.. Inventar al aşezări şi obiecte funerare, în toate aceste categorii de morminte, navele de ceramică, în special, să indice avem de-a face cu dacii. Poate că nu este deloc întâmplător că cele mai multe dintre morminte cu arme sunt datate în prima jumătate a secolului 1 î.Hr., pe o perioadă de expansiune dacice, în principal, sub domnia lui Burebista (Crişan 1975).
Migrarea acestor războinici "de sud", pentru a Transilvaniei de sud-est ar putea fi cauzat de plecare al celtilor. Nu este întâmplător faptul că geto-dacii stabiliţi în regiunea centrul lor politice, militare şi religioase - la Grădiştea de Munte (Sarmizegetusa Regia), precum şi a construit sistemul de cele mai impresionante fortificaţii în societatea autohtonă (Glodariu et al. 1996).
Vestigii găsite în aşezări şi necropole din acest loc şi perioadă nu sunt relevante, atunci când am să evalueze relaţiile dintre "lumea celor vii" şi afterworld "sau lumii" de mort ".
Am avea, de asemenea aşezări şi necropole pentru prima perioadă, 170/160 - 50 î.Hr., dar o serie de alte aspecte apărea. Pe baza conţinutului lor, am putea spune Warriors, călăreţii în special, au fost îngropate în aceste morminte, dar ceea ce nu stim este modul în care acestea tratate alte tipuri de moarte (oamenii de rând, femei, copii, bătrâni). Anumite constatări, cum ar fi cele inclusiv catarame, fac parte din obiecte tipic feminine. Numai la Spahii am putea starea asocierea cu necropola de decontare propriu; ca pentru restul, ar trebui să fim bucuroşi să ia act de existenţa, în acelaşi loc şi timp, de vestigii funerar, împreună cu aşezări şi cetăţi. Datorită faptului că Warriors au fost îngropate în aceste morminte, este dificil să se compara inventarul lor cu aşezările ", deoarece rezultatul ar fi lipsită de relevanţă: în primul caz, este un inventar care a apartinut unei singure categorii (Warriors), în timp ce în al doilea, este un inventar necesare pentru toţi membrii comunităţii.
Astfel, avem următoarele dovezi şi motivele pentru atribuirea funerar plat rămâne la daci, şi nu la Scordiscians: toate orasele, aşezări şi morminte tumulare, în nordul Dunării sunt dacice, o parte din obiectele lor, în special a navelor, sunt de obicei dacice, în timp ce o serie de arme ofensive şi defensive reprezintă seturi de luptă standardizate, comune pe o arie geografică mult mai mare si inclusiv populaţii diferite.
b) situaţia devine mai gravă în ultimul secol şi jumătate anterior la cucerirea romană, o perioadă cu o mulţime de cetăţi şi aşezări, dar nu vestigii funerare. Lipsa de morminte este un fenomen comun peste tot geto-dacice zona de locuit (ca în anumite zone ale celţilor), şi nu ar putea fi explicat fie prin lipsa de cercetari sau de Herodot "(IV, 94) declaraţie despre tracii a şti cum să devină nemuritor!

Preluata dupa http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/acta%20V%20special%20number/915dacian.htm!

Religia Geto-Dacilor



by oceanuspos

Geto-dacii credeau ca spiritul omului e nemuritor,trupul fiind o impiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire,de aceea trupul biologic nu are nici un pret,poftele trupesti fiind ignorate cu desavarsire.

Nu exista absolut nici un regret asupra mortii la geto-daci,din contra,sufletul celui decedat intr-un mod razboinic se inalta catre Cer,spre Zalmoxis,stapanul nostru si parintele nostru Ceresc Universal.

La ce folos pentru un geto-dac sa se distreze in viata biologica foarte scurta,cand nemurirea lui era legata de Cer si de Zalmoxis,prin moartea trupeasca si eliberarea sufletului din temnita el va putea ajunge la zeul suprem.

press
http://oceanospotamos.wopd

Balada lui Zamolxe (Ballad of Zamolxe)



by Emdobrita
Despre Dacia, Zamolxe, Deceneu, Kogaion, Focul sacru, Misiunea Romania ("Gradina Maicii Domnului") si alte articole similare la adresa ... http://romaniaesoterica.blogspot.com/
Sursa versurilor ... http://oceanospotamos.wordpress.com/z...
Dacia era în antichitate ţara locuită de geto-daci, care erau împărţiţi într-un număr mai mare de triburi şi ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru şi Marea Neagră (est), Dunăre (sud) şi Carpaţii Păduroşi (nord). În anumite părţi chiar depăşeau aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".[1]
Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: ţărmul Mării Negre şi Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică şi Morava - spre vest, Carpaţii Păduroşi - spre nord, iar Muntele Haemus (lanţul Balcanilor) - spre sud. Capitala regatului era oraşul Argedava.[2]

Pestera Muierii



by alltruism

Pestera Muierilor (Womens cave)



by ice012006

Pestera Ursilor/Cetatile Ponorului-Peles/Catedrala Apuseni



by costincalin

Pestera scarisoara - Scarisoara Hoehle

Pestera Scarisoara Cave, Romania



by ccccornelius56

Fortress of Oradea, Cetatea Oradea, Romania



by ccccornelius56

Cetatea Oradea a supravetuit tuturor incercarilor la care a fost supusa. E timpul sa-i redam maretia

Cucuteni - archaelogical site, Iasi, Romania



by ccccorneliu56

Read more: arts.iasi.roedu.net/cucuteni/
Pe Dealul Cetatuiei, acolo unde au fost descoperite, pentru prima data, vestigii ale culturii neolitice "Cucuteni-Tripolye", s-a amenajat, in punctul "Pietrarie", un Muzeu Arheologic, deschis publicului; putem vedea tumulul nr.3 din cadrul necropolei princiare geto-dacice si artefacte din ceramica originale apartinand culturii Cucuteni.
Exista un proiect de reconstituire a unui sat neolitic de tip Cucuteni, astfel incat, ingloband actualul muzeu, sa se realizeze un parc arheologic in care vizitatorii sa vada, pe viu, viata comunitatii din epoca respectiva: realizarea uneltelor si armelor, practicarea torsului si tesutului, prelucrarea pieilor de animale, prepararea hranei etc. Din anul 2003, probabil din lipsa banilor, nu s-a mai mai intamplat nimic cu acest proiect.

Music:Yanni - On sacred ground

Horezu- Valcea Romania



by arescovici

Olar - Ceramica de Marginea - Romania



by popescucv

Cea ai veche asezare din neolotic,vatra de 5000 de ani.

Interactive Neolithic Vinca House Reconstruction



by vjevremovic

3D Reconstruction of typical Late Vinca culture house excavated by M.M. Vasic in 1912. Reconstruction is done according to Vasic's old plans, drawings and journals

STATUETE SI VASE ALE CIVILIZATIEI CUCUTENIENE



by dalilacecilia

CUCUTENI



by dalilacecilia

The most ancient civilization of europe



by PANNONcarpathius

Cucuteni-Trypillia Ancient Civilization of Europe ABNewsTV



by abnewstv

Collaboration between the experts of the national museums in Romania, Ukraine, and the Republic of Moldova has resulted in an intriguing and unique exhibition that captivates the visitor with the splendor and mysteries of an old Neolithic civilization, the CUCUTENI-TRYPILLIA.
Composed of more than 450 items, the collection is among the most significant discovered so far.
Tracing its roots back to the 5th millennium BCE. Cucuteni-Trypillia is considered to be the first great civilization of Europe having occupied the area that is now Romania, Ukraine, and the Republic of Moldova.




It would not be an understatement to describe the ceramics of the Cucuteni-Trypillia craftsmen as masterpieces. Starting around 5000BCE and enduring for nearly 1500-years these ancient artists produced pots and vessels that transmit the artists thinking and feeling, and fantasy by means of symbols and designs. At present there are more questions than answers about this important civilization. The more we find out about Cucuteni - Trypillia, the more this civilization becomes mysterious, especially with regards to the place and role in the world history.
ABNewsTV is a television production agency based in Rome providing comprehensive coverage of important news events, art, and culture as they occur and impact Italy. Our print and multimedia content is provided for and broadcasted on various important television networks, radio, newspapers and magazines in Spain.

Alba Iulia a fost cel mai mare oraş al Daciei Romane



by Darkl3x3

duminică, 28 februarie 2010

O interesanta ipoteza greceasca. Sfantul Apostol Andrei a petrecut in Dacia 20 de ani!

Un interviu acordat de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicte Apostolului Andrei (pe care il praznuim pe 30 noiembrie), intitulata “El a ridicat crucea pe geata”, jurnalului ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America, ne dezvaluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit “cartierul general” din Scythia Minor timp de 20 de ani!

In urma cercetarilor sale, George Alexandrou a constatat ca, din uriasul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune ca ar fi ajuns Andrei in cele patru calatorii misionare ale sale, lipseste o “secventa” de 20 de ani, cuprinsa intre intoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) pana la plecarea spre Sinopae si de acolo spre Patras, in Achaia, unde avea sa fie martirizat. Aceasta lunga perioada de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o in Dobrogea de astazi, unde isi avea ‘”cartierul general” in Pestera de care traditia i-a legat numele. De aici, ar fi intreprins calatorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunare, in sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut si chiar in teritorii mai indepartate. Dupa fiecare asemenea misiuni s-ar fi intors in pestera sa.

«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, dupa Hristos

Alexandrou explica aceasta lunga ramanere a apostolului in Scytia Minor prin faptul ca s-ar fi “simtit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteisti. Potrivit lui Flavius Josephus, preotii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca ascetii din desert. Societatea daca era foarte libera, femeile aveau aceeasi pozitie cu barbatii, spre deosebire de societatea greco-romana, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici in lume la acea vreme pentru ca nu aveau sclavi. Potrivit traditiilor romanesti si descoperirilor arheologice, dacii au devenit crestini datorita Sfantului Andrei insusi, in primul secol. Este firesc sa se fi simtit ca acasa in randul clerului dac si ca ei sa-l fi acceptat rapid si sa fie convertiti”, mai spune jurnalistul grec in interviul amintit. Alexandrou crede ca Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decat orice, dupa Hristos. “Cred ca Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut calatorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat sa plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales cand a fost la slavi, unde sacrificiul uman era inca practicat. Va puteti imagina: Era obosit sa treaca prin astfel de lucruri si cand a venit la daci... unde grecii si evreii erau acceptati in aceeasi masura si unde existau preoti sihastri asceti, se intelege cat de lesne s-a integrat. Putea sa predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci si o continuare a vechii religii. Au privit religia nativa ca prevestitoare pentru crestinism. Douazeci de ani inseamna mult si se intelege de ce romanii isi amintesc de el mai mult decat de alte traditii”, mai spune cercetatorul grec.

A fost Sfântul Andrei martirizat in timpul imparatului Traian?

George Alexandrou acorda o mare credibilitate traditiilor romanesti despre Apostolul Andrei, pe care le considera “cele mai de nadejde”. In baza lor, afirma ca, la vremea martiriului, apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodata, cercetatorul grec este de parere ca martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domitian sau Nero, conform traditiilor grecesti, ci la inceputul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, intre anii 95 d.Hr. si 105 d.Hr. El ia de baza traditiile romanesti si versiunea Sfantului Grigore de Tours a “Faptelor lui Andrei”, in care se spune ca inainte de martiriu, apostolul a avut un vis in care si-a vazut fratele Petru si pe Ioan Evanghelistul in Rai. Aceasta ar putea fi o referire indirecta la faptul ca apostolii Petru si Ioan murisera deja. Sfantul Epiphanius spune acelasi lucru, la fel si Pseudo-Abdia, episcopul Babilonului. De altfel, traditia greaca plaseaza moartea misterioasa a Sfantului Ioan Evanghelistul din Efes (cum ca ar fi fost ingropat de viu pana la gat si apoi corpul lui a disparut pur si simplu) in anul 102 sau 103 d.Hr. “De fapt, exista si acum cantece populare (romanesti n.n.) care vorbesc despre o intalnire intre imparatul Traian si Sfantul Andrei”, concluzioneaza cercetatorul.

Cele patru calatorii ale Sfantului Apostol Andrei

Conform cercetarilor intreprinse de George Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi realizat patru calatorii misionare impresionante, desfasurate intr-un teritoriu vast intins pe trei continente: Asia, Europa si Africa. Iata, in sinteza, posibilul traseu strabatut de neobositul propovaduitor:
Prima calatorie: Gaza - Lidda, in Palestina- Antiohia - Ancara-Edessa - Urfa (Turcia, in anul 36 d.Hr.) – Bythinia – Capadocia –Galatia - Pontul grecesc – Armenia – Caucaz - Ierusalim; A doua calatorie: Ierusalim –Antiohia –Cipru (cu vaporul) –Ephes (unde s-a intalnit cu Apostolul Ioan) –Antiohia –Niceea –Pont –Georgia –Parthia (Persia) –prin Kurdistan –Cynocefaloi (azi Balachistan, la granita cu dintre Pakistan si Iran – Sogdiana (azi Samarkand si Bokhara in Uzbekistan – prin Pakistan si Afganistan, pe Drumul Matasii) –Massagetae (China)- Altai – Marea Caspica -Kurdistan – Ierusalim; A treia calatorie: Ierusalim (anul 49, imediat dupa primul sinod apostolic) – probabil Egipt – Etiopia- Marile Lacuri (granita din Tanzania, Uganda, Rwana si Congo) - Zimbabwe – Etiopia- Meroe (in sudul Nilului) –Ierusalim; Aceasta misiune a fost una speciala, pentru ca ea a vizat, in primul rand, salvarea Sfantului Matei, capturat de triburi antropofage din zona actualei Zimbabwe. A patra calatorie: Ierusalim (dupa Adormirea Maicii Domnului) –Pont –Georgia –Caucaz – Marea Azov –Donetk (Crimeea) –Kiev- scitii din Ucraina- posibil Novgorod – Lacul Ladoga (Valaam) – posibil Solovki – posibil Marea Baltica - Scotia – posibil Marea Baltica - prin Polonia si Slovacia –Dacia –Sevastopol – Sinopae –Patras; Se observa ca Pontul grecesc a fost vizat in mod special de Andrei. Adica acele orase porturi de la Marea Neagra infiintate de greci. In acest context, se poate afirma ca apostolul ar fi putut ajunge in Scythia Minor inca din prima sa calatorie, unde ar fi putut lua contact si cu populatia autohtona, adica cu stramosii nostri daci. In decursul anilor, a revenit cel putin de trei ori in zona, de unde, in ultima calatorie, a pornit spre locul martiriului: Patras.

Apostolii au strabatut pamantul in lung si-n lat

George Alexandrou este un bine-cunoscut reporter international, de origine greaca, scriitor si comentator politic, absolvent al Universitatii din Grecia, un fost hippiot si calator pasionat, luptator pentru ecologie. A fost directorul unui ziar istoric din Grecia, director de emisiuni de stiri al unui post de radio din Cipru, a coordonat apoi un program saptamanal de stiri la Radio “Vocea Greciei”, pentru grecii din diaspora, calugarii greci ortodocsi din Siberia, imigranti din Pakistan etc. Este casatorit cu Olga, o ucraineanca de origine rusa, si are doi copii.

Este autorul cartii “El a ridicat crucea pe ghiata”, un volum de 1.000 de pagini dedicat calatoriilor Sfantului Andrei, care exploreaza sursele, traditiile, rutele si culturile apostolului, volum pe care il defineste ca fiind “un goblen cultural”. Ideea cartii s-a nascut la Manastirea Noul Valaamo din Finlanda, unde se retrasese sa scrie o carte despre kalash, descendentii lui Alexandru cel Mare de la granita de nord-vest a Pakistanului. Acolo s-a gandit insa ca ar fi mai bine sa scrie o carte despre sfintii karelieni ortodocsi. De la calugari a aflat insa ca Apostolul Andrei a fost in Karelia. Odata ajuns in Grecia, editorul sau i-a sugerat sa scrie despre acest apostol. Asa a ajuns sa cunoasca legende, traditii, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi si dialecte si a incercat sa vada daca diferitele traditii ale calatoriilor acestuia se potrivesc geografic si temporal, daca sunt macar posibile. Acestea toate au fost coroborate cu comentarii scrise despre vizita apostolului intr-o zona, ajungand sa descopere ca spre exemplu, “traditia kazahstana se potrivea din punct de vedere geografic si temporal cu cea sogdiana din Uzbekistan, aceasta era in concordanta cu cea partiana, iar aceasta se potrivea cu traditia siriana. Era ca un tren, un vagon dupa altul, pana cand am ajuns sa-mi lipseasca doar 20 de ani”, declara acesta intr-un interviu realizat de jurnalul ortodox de credinta si cultura “Drumul Emausului” din America. Acesti 20 de ani au fost completati de traditiile si dovezile romanesti. “Cel mai incredibil lucru a fost acela ca, potrivit vechilor traditii romanesti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezinta exact perioada care imi lipsea”, spune acesta. In documentarea sa, foloseste traditii scrise din secolele II si III d.Hr. si este convins ca la acea vreme apostolii au putut strabate teritorii vaste, dovada fiind calatoriile din antichitate cunoscute sau hartile lui Ptolemeu, spre exemplu. Autorul monumentalului volum sustine cu argumente ca marginile pamantului pana unde le poruncise Iisus ucenicilor sa propovaduiasca Evanghelia Lui erau foarte exact cunoscute de lumea greco-romana. Astfel, pentru greci si romani, lumea se termina in abis, la antipozi, dupa Capul Prasum din Zimbabwe. “Faptul ca apostolii au reusit acest lucru intr-o oarecare masura este pus in lumina de istoricul Tertullian, care a scris in 170 d.Hr: “Avem diaconi, avem preoti si avem biserici, pana la sfarsitul pamantului.” Apoi descrie locurile: Sarmatia, Africa Subsahariana, Insulele Britanice si Scitia. Teritoriul sarmatienilor, de exemplu, se intindea de la Marea Caspica la lacul Baikal si de la Mongolia pana la Siberia”, mai spune cercetatorul grec.

Indreinul kalashilor din Pakistan si Indreanul romanilor

Pentru realizarea monumentalei sale carti, George Alexandrou a utilizat traditii orale si texte referitoare la Apostolul Andrei din greaca veche, greaca moderna, pontiana si calabriana, georgiana, abhaziana, slavona, sarba, rusa, ucraineana, romana, kalasha, baganda, kurda, etiopiana amharica, copta, araba, siriana aramaica, turca, turcik din centrul Asiei, iraniana, bulgara, engleza veche, engleza, germana, italiana, latina, albaneza, finlandeza, kareliana, armeana si foarte multe dialecte. A fost impresionat sa descopere la oamenii care vorbesc kalasha, din Pakistan, prezenta unui mesager al lui Dumnezeu cu numele de Indrein, si sa constate ca, in romana veche, Sfantul Apostol Andrei era numit Indrean.

O piesa aparte, care parea a nu completa uriasul puzzle

In timp ce traditiile separate din Bulgaria, Romania, Etiopia, ale vechilor aramaici, sirieni, copti, cele din Grecia si cele ale bisericilor care apartin de Roma, referitoare la Apostolul Andrei, se potrivesc toate, Declaratia de la Arbroath-Declaratia Scotiana de Independenta fata de Anglia, din 1320, care spunea ca scotienii au invatat credinta crestina de la Apostolul Andrei insusi, parea a nu se integra in uriasul puzzle. Dupa lungi cautari, Alexandrou a descoperit ca exista in antichitate o ruta care lega Scotia de alte locuri in care se stia ca fusese Andrei. El a identificat astfel un grup de laponi, numiti “oamenii foca”, vanatori de balene, care locuiau pe coasta baltica, unde se stia ca a poposit si apostolul. Acesti laponi au facut in antichitate comert pe mare, din Scandinavia pana la Hebrides, Orkney, Insulele Shetland si nordul Scotiei, unde exista un loc numit St. Andrew’s, care pastreaza si astazi relicve crestine de secole. In secolul I, Roma capturase sudul Britaniei, iar scotienii si pictii din nord, presati de inchiderea comertului in sud, au inceput sa foloseasca aceasta ruta celto-lapona veche, urmata probabil si de apostol. Asa s-ar putea explica mentionarea categorica a prezentei lui in Scotia in documentul amintit.

Apostolul nostru era smerit si avea simtul umorului

Din traditiile studiate de George Alexandrou, s-a conturat imaginea si caracterul omului Andrei. Asadar, apostolul care i-a crestinat pe strabunii nostri era un om simplu, smerit, dar ciudat. Traditiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia si Persia il descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Cara un baston imens cu cruce. Era foarte modest si nu umbla cu prea multi discipoli dupa el. Nu predica multimilor, ca Petru sau Pavel. Aduna putina companie, precum un staret de manastire. Era in schimb un om cu simtul umorului. In acest sens, unele surse spun ca, atunci cand a vazut pentru prima oara saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunandu-le: ”Acesti slavi sunt niste oameni asa ciudati: se autotortureaza cu crengi de mesteacan”. Radea cand se gandea la acest lucru. A calatorit alaturi de crescatorii de reni din Laponia, cu hunii, a vorbit cu filozofii greci, cu comerciantii slavi, cunostea birocrati chinezi, a vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului si pe berberii din desertul Sahara. A calatorit pe jos, cu barci si canoe, pe cai, pe camile, reni sau elefanti. Fiind foarte modest, nu a iesit in evidenta alaturi de triada Petru, Iacov si Ioan, desi a fost “cel dintai chemat”. Credea ca fiecare persoana pe care o intalneste este insusi Hristos. Traditia copta spune ca a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat in Kurdistan, la Sinopae in Pont, la Tesalonic, in Chalandritsa, langa Patras. Din apocrifa “Faptele lui Andrei” reiese ca era un tip inalt, putin aplecat de spate, cu spancene stufoase, care se intalneau deasupra unui nas mare. Avea parul ondulat si o barba carunta, care se separa in doua spre capat. Avea ochii, probabil, albastri.

De ce iconografia il reda intotdeauna batran pe Andrei

In traditia iconografica, Sfantul Apostol Andrei este redat la fel de batran ca si fratele sau Petru, desi, potrivit Scripturilor, Sfantul Andrei era mai tanar decat Petru. Chiar si Leonardo Da Vinci, in celebra pictura “Cina cea de taina”, l-a infatisat tot in varsta, dupa modelul icoanelor vechi existente la vremea lui. In Sinai, la Manastirea Sfanta Ecaterina, unde exista unele dintre cele mai vechi icoane crestine, Sfantul Andrei este pictat tot batran. Acest lucru se explica prin faptul ca in iconografie este redat chipul persoanei asa cum a fost vazut ultima oara. Numai Sfantul Ioan nu este pictat ca un om batran, deoarece a fost binecuvantat de Dumnezeu sa “salasluiasca pana cand voi veni”. Toti ceilalti apostoli sunt mereu portretizati la varsta mortii, intocmai ca si Domnul.

Dumitru Manolache

http://www.gardianul.ro/index.phppag=nw&id=149702&catid=&p=uluitoarea-ipoteza-greceasca-sfantul-apostol-andrei-a-petrecut-in-dacia-20-de-ani.html

Faceți căutări pe acest blog

1900 de ani de la moartea lui DECEBAL